EDITORIAL PETRU ROMAN

Grija pentru generaţia tânără
La fiecare început de nou an şcolar îmi aduc aminte cu plăcere şi emoţie de anii în care mă întorceam la şcoala din Deta unde îmi reintalneam colegii, prietenii, profesorii. Eu cred că şcoala ar trebui să includă mai multă joacă, flexibilitate şi practică. Sunt conştient că acest lucru cere o infrastructură specifică, dar cred că schimbarea vine de la profesori, de la părinţi, şi de ce nu, din partea administraţiei locale. Gestionarea şcolilor a intrat de puţin timp în competenţa primăriei şi facem tot posibilul să oferim condiţii cât mai bune pentru elevi. Sunt conştient că actuala stare a şcolilor este perfectibilă, că poate fi îmbunătăţită, însă primăria are limite impuse de fondurile existente. Administrăm banii pe care reuşim să îi adunăm din taxele şi impozitele dumneavoastră. Ca în orice comunitate, în Deta, lucrurile merg mână în mână. Dacă părinţii au locuri de muncă şi plătesc taxele, primăria are bani să investească în şcoli şi infrastructura. Eu sunt optimist şi cred că suntem pe drumul cel bun. Deschiderea fabricii Takata în oraşul nostru, în această perioadă de criză, înseamnă peste 200 de noi locuri de muncă, urmând ca până la sfârşitul anului,numărul angajaţilor să ajungă la 500. În paralel, evitarea falimentului la fabrica Eybl, a reprezentat salvarea altor câteva sute de locuri de muncă. Chiar dacă unii vor spune că nu e foarte mult, eu mă gândesc că cel puţin o mie de familii din Deta, au o sursă de venit cu ajutorul căreia îşi pot ţine copiii la şcoală. Eforturile mele şi ale consiliului local se îndreaptă spre oferirea unor condiţii cât mai bune pentru elevii care învăţa în şcolile din Deta. În urma descentralizării, primăria Deta a primit în grijă clădirile şcolilor şi infrastructura aferentă acestora. Deoarece calitatea actului de învăţământ este dată şi de mediul în care copiii învaţă, vă sigur că primăria Deta a făcut şi va face în continuare toate eforturile necesare astfel încât copiii noştri să înveţe în clase curate şi încălzite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.