La final de an

Crăciunul este o sărbătoare deosebită şi sunt sigur că fiecare locuitor al oraşului nostru s-a pregătit aşa cum se cuvine pentru aceste clipe frumoase. Bradul împodobit, colindătorii, masa pusă, oamenii dragi care se aşează în jurul ei ne fac să uităm pentru câteva clipe de greutăţi şi de necazuri. Totuşi, înainte să ne aşezăm în jurul mesei, să ne rugăm şi să ne gândim şi la cei care nu au ce pune pe masă, sau la cei care au dureri mari în inimi şi în suflete.

Crăciunul este sărbătoarea păcii şi a înţelegerii şi m-aş bucura ca fiecare dintre noi să ne gândim câteva clipe şi la cei năpăstuiţi, să dăm un strop din binele nostru celor care nu au avut parte de bucurii în acest an. Gândurile mele se îndreaptă în aceste zile în primul rând spre cei bătrâni, oameni care au trecut prin multe şi care îşi duc cu demnitate povara bătrâneţii fără să se plângă. Mă gândesc şi la micuţii locuitori ai oraşului şi la toţi oamenii care se mândresc să aparţină comunităţii noastre. Mă gândesc şi la cei care din diferite motive nu pot fi alături de cei dragi în aceste zile. Va doresc dumneavoastră, celor care simţiţi şi trăiţi în acest minunat oraş să aveţi un Crăciun frumos şi liniştit, să trăiţi în pace şi înţelegere şi să aveţi parte numai de bucurii şi de daruri făcute din suflet. Să aveţi un An Nou mai bun, mai îmbelşugat care să vă aducă numai bucurii şi veşti bune. Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani.

Ziua Naţională sărbătorită la Deta

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne o pagină sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid. Marea Unire este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

În oraşul nostru, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită aşa cum se cuvine. Cu acest prilej, miercuri 30.11.2011, începând cu orele 12.00, în sala festivă a Grupului Şcolar „Sfântul Nicolae” a fost organizat un spectacol în care au evoluat copii talentaţi ai oraşului nostru.

Am putut urmări corul şcolii care a interpretat mai multe piese corale, în deschidere fiind Imnul National „Deşteaptă-te Române”. Tabloul unirii de la Alba Iulia, precum şi restul semnificaţiilor istorice, a fost realizat de patru tineri minunaţi. Într-o atmosferă de sărbătoare, am putut asculta si urmări cântece populare, piese folk, dansuri sportive şi de societate, precum şi formaţia de dansuri populare sârbeşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta. Joi 01.12.2011 aniversarea Zilei Naţionale a României, a fost organizată de Primăria oraşului Deta şi Casa de cultură orăşenească Deta, la monumentul eroilor din Piaţa Pompierilor.


Deschiderea manifestărilor a fost realizată de primarul Petru Roman, fiind urmată de tedeumul oficiat de protopopul Biserici Ortodoxe Române. Evenimentul a continuat cu o scurtă evocare în care a fost zugrăvită importanta zilei de 1 Decembrie, realizată si expusă de domnişoara Diana Tătăruşanu, după care au fost depuse coroane în cinstea eroilor căzuţi în lupte pentru apărarea patriei, de principalele instituţii si partide politice: Primăria oraşului Deta, Biserica ortodoxă română, Asociaţia veteranilor de război, Poliţia oraşului Deta, Poliţia de frontieră a oraşului Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Secţia de Jandarmi Deta, Grupul Şcolar,,Sf.Nicolae,, Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul National Liberal, Partidul Conservator, UDMR, Partidul România Mare, UNPR, Uniunea Bulgara, Uniunea Sârbilor, Forumul German, şi consilierul independent Ioţcov Lucian. (Ovidiu Ivancea)

Investiţii în imagini

Primăria a finalizat lucrările pe strada Ştefan cel Mare. Investiţia a cuprins lucrări de asflatare pe strada Ştefan cel Mare de la intersecţia cu strada Anton Kratzer şi până la Staţia CFR. Carosabilul a fost realizat conform proiectului iar lucrarea a fost deja recepţionată de Primărie.

Proiect european la final


Proiectul „Îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere şi oferta turistică comună a oraşelor Vârşeţ şi Deta - aplicarea de noi tehnologii în iluminare” s-a încheiat printr-o ceremonie organizată la Vrsac.


Acest proiect poate fi considerat un succes pentru Deta pentru că în urma derulării actfivităţilor din proiect oraşul nostru a devenit un punct de atracţie pe harta turistica a judetului. Valoarea întregului proiect a fost de 865.855 euro, din care 240.000 au revenit oraşului Deta. Durata proiectului a fost de 12 luni, iar implementarea s-a făcut simultan în Deta si la Vârseţ, Serbia.


De partea sârbă a proiectului, beneficiarii au fost Parohia Ortodoxă Română, Parohia Romano-Catolică, Parohia Ortodoxă Sârbă. Alături de cele trei biserici din Vârşeţ a fost iluminată arhitectural şi Cula din dealul Vârşeţului. De partea română, beneficiarii au fost Parohia Romano Catolică Deta, Parohia Ortodoxă Română Deta, Parohia Ortodoxă Română Opatiţa şi oraşul Deta.

Cele trei lăcaşe de cult şi Turnul Pompierilor au fost iluminate arhitectural, din bani europeni, cu scopul includerii lor în circuitul turistic regional. Tot în cadrul proiectului au fost prevăzute activităţi de îmbunătăţire a imaginii turistice a oraşului Deta, cea mai importantă dintre ele fiind construcţia un brand al localităţii, înregistrat la OSIM, care alături de actuala siglă a oraşului vor sta la bază acţiunilor de promovare turistică.

Am ajuns la capătul unui drum care însă nu reprezintă şi sfârşitul călătoriei. Acest proiect a deschis o lungă serie de colaborări între Deta şi Vrsac si vom continua cu alte proiecte care ne vor apropia şi mai mult. Aceste proiecte europene ne fac să ne redescoperim, să dezvoltăm noi prietenii şi să aducem continuitate în relaţiile bune care au existat şi sunt convins că vor exista mult timp de acum încolo între ţările noastre”, a spus primarul Petru Roman la ceremonia de înceheiere a proiectului.

Moş Nicolae la Centrul educaţional

Doi tineri originari din Deta, d-nii Lăschescu Adrian şi Lauer Franz care sunt stabiliţi în Germania, au venit în vizită în oraşul Deta şi au dăruit celor 25 de copii ai Centrului educaţional Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş pungi cu dulciuri şi jucării de Sfântul Nicolae. Nu au uitat de unde au plecat şi au făcut un gest frumos care i-a bucurat foarte mult pe cei mici.

Un an bun pentru echipa de handbal fete

Când s-a construit sala de sport la Deta, câteva fetițe au început un joc cu mingea mică, joc numit handbal. Aceste fetițe au crescut, au ajuns în clasele a7-a, a 8-a, a 9-a și au format o echipă.


După muncă au început să apară și rezultatele. Cum sfârșitul anului se apropie încercăm să facem un bilanț la acest sport pe anul în curs. În anul 2011, echipa de handbal fete de la Gr. Șc. ”Sf. Nicolae” Deta a ocupat locul I la toate turneele organizate în țară și străinătate: la Făget, Peciul Nou, Timișoara, Freidorf, Jamu Mare și din nou Făget.


Fetele au obținut locul I la Turneul Internațional de la Bordany (Ungaria) și locul III la Turneul Internațional de la Ostoicevo Serbia, unde au pierdut un singur meci cu selecționata Serbiei categoria de vârstă până la 16 ani.


În această vară, fetele din echipă (cu ajutorul Proiectelor Europene) au participat la două tabere de pregătire centralizată, fiecare de câte 7 zile: una la Bordany (Ungaria) și cealaltă la Deta. La inițiativa echipei din Deta, în județul Timiș s-a reînființat campionatul județean de handbal feminin senioare, cu șase echipe. După tur tinerele noastre handbaliste se află pe locul doi. În data de 3 decembrie, la Deta s-a organizat Cupa ”Sf. Nicolae”- ediția a VII-a - la handbal feminin, anul acesta turneul având caracter internațional prin participarea echipelor ”Sloga”Ostoicevo Serbia și SZ.K. Bordany Ungaria. Fetele de la Deta, deși junioare și junioare mici, au învins ambele echipe de senioare la scor, clasându-se pe locul I.


Ne bucură faptul că, in urma acestor jocuri, fetele din echipa de la Deta au început să cucerească titluri ca ”cel mai tehnic jucător, cel mai bun portar, golgheter”. Orașul nostru are o tradiție de peste 50 de ani în handbalul feminin, iar după Turneul de la Deta din decembrie 2011, după numărul de spectatori din sală, suntem siguri că fetele au trezit interesul conducerii orașului, al sponsorilor pentru handbalul feminin, ca o alternativă alături de fotbalul din Deta, mai ales că în parcul din oraş se finalizează o bază sportivă modernă pentru handbal.

Fotbal de sală sau fotbal de maidan

Fotbal de sală = un sport de echipă, practicat în sală, după un regulament bine stabilit;
Fotbal de maidan = un joc ad-hoc cu diferite obiecte sau mingi, reguli adaptate;

Fotbal de sală = teren marcat cu dimensiuni regulamentare, porți de dimensiuni regulamentare;
Fotbal de maidan = teren pe unde se apucă, chiar pe stradă pe carosabil, porți din două pietre sau haine grămadă;

Fotbal de sală = număr exact de jucători într-o echipă;
Fotbal de maidan = după numărul de participanți;

Fotbal de sală = echipament curat, încălțăminte curată, chiar și pe talpă;
Fotbal de maidan = orice ținută de stradă, de grădină sau chiar de discotecă;

Fotbal de sală = minge de sală numărul 4, greutate 600-800gr. din material sintetic, înlocuitor, sau piele;
Fotbal de maidan = orice obiect sferic, umflat sau dezumflat, poate fi și din cauciuc;

Fotbal de sală = condiții civilizate, vestiare, dușuri, curățenie, iluminat;
Fotbal de maidan = cine, cum, unde apucă

Fotbal de sală = fair play, respectarea adversarului, respectarea arbitrului;
Fotbal de maidan = înjurături, amenințări, scuipat pe jos sau pe unde apucă, impunerea forței sau a ”celui mai tare;

Am făcut aceste câteva enumerări pentru că unii așa ziși ”fotbaliști” confundă voit, sala de sport din Deta cu maidanul, chiar dacă au achitat taxa de închiriere. Vezi distrugerile din sală, praful de jos format de pe pantofii ”sport” cu noroi uscat pe talpă, urmele lăsate pe suprafața de joc de încălțăminte neadecvată, mingi folosite altele decât de sală. Sportul practicat haotic, fără regulament şi fără fair play este în defavoarea sănătății, a spiritului de competiție. Până la urmă totul depinde de educația fiecăruia. (Prof. Szabo Francisc)

Primaria Deta le ureaza casa de piatra!

• CIORNENCHI DANIEL-FLORIN şi TOMNIUC ANCA, căsătoriţi la data de 25 noiembrie 2011.
• ROBU CRISTIAN-GABRIEL şi MOLDOVAN ALEXANDRA-ANDREEA căsătoriţi la data de 10 decembrie 2011.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

• LENARD ANDREI, 80 de ani, decedat la data de 5 decembrie 2011.

Mesajul Bisericii Ortodoxe Romane

Crăciun Fericit

Veşnica lumină spirituală a stelei Betleemului ne conduce din nou la ieslea noului născut pentru mântuirea noastră, a Fiului lui Dumnezeu,şi ne cheamă ,,să-L slujim”(Matei 2,2) şi să-L slăvim cu inima curată. Vestea cea bună adusă de îngeri păstorilor în noaptea Naşterii Domnului nu se stinge niciodată de-a lungul secolelor şi anilor:,,Nu vă temeţi! Căci iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul,în cetatea lui David” (Luca 2,10-11),


De aceea cântă Biserica: ,,Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!”
Să cântăm şi noi pentru slava Mântuitorului lumii o data cu imnul oştilor îngereşti:
,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14)
Fie ca bucuria, lumina şi căldura venite de la peştera din Betleem să fie de-a pururi în inimile tuturor iar noul an să vă aducă binecuvântări divine, sănătate şi prosperitate!

Protopop
Pr.Ioan Prisăcean

Mesajul Bisericii Ortodoxe Sarbe

De Sfintele Sărbători de iarnă să deschidem uşa pentru toţi oaspeţii dragi, iar inima noastră pentru speranţă, bucurie şi credinţă în Dumnezeu.
De Crăciun să ne bucurăm cu toţii, iar de Anul Nou să fim mai buni şi mai înţelegători.

Crăciun Fericit !
Hristos s-a născut !
La Mulţi Ani 2012 !

Preot Paroh Boghicevici Liubodrag

Mesajul Bisericii Romano Catolice

„Gyermek született, Fiú adatott nekünk, az ő vállára kerül az uralom. Így fogják hívni: Isten örök terveinek hírnöke.” (Izaj 9,6)
Ezen gondolatok jegyében kívánok mindenkinek kegyelemteljes Karácsonyt és Boldog Újévet!

„Un prunc ni s-a născut nouă, un Fiu ni s-a dat nouă şi domnia a fost pusă pe umerii lui, iar numele lui este Sfetnic minunat.” (Isaia 9,6)
Prin aceste gînduri doresc tuturor Crăciun plin de har şi An Nou Fericit!

„Ein Licht strahlt heute über uns auf, denn geboren ist uns der Herr. Und man nennt ihn: Starker Gott, Friedensfürst, Vater der kommenden Welt.“(Izaja 9,6)
Mit diesen Gedanken wünsche ich Ihnen gesegnete Weinachten und ein Gutes Neues Jahr.

Na sate verni Zéla sas moglu milusti palni Koladni praznici i idna srécna no va Gudina!

Preot paroh
Lokodi Attila

Mesajul Bisericii Crestine Baptiste

“VESTEA BUNĂ”


“Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” Isaia 9:6
“Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul” . Luca 2:15

Mulţi au auzit de vestea bună a naşterii lui Hristos ca şi păstorii, dar puţini au fost cei ce au întreprins o călătorie spirituală la Betleem ca să vadă ce li s-a spus . Mulţi sărbătoresc astăzi Crăciunul, dar puţini Îl cunosc pe Hristosul Crăciunului . Să ne amintim în această zi ce a făcut Hristos pentru noi . Naşterea Lui Hristos L-a adus pe Dumnezeu la om, dar a fost nevoie de crucea Lui Hristos ca să-l aducă pe om la Dumnezeu .


Cu peste două mii de ani în urmă, Isus a părăsit splendorile cerului şi a venit pe acest pământ blestemat de păcat ca să trăiască o viaţă grea şi să sufere o moarte groaznică . Nu avea nici o obligaţie să facă acest lucru . Dar dragostea Lui pentru noi a fost atât de mare, încât a venit de bunăvoie pe pământ într-un mod aşa de smerit .

Să ne oprim un pic şi să ne gândim la ce a trebuit să renunţe Fiul Lui Dumnezeu ca să vină şi să ne ofere mântuirea . Dumnezeu să ne ajute să înţelegem, acum când sărbătorim din nou naşterea Domnului Isus Hristos, că:
- Principiul de bază al vieţii creştine este credinţa . În Domnul Hristos este demonstrată credinţa perfectă şi supunerea nezdruncinată faţă de Tatăl.
- Atitudinea de bază a vieţii creştine este dragostea – acelaşi gen de dragoste afişată de Domnul Hristos.
- Datoria de bază a vieţii creştinului este ascultarea. În Evanghelii citim despre Domnul Isus: „Întotdeauna fac ce-I este plăcut Lui (Tatălui)”; Ioan 8:29.
- El este revelaţia şi modelul a ceea ce vom fi noi cândva .

Vă dorim din partea Bisericii Creştine Baptiste „Beraca” din Deta, sărbători fericite, pace, sănătate, linişte în case şi în suflet şi Dumnezeu să vă binecuvinteze viaţa şi casa .
Hristos s-a născut !

Diacon Belciug Aurel

Mesajul deputatului Gheorghe Ciobanu

Sfintele Sărbători ale Crăciunului să aducă fericire, sănătate şi bunăstare în căminele tuturor. Să vă intre în casă şi în suflete pacea sfântă, generozitatea şi forţa de a fi mereu învingători. În prag de sărbători vă doresc să aveţi parte de zile minunate, de un Moş Crăciun darnic şi bun, să vă bucuraţi şi să aşteptaţi anul ce vine, un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii şi plin de succese.

Crăciun fericit şi La Mulţi Ani !

Gheorghe Ciobanu, deputat colegiul 10, Deta

Mesajul presedintelui Consiliului Judetean Timis

De Sfânta Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului și la cumpăna dintre ani, urez, din toată inima, tuturor locuitorilor oraşului Deta, ani mulți și fericiți, multă sănătate, credință și speranță. Vă doresc să trăiţi în pace şi bunăstare aceste zile binecuvântate, închinate miracolului Naşterii Domnului, iar anul care vine să stea sub semnul împlinirilor şi al încrederii. Crăciun fericit ! La mulți ani!

Constantin Ostaficiuc,
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş

Mesajul prefectului judeţului Timiş

Fie ca naşterea Domnului Isus Hristos şi lumina sfântă a acestei mari sărbători să vă călăuzească paşii, să vă aducă sănătate şi fericire, care să dăinuie veşnic în preajma fiecăruia dintre noi. La cumpăna dintre ani, vă urez din toată inima ani mulți și fericiți, multă sănătate, credință și speranță, belșug, noroc și numai împliniri în Noul An, alături de cei dragi.
Sărbători fericite!

Mircea Băcală
Prefectul judeţului Timiş

Mesajul directorului Casei de Cultură

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă si a noului an, doresc locuitorilor din Deta multă sănătate, bucurii si realizarea tuturor dorinţelor.
Ovidiu Ivancea - director al Casei de cultură orăşeneşti Deta

Sarbatorea Craciunului pentru cei mici

PRIMĂRIA ORAŞULUI DETA CONSILIUL LOCAL DETA şi CASA DE CULTURĂ ORĂŞENEASCĂ DETA

organizează

SĂRBĂTOAREA POMULUI DE CRĂCIUN

SÂMBĂTĂ 24 decembrie 2011,
orele 17.00,
în faţa Muzeului oraşului Deta,
din Piaţa Pompierilor.

Vino să colindăm împreună ! Moş Crăciun va fi acolo !