- S-au finalizat licitaţiile şi s-au semnat contractele pentru lucrările de reabilitare ale AQUATIM-ului, pentru: lotul I, diferenţe de reţele de apă şi canalizare în oraşul Deta, câştigător S.C. TUBULAR S.R.L. Timişoara şi pentru lotul II, staţia de tratare a apei Deta, gospodărirea de apă de la Jebel cu construcţia unui rezervor, foraj şi staţie de pompare, câştigător S.C. CORAL Tulcea. Urmează a se face depunerea garanţiei de bună execuţie pentru cele două societăţi, predarea de amplasament şi organizarea de şantier. Dacă toate acestea decurg normal, lucrările pot începe după data de 15 septembrie.
- S-a finalizat licitaţia şi s-a semnat contractul pentru construcţia blocului A.N.L, destinat tinerilor care lucrează în sănătate, societatea care a adjudecat licitaţia, FORMIN S.A Caransebeş urmează predarea de amplasament şi în condiţii normale, la finalul lunii octombrie pot demara lucrările de execuţie.
Anunțuri importante referitor la lucrări de construcție
Editorial Petru Roman
Anton Kratzer
Anton Kratzer a cedat pădurea pe care
a transformat-o într-un frumos parc cu alei și zonă de promenadă,
parc pregătit pentru fiul său bolnav care din păcate a decedat
înainte de a se putea bucura de investiția tatălui. Iată că
acum, după mai bine de 100 de ani, mii de locuitori ai orașului
nostru, generații întregi de oameni născuți în Deta au
beneficiat de parcul deosebit care a devenit nu doar plămânul
orașului ci și inima culturală a acestuia. Am decis să marcăm
gestul generos al lui Anton Kratzer ridicând în parc un bust al
fondatorului său. Este felul în care noi ca și comunitate ne
arătăm respectul și recunoștința față de omul care ne-a oferit
o moștenire peste timp. Anton Kratzer este și va rămâne o
personalitate de seamă a orașului nostru. Este un exemplu pentru
felul în care o persoană care nu s-a născut în această
comunitate a știut să se implice și să ajute localitatea de care
nu îl legau rădăcini familiale. Deta mai are astfel de
personalități care merită gândurile noastre bune și care sunt
poate mai puțin cunoscute. Vreau ca în anii următori să continuăm
acest ciclu de dezveliri de statui și cu alte personalități ale
orașului nostru pentru ca generațiile care vin după noi să poată
vedea și înțelege mai bine că trăiesc într-un oraș cu istorie
și că fac parte dintr-o comunitate cu tradiții.
Spectacol peste graniță
La
începutul lunii august, ca urmare a invitației făcute de omologii
de peste graniță, Centrul Cultural Deta a fost prezent cu Ansamblul
de dansuri populare românești – seniori și Ansamblul de dansuri
populare sârbești – tineret, în localitatea Coștei din Serbia
unde comunitatea românească a sărbătorit „Zilele Costeiului”.
Într-o
atmosferă festivă, formațiile noastre împreună cu Formația de
fete a Societății Culturale „Mihai Eminescu” din Coștei, au
prezentat un program artistic care a fost în întregime pe placul
publicului. Deschiderea a fost făcută de formația gazdă -
păstrătoare a portului popular autentic românesc care s-a remarcat
cu o suită de dansuri populare de fete din câmpia banatică. Orașul
Deta a debutat în spectacol cu Ansamblul de dansuri populare
românești care a evoluat cu o suită de dansuri populare din zona
de munte, un dans de fete și o suită de dansuri din Valea
Bolvașniței. Experiența dobândită prin multele apariții pe
scenă, coregrafia profesionistă realizată de instructorul Cătălin
Voicu, alături de frumusețea dansului și a portului popular au
fost răsplătite de public cu multe aplauze și aprecieri. Ansamblul
de dansuri populare sârbești a încheiat o seară minunată
prezentând o suită de dansuri populare din zona centrală a Serbiei
cu o coregrafie semnată de Diana Tătărușanu. În semn de
mulțumire și recunoștință față de Deta și de Centru său
cultural, primarul localității Coștei, Viorel Bălăgean, a
acordat diplome atât formațiilor participante cât și instituției.
(Ovidiu Ivancea, directorul Centrului
Cultural Deta)
ZILELE ORAȘULUI DETA 2017
Cea
de-a opta ediție a Zilelor Orașului Deta a adus spectacolele pentru
toate vârstele și toate gusturile, cu artiști consacrați, multă
muzică și dans
Evenimentul
organizat de Primărie în parteneriat cu Centrul Cultural din oral a
început cu primirea invitaților și Parada portului popular condusă
de Fanfara „Mihai Eminescu” din Coștei, Serbia. La paradă au
participat peste 170 de artiști, de toate vârstele, din toate
ansamblurile de dansuri populare ale Centrului Cultural Deta:
Ansamblul de dansuri populare românești – copii, tineret, seniori
și pensionari, Ansamblul de dansuri populare sârbești - copii,
grupa mijlocie și tineret, Ansamblul de dansuri populare maghiare,
Ansamblul de dansuri tradiționale germane și Ansamblul de dansuri
populare bulgare. După ce a parcurs strada Ștefan cel Mare, odată
ajuns în fața Primăriei, întreg alaiul s-a oprit timp de un minut
pentru a saluta oficialitățile și oaspeții prezenți. De acolo,
în frunte cu drapelul orașului purtat de elevii cu rezultate foarte
bune la învățătură, alaiul și toți musafirii s-au deplasat pe
platoul special amenajat din Parcul Anton Kratzer. După ridicarea
drapelului și intonarea Imnului de Stat al României de către
Fanfara din Coștei, primarul Petru Roman a salutat oaspeții și a
spus câteva cuvinte despre delegațiile venite din localitățile
înfrățite sau cu care Deta are o foarte bună colaborare: Bordany
din Ungaria, alături de Coka, Plandiște, Coștei si Glogoni din
Serbia. Primarul Petru Roman nu a uitat să mulțumească pentru
prezență reprezentanților principalelor instituții din oraș dar
și publicului nerăbdător să se bucure de spectacol și de
recitalurile artiștilor aflați în mare vogă. Un moment inedit în
cadrul celei de-a opta ediții a Zilelor Orașului a fost dezvelirea
bustului lui Anton Kratzer,
om
influent şi înstărit
care
acum mai bine de o sută de ani a donat orașului parcul care azi îi
poarta numele. În același cadru festiv au fost oferite diplome de
mulțumire pentru activitatea culturală tuturor Ansamblurilor și
celor două coruri ale Centrului Cultural Deta, diplome de excelență
persoanelor care și-au adus contribuția de-a lungul timpului în
promovarea actului cultural și sportiv, premiați fiind și elevii
cu rezultate foarte bune la invatatura, alături de cadrele didactice
coordonatoare. Profesorului Georg Konig i-a fost acordat titlul de
cetățean de onoare post mortem, pentru merite deosebite în
activitatea socială a oraşului Deta.
Programul
de vineri a fost dedicat în intregime iubitorilor de folclor, cu
Florin Ionaș Generalul și orchestra, alături de interpreții
vocali Diana Selagea, Claudia Ionaș și Daniel Ilie în roluri
principale. Din treizeci în treizeci de minute, pe scena au evoluat
rând pe rând ansamblurile de dansuri populare, prima zi de
sărbătoare ajungând la sfârșit abia după miezul nopții și
după mult joc și voie bună.
În
cea de-a doua zi a evenimentului, Ansamblurile de dansuri din Serbia,
și anume: Ansamblul Folcloric din Barite, Ansamblul folcloric din
Velika Greda, Ansamblul „Mihai Eminescu” din Coștei și
Ansamblul Kud dr.Tihomir Ostojic din Coka au încântat publicul cu
dansuri alerte care au îmbiat publicul la joc. Programul a continuat
cu un concert oferit de Doru Ioan Bănațean, un recital susținut de
Emanuel Cîrstea și Mira, un recital susținut de Mihai Trăistariu,
iar momentul del mai așteptat al serii, în special de către
tineret, a fost recitalul Andreei Bălan și al formației sale. Cea
de-a treia și ultima zi a sărbătorii a început la ora 10
dimineața cu Crosul orașului Deta, iar de la ora 18, Grădinița
Deta a bucurat părinții și bunicii cu un program adorabil pus în
scenă de micuți, urmat de dansuri sportive și dansurile
ansamblurilor populare românești, nemțești, maghiare și
sârbesti, de data aceasta cu preșcolari și elevi ai clasele
primare. Tot pentru copii, Primăria a pregătit teatrul de păpuși,
povestea Peter Pan, iar Corurile Centrului Cultural Deta, cel român
și cel maghiar au oferit celor prezenti timp de câteva zeci de
minute, un spectacol superb de muzică corală, cu accente
folclorice. Atmosfera a mai fost întreținută de Societatea
Cultural Artistică „Veselia” din Glogonj-Serbia, iar mai apoi de
către artiștii Nadir si Sandra N, preferații tinerilor. Apogeul
muzical a fost recitalul lui Pepe, care a binedispus în egală
măsură tineri și seniori. La fel ca în fiecare an, Zilele
Orașului Deta s-au încheiat cu un foc de artificii. (Ovidiu
Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)
SPONSORI:
- S.C. PREVENT AUTOMOTIVE Romania;
- Birou Notar public Ciobanu Ana Ştefania;
- Neamu Ilie;
- Lazăr Ştefan;
- Luncz Ioan;
Centrul Cultural Deta, prezent la Ruga de la Denta
În
15 august, locuitorii comunei Denta sărbătoresc Hramul Bisericii
Ortodoxe Române, ocazie cu care organizează Ruga satului. Și în
acest an, Centrul Cultural Deta a fost invitat să participe la
eveniment cu Ansamblul de dansuri populare românești - seniori și
pensionari. După slujba religioasă, membrii Ansamblului au însotit
întreg alaiul în Parcul comunei unde s-au desfășurat jocul și
balul primei zi de Rugă. Programul artistic a început cu un dans al
copiilor din localitate, după care Ansamblul din Deta a preluat
ștafeta cu un dans specific zonei de câmpie, prezentat la cele mai
înalte standarde artistice de formația artistică a pensionarilor.
Momentul coregrafic a continuat cu trei suite de dansuri populare
jucate de seniori, suite în care au îmbinat pasul moale leganat de
la câmpie cu pasul iute și săltat din zona de munte a Banatului.
Asa
cum ați putut observa din aproape fiecare număr al ziarului local,
Centrul Cultural Deta are o activitate bogată, participând cu
ansamblurile de dansuri la multe evenimente culturale din țară și
din străinătate, fapt care nu ar fi posibil fără dăruirea și
devotamentul celor care activează în cadrul instituției. Doresc
astfel să le mulțumesc și să îi felicit pentru efortul depus în
ultima perioadă. (Ovidiu Ivancea,
directorul Centrului Cultural Deta)
Ediția 2017 a Campionatului Maracana, un succes
În luna iulie, Deta a
găzduit Campionatul de minifotbal „Maracana”, eveniment sportiv
cu o lungă tradiţie în oraşul nostru. La startul competiţie s-au
aliniat opt echipe: Atletico Târgu Mare, Poliţia Deta, Old Boy`s,
Opatiţa I, Opatiţa II,F.C. Kecsketelep, ASO Deta juniori şi
Vulturii Mehala, care au avut la dispoziție opt zile să-și
demonstreze abilitățile sportive. După o competiţie acerbă,
urmărită cu interes de publicul care a venit în număr foarte
mare, au fost desemnați următorii câştigătorii: Locul I –
Opatiţa II, Locul II – Vulturii Mehala și Locul III – Atletico
Târgu Mare. Titlul de golgheter a fost adjudecat de către Marcu
George, iar cel mai bun portar de către Boboiciov Raul. Toţi
câştigătorii au fost premiaţi cu diplome, cupe, medalii, mingi,
iar primele două echipe clasate echipament sportiv inscripţionat cu
„Maracana Deta”. Campionatul a fost organizat și finanțat de
către Consiliul Local și Primăria orașului Deta, cu intrare
liberă pentru toți amatorii de minifotbal și competiții sportive.
(Adina Maria Mateescu)
MESAJUL MAICII TEREZA
„După sânge sunt
aromână-albaneză, iar după cetățenie indiană. După credință
sunt călugăriță catolică, după chemare aparțin lumii, iar în
ceea ce privește inima mea, aparțin în întregime lumii lui
Hristos” parcă mi-a mărturisit Maica Tereza (1910-1997), născută
în Skopje, capitala Macedoniei, din tată aromân și mamă
albaneză, o persoană foarte pioasă, plină de compasiune față de
semenii săi, care i-a insuflat din fragedă pruncie credința
catolică în Hristos. La 18 ani, Maica Tereza simte prima chemare
către viața religioasă și pleacă la călugărițele irlandeze de
la Loretho unde primește numele de sora Maria Terezia, iar mai apoi
pleacă în India unde înființează Misionarele Carității din
Calcutta. Maica s-a atașat de oamenii care nu dețineau absolut
nimic, cei care nu erau doriți de nimeni, cei pe care societatea îi
privea ca pe o povară, acei oameni care uitaseră ce înseamnă
dragostea și mângâierea sufletească.
Cu ocazia vizitei mele la casa părintească a Maicii, din Skopje, în odăile simple, împodobite doar de fotografii, am descoperit personalitatea emblematică a acesteia, am descoperit omul care a fost respectat și admirat de cei mai de seamă oameni ai lumii. Activitatea și dăruirea ei au fost răsplătite cu umile daruri pământești, Maica Tereza primind Premiul Nobel pentru pace, beatificată de papa Ioan Paul al II-lea si canonizată de papa Francisc .
Retrăgându-mă în liniștea angelică din capelă mi-am imaginat-o șoptindu-mi cuvinte blajine:
„Știu că în
fiecare an sărbătoriți Zilele orașului Deta. Foarte bine faceți.
O comunitate care nu are trecut, nu are nici prezent. Voi aveți
trecutul vostru cu care vă puteți mândri, iar inaugurarea bustului
lui Anton Kratzer va sta mărturie în acest sens. E un om care a
făcut atât de mult pentru comunitatea voastră, care prin crearea parcului
v-a lăsat de fapt un adevărat plămân ecologic, un izvor de aer
pentru posteritate și pentru voi.
Aveți și prezent, de 8 ani încoace, prin străduința primarului Petru Roman și a Consiliului orășenesc, aduceți pentru 3 zile, în mijlocul vostru, cultura și sportul. Toate acestea le-ați realizat voi înșive, prin dăruirea propriilor cetățeni.
Dar aveți și viitor prin contribuția copiilor și nepoților voștri talentați la toate acestea. Vă doresc din tot sufletul meu să fiți buni și milostivi, să deveniți expresie vie a bunătății lui Dumnezeu, bunătate care să se citească pe fețele voastre și radieze în fiecare zâmbet.” (Endre Libus)
Centrul Cultural Deta invitat la Festivalul Internațional Ana Lugojana
Ansamblul
de dansuri populare românești – seniori din cadrul Centrului
Cultural al orașului nostru a fost invitat să deschidă seara de
folclor din cadrul celei de paisprezecea ediții a Festivalului
Internațional Ana Lugojana. Alături de formații artistice din țară
dar și din Bulgaria, Serbia, Cipru, Macedonia sau Cehia, artiștii
seniori din Deta au prezentat dansuri tradiționale autentice, cu o
coregrafie semnată de Cătălin Voicu. După prestația îndelung
apaludată de public, directorul festivalului, profesorul coregraf
Puiu Munteanu, a felicitat Ansamblul nostru de dansuri populare
românești – seniori, le-a mulțumit pentru participare și le-a
înmânat o diplomă de merit.
Deplasările
ansamblurilor de la Centrul Cultural Deta vin întotdeauna în urma
unor invitații oficiale la evenimente de anvergură și sunt un bun
prilej de a consolida poziția orașului nostru pe harta culturală.
Totodată, participarea alături de alte formații din țară și
străinătate permit artiștilor să își descopere limitele, să
vadă cum se prezintă colegii lor și să persevereze în a deveni
mereu mai buni. Multe colaborări importante și cele mai strânse
prietenii între reprezentanți ai diferitelor orașe s-au legat
pornind de la folclor, pe baza înțelegerii și respectării
valorilor și tradițiilor adevărate. (Ovidiu
Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)
Primăria orașului Deta urează casă de piatră proaspeților căsătoriți:
-
IOVAN CORNEL-EUGEN şi NICOLINANDREEA - 15.07.2017
-
CREŢU LEONTIN-NICU şi RUS ADRIANA - 22.07.2017
-
STĂNESCU TUDOR şi ANDREICUŢ MARCELA-CLARA - 04.08.2017
-
PERTOVICI SORIN-ŞTEFAN şi GHEORGHE PATRICIA-LAURA - 05.08.2017
-
HOCK OSCAR-LAURENŢIU şi NICOLICI RAMONA - 09.08.2017
-
CARATĂ FLORIN şi PETROVICI MARIA - 11.08.2017
-
HORODINSCHI MARIUS şi PÎRVU ALEXANDRA-AMELIA - 12.08.2017
-
RADU CLAUDIU şi LĂCĂTUŞ EMANUELA - 17.08.2017
Dumnezeu să-i odihnească în pace
- BOJIN TRIFU, decedat la data de 01.08.2017 -75 ani
- JUNGWIRTH AGNETA, decedată la data de 24.05.2017- 67 ani
- SEICHEI NICULINA-LAURA, decedată la data de 28.06.2017- 41 ani
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)