Început de an școlar la Deta

Ca în fiecare mijloc de septembrie, elevi, părinți și profesori s-au reîntâlnit în curtea școlii pentru a începe un drum nou pe tărâmul cunoașterii. Emoțiile au fost mari pentru boboceii din clasa pregătitoare dornici să o întâlnească pe doamna lor învățătoare, cea care le va fi o a doua mamă în următorii patru ani și care le va deschide calea către cea mai mare bogăție a unui școlar: literele. Emotii au avut și bobocii din clasa a IX-a, mulți dintre ei întâlnindu-se pentru prima dată, parcă pierduți în fața unei perioade în care totul înseamnă schimbare. Emoții au avut și clasa a XII-a pentru că acesta e ultimul lor an împreună si aceasta a fost ultima lor festivitate de deschidere a unui an școlar. În curtea inundată de un soare prietenos au răsunat imnul României și vocile calde ale părintelui protop Prisăceanu Ion și a părintelui paroh Blagoe Ciprian care au intonat un te-deum pentru a binecuvânta anul școlar 2016-2017. Ca de fiecare dată, la începutul anului școlar domnul primar Petru Roman s-a adresat copiilor și părinților, dorindu-le un an școlar plin de reușite, care să aducă un plus de performanță școlii din Deta și prestigiului ei, pe care cu toții îl dorim cât mai înalt. Un gând bun le-a fost adresat și cadrelor didactice pentru eforturile făcute și pentru dăruirea de care dau dovadă în munca din sala de clasă și din afara ei. Mesaje de încurajare și de susținere au adresat și d-l sublocotenent Balica Silviu, comandantul Plutonului II Jandarmi Deta și d-l comisar șef Ghervan Cristian din partea Poliției Deta care au subliniat faptul că siguranţa în unităţile de învăţământ constituie, şi în cursul acestui an şcolar, o prioritate. Se va continua derularea de activităţi pentru creşterea gradului de securitate atât în incinta școlii, în zonele adiacente, cât şi pe traseele de acces către şcoli. Colaborarea permanentă ce se va derula cu învăţătorii, profesorii şi diriginţii va asigura premisele unui parteneriat eficient care să conducă la prevenirea incidentelor ce ar putea perturba desfăşurarea orelor de curs. La finalul ceremoniei, copiii au intrat rapid în atmosfera unei zile de școală. S-au îndreptat încărcați de multe buchete de flori spre sălile de clasă în care așteptau cuminți manualele și pe tablă erau scrise caligrafic mesajele de bun venit ale doamnelor învățătoare și ale doamnelor diriginte. Copiii din clasele pregătitoare cu coifuri de albinuțe în cap s-au așezat în băncuțe noi, potrivite pentru statura lor de pitici neastampărați.

Privind agitatia din sălile de clasă îți vin în minte versurile Elenei Plugaru
Sunt micuţi, dar sunt voinici,
Ia priviţi-i ce mai pici:
Un ghiozdan plin de ştiinţă
Duc în spate – au voinţă”

(Director Liceul Tehnologic Sfântu` Nicolae, Letiţia Morariu)

Editorial Petru Roman

Speranță pentru viitor

Ca în fiecare an, în septembrie, am avut bucuria să fiu invitat la deschiderea anului școlar. Poate pentru unii a devenit deja o obișnuință și tratează acest moment ca pe un eveniment la ordinea zilei. Pentru mine însă, vă spun cu toată sinceritatea că momentul festiv prin care se marchează un nou început și un nou ciclu școlar, înseamnă în primul rând emoții dar și bucurie și speranță. Văd că de la an la an mergem tot mai siguri pe un drum bun și privindu-i pe tinerii care mâine vor conduce comunitatea noastră, nu pot să nu privesc cu optimism spre viitor. Acesta este poate unul dintre principalele motive pentru care Primăria pe care o conduc se ocupă cu mare atenție de tot ce înseamnă investiții în școli. Dacă investim astăzi în educație, mâine ne vom da seama ca eficiența acestei investiții este maximă. Speranțele noastre de viitor se leagă de acești copii și sunt convins că avem toate motivele să fim încrezători. 

Împreună pentru o comunitate mai sigură



La începutul lunii septembrie, elevii Lorin Rapciuc și Alexandru Aioanei, alături de profesorul Cosmin Belețescu au participat la o tabără educațională organizată în cadrul Centrului de Agrement din Chevereșu Mare. Tematica taberei a fost prevenirea criminalității și a consumului de substanțe interzise în rândul tinerei generații, participanții reprezentând cele 10 infocentre din județul Timiș. “Am avut onoarea să discutăm cu oameni dispuși să ne ofere cu drag orice informație. Activitățile din tabără, precum încercarea unor perechi de ochelari care ne-au ajutat să vedem ceea ce vede un consumator de entobotanice, întocmirea unui portret robot al unui traficant de persoane sau propunerea unor reguli care să prevină criminalitatea, ne-au făcut să ne dorim să ajutăm posibilele cazuri din școlile noastre. Atât eu și colegul meu, dar si domnul profesor am fost foarte încântați de realizările pe care le-am avut în tabără și sperăm să ne îndeplinim scopul de a transmite mai departe informațiile acumulate acolo prin activitățile infocentrului, care vor avea loc în anul scolar 2016-2017” a spus Lorin Rapciuc, elev în clasa a XI-a R. 

„Nu-ți frânge aripile singur”


În perioada 25-30 august 2015, la Eforie Sud, judeţul Constanţa, a avut loc etapa naţională a concursului antidrog "Împreună". Concursul anual a fost organizat de Direcţia Generală Învăţământul Preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Palatul Naţional al Copiilor, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog. Au participat 39 de echipe din 36 de județe, Timișul fiind reprezentat de elevi de la Liceul Tehnologic „Sf. Nicolae” din Deta. Orașul nostru i-a avut ca mici ambasadori pe Oana Herisanu, Elena Boghicevici și Alex Maghiar, însoțiți de profesoara Lenuța Galamboș. Deși aflați la mare, alături de alți tineri, echipa orașului din Deta nu a avut mult timp pentru relaxare sau distracție deoarece, pe lângă prezentarea proiectului, clasamentul final s-a făcut ținând cont de o serie de activități desfășurate la fața locului. „În primele 3 zile, dimineața, trebuia să participăm, atât elevii cât și profesorii însoțitori la câte 4 ateliere, de exemplu orientare sportivă, quilling, dezvoltare personală, povești pentru design interior, origami, dans sau teatru, prezența la acestea reprezentând puncte pentru desemnarea județului câștigător. În ziua premierii, dimineața, a avut loc un traseu aplicativ contra timp, din atelierele pe care le-am desfășurat în cadrul celor 3 zile” a spus Oana Herisanu, elevă în clasa a X-a R. Deși echipa liceului din orașul nostru a realizat toate activitățile și s-a prezentat impecabil la prezentarea și explicarea conținutului proiectului, din păcate, nu a reușit să obțină un loc pe podium. Cu toate astea, în ciuda dezamăgirii, elevii sunt încrezători în forțele lor și spun că vor continua proiectul „Nu-ți frânge aripile singur”.

Deta a marcat 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial


În 26 august, Primăria și Consiliul Local al orașului Deta, în colaborare cu Garnizoana Timișoara, au organizat un eveniment de celebrare a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, ocazie cu care au fost comemorați eroii căzuți în lupte. Ceremonia s-a desfășurat la Monumentul Eroilor din parcul orașului Deta.

După prezentarea onorului de către militarii angajați ai Garnizoanei Timișoara, a fost oficiată slujba de pomenire de către protopopul Ioan Prisăcean și preotul paroh Ciprian Blagoe. Numele tuturor soldaților căzuți în primul război mondial, atât din Deta cât și din satul Opatița, au fost citite în prezența celor prezenți la eveniment. În memoria acestora au fost depuse coroane de flori de către: Primăria Deta, Garnizoana Timișoara, Asociația veteranilor de război, Poliția orașului Deta, Poliția de frontieră a orașului Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Spitalul orășenesc Deta, Grădinița Deta și Liceul Tehnologic "Sf. Nicolae Deta".


În august 1916, România era la capătul a doi ani de neutralitate. Deși aderase în 1883, la Puterile Centrale, alianța dintre Germania, Austro-Ungaria și Italia, țara noastră urmase exemplul Italiei și s-a proclamat neutră. În vara anului 1916, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a obținut garanții că Tripla Alianță (Franța, Marea Britanie și Rusia) vor recunoaște alipirea Transilvaniei la România după război și că vor oferi asistență militară. Pe 27 august, România declară război Austro-Ungariei, iar trupele române trec Carpații în Ardeal. Decizia de a intra în Primul Război Mondial a avut ca rezultat final crearea României Mari, prin unirea Transilvaniei cu țara-mamă la 1 Decembrie 1918. (Ovidiu Ivancea – director al Centrului Cultural Deta

Ziua pompierilor din România, organizată și la Deta



În data de 13 septembrie, Staţia de Pompieri Deta a organizat o festivitate aniversar-comemorativă dedicată Zilei pompierilor din România. La eveniment au fost invitate serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din raionul de intervenţie al subunităţii, reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi şefi de instituţii din oraşul Deta. Festivitatea a debutat la ora 09.30 cu marşul forţelor şi mijloacelor pe străzile Elena Ghenescu, Ştefan cel Mare şi Victoriei până în faţa subunităţii. La acest marş au participat trei plutoane de pompieri militari şi membrii ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Birda, Gătaia, Ghilad şi Livezile. Primirea invitaţilor şi intonarea imnului naţional al României au fost urmate de evocarea evenimentului realizată de d-l Plt.Maj. BANDI-ŞTEFAN Alexandru. Pentru pompierii militari, data de 13 septembrie are o deosebită însemnătate. Este ziua când aniversăm an de an memorabila bătălie din Dealu Spirii, când pompierii capitalei conduşi de Cpt. PAVEL Zăgănescu au reafirmat năzuinţa de libertate socială, independenţă şi unitate. Seviciul religios a fost oficiat de protopopul Ion PRISĂCEANU şi preotul Ciprian Blagoe. În continuarea festivităţii au rostit câteva cuvinte d-l Petru ROMAN - primarul oraşului Deta, d-l Matei Kirsch - fost Şef al formaţiei civile de pompieri din Deta, d-na Letiţia-Ana MORARIU - directoarea Liceului Tehnologic din Deta şi d-l Cms. Şef Cristian GHERVAN din partea poliţiei oraşului Deta. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea pompierilor militari şi civili prin faţa invitaţilor, ocazie cu care s-a făcut şi o scurtă prezentare a tehnicii de intervenţie.Vă mulţumim tuturor participanţilor la acest eveniment pentru susţinerea şi încrederea pe care ne-o arătaţi şi pentru că sunteţi alături de noi.(Comandantul Staţiei de Pompieri Deta Mr. HERIŞANU Ioniță)

Centrul Cultural din Deta câștigă renume



Eforturile din ultimii ani de a stimula mișcarea culturală din Deta nu au rămas fără ecou. Formațiile artistice ale Centrului Cultural din orașul nostru sunt din ce în ce mai cunoscute și mai prezente la evenimente, atât în țară cât și în străinătate. Pe lângă aparițiile reușite la diferite manifestări culturale, mijloacele de informare moderne, în principal internetul, au contribuit decisiv la promovarea ansamblurilor din Deta. Invitațiile de participare curg, iar artiștii Centrului Cultural sunt din ce în ce mai apreciați. Printre cele mai recente participări se numără cea la „Săptămâna culturală a comunei Livezile” unde Ansamblul nostru de dansuri populare românești – seniori, a prezentat o suită de dansuri din zona de pustă a Banatului, în care pasul moale, legănat, regăsit în horă, soroc și învârtită, au scos în evidența abilitățile deosebite ale dansatorilor. Trecând de la câmpie la munte, unde dansul este mai aprig, mai alert, suita prezentată a cuprins brâuri, ardelene și doiuri. Portul popular, coregrafia bine executată și prestatia artiștilor au atras la final minute bune de aplauze din partea spectatorilor, precum și multumiri cu felicitări din partea autorităților comunei Livezile. (Ovidiu Ivancea – director al Centrului Cultural Deta)

Artiștii din Deta prezenți la Zilele Dumbrăviței



La sfârșitul lunii august, Centrul Cultural din Deta a răspuns pozitiv invitației lansate de Primăria Dumbrăvița și a participat cu Ansamblul de dansuri populare românești – tineret la Zilele Dumbrăviței. Deși artiștii noștri au dansat alături de formații din localitatea gazdă, din județ dar și din străinătate, am fost cotati de către organizatori ca fiind Ansamblul cel mai bun, drept urmare au dublat timpul acordat initial pentru prestatie. Cu o prezentare extraordinară a Ansamblului făcută de interpreta de muzică populară si moderator TV, Felicia Stoian, deschiderea a fost realizată cu o suită de dansuri pentru fete, urmată de o suită de brâuri specifice baiețișor, încheierea aducând în atenția publicului o suită de dansuri din câmpia Banatului. Apogeul spectacolului a fost atins la cea de-a doua apariție, în care tinerii dansatori au prezentat o suită din zona Banatului montan, o suită cu toate elementele coregrafice specifice zonei amintite, cu ritmul alert, cu multitudinea de piruete, care au atras admirația tuturor celor prezenți. Acești tineri minunați au reprezentat orașul nostru cu cinste și mândrie, fiind o carte de vizită a orașului Deta. (Ovidiu Ivancea – director al Centrului Cultural Deta)

LOTUSUL COMPASIUNII

Cu puțin timp în urmă, călătorind în fascinanta Bavarie (Munchen, Wurtzburg, Nurberg, Regensburg, Dachau), am avut fericita ocazie să vizitez renumitele muzee Alte-Pinakothek, Glytothek, Neue și Pinakothek Modern, bisericile Frauenkirche, Asamkirche, precum și castelele Neuschwanstein și Schloss Nymphenburg. Ultima zi a șederii mele am petrecut-o în Marienplatz care a fost transformată de Împăratul Henrich Leul în centrul-inimă al orașului Munchen, dominată de Neue Rathaus (Primăria Nouă) cu statuia Fecioarei Maria din 1838 și de Fischbrunner (Fântâna cu pești) din secolul al XIX-lea unde în Miercurea Cenușii, primarul și consilierii orașului își spălau portofelele pentru ca trezoreria orașului să fie mereu plină. Am admirat elegantele artere ale orașului-Wien, Maximilian, Theantinstrasse care își dau o romantică întâlnire în această piață feerică, cu magazinele, restaurantele și cafenelele lor scumpe, unde localnicii și turiștii trec pe lângă artiștii stradali. Departe de vuietul străzii, puțini au fost cei care l-au observat, în apropierea Primăriei, pe preotul budist (Songa) care transmitea adevărata esență a vieții noastre, cea care nu constă în fericiri efemere. Noi avem în adâncul nostru și nu în afara noastră, spirit și conștiință, care pot exprima fericirea, dar și suferința. De noi depinde de cele mai multe ori cum alegem între fericire și suferință, având posibilitatea de fapt, de a ajunge în împărăția Nirvanei (a Iluminării), într-un mod foarte simplu. Șezând retras într-o poziție parcă de neclintit, preotul emana o liniște emoțională și mentală, un echilibru interior și integru. Bătea în toba lui într-un ritm care te făcea să te întrebi dacă este ritmul bătăilor inimii sale sau al sufletului său. În fața "Zâmbetului lui Buddha" care exprimă starea de bine, se poate vedea cu ochii sufletului deschiderea lotusului compasiunii, plin de generozitate, iubire pentru semeni și univers. (Endre Libus)

Primăria orașului Deta urează casă de piatră proaspeților căsătoriți:

BUZOI DANIEL-GABRIEL şi BĂIAŞU LARISA-NICOLETA - căsătoriți în data de 20.08.2016
- PETREA ALEXANDRU-COSMIN şi PAULESCU CRISTINA-ALEXANDRA - căsătoriți în data de 27.08.2016
- MUŞAT ADRIAN-RĂZVAN şi SAVA KATHERINA-ALEXANDRA - căsătoriți în data de 27.08.2016
- ŞTEFAN CĂTĂLIN şi CĂLDĂRAŞ MARIETA - căsătoriți în data de 03.09.2016
- IACOB RADU şi RAICOV AGNETA-RADOICA - căsătoriți în data de 09.09.2016

- POPTEAN ELISEI şi DVORAC MARINA-ALINA - căsătoriți în data de 10.09. 2016

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

  • PASCU CARMINA - decedată la data de 25.08.2016 - în vârstă de 46 ani
  • TODA MIHAI - decedat la data de 29.08.2016 - în vârstă de 79 ani
  • MIHALCOVICI ANDREI - decedat la data de 01.09.2016 - în vârstă de 85 ani
  • PANTICEAN PETRU - decedat la data de 05.09.2016 - în vârsta de 68 ani
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!