"Vom interveni și în sfera
urologică și ortopedică"
Declară
doctorul Korom Attila, medic anestezist la Spitalul Deta
Dr. Korom
Attila este de curând noul medic anestezist al Spitalului Orășenesc Deta.
Specialistul în anestezie și terapie intensivă s-a acomodat foarte repede la
noile condiții de muncă și ne-a spus că a fost surprins de condițiile oferite
de spitalul din Deta.
„Am găsit în orașul Deta un spital cu confort hotelier
ridicat, cu saloane curate și igienizate”, ne-a declarat doctorul Korom Attila.
„Spitalul Deta este foarte bine poziționat geografic, deservind multe
localități din zonă. Mai mult decât atât, în ultima vreme ni s-au adresat mulți
pacienți din Timișoara și județele invecinate”, ne-a mai spus medicul
anestezist. Chiar dacă spitalul se bucură de dotări bune, mai sunt încă multe
lucruri de făcut pentru a asigura asistență medicală la standarde europene.
„Efectuam în acest moment operații de chirurgie generală clasice și
laparoscopice, iar în viitorul apropiat sperăm că vom interveni și în sfera
urologică și ortopedică. Bineînțeles că mai există nevoi pe care sperăm că
împreună le vom surmonta. După cum declara și domnul dr Cucui în articolul din
luna trecută a Monitorului Primăriei, la nivelul actual al activității
chirurgicale, se impune dotarea la standarde și a celei de-a 2-a săli de
operație la nivelul primei”, spune medicul Korom Attila. În privința
departamentului din spital de care se ocupă în mod direct, dr. Korom Attila
spune că ar mai fi nevoie de o serie de investiții. „Imi doresc un compartiment
de terapie intensivă dotat cu aparatură de monitorizare a pacienților la
standardele impuse de Ministerul Sănătății. În concluzie, nădăjduiesc că în
viitorul apropiat să putem depăși greutățile și neajunsurile existente pentru a
oferi o asistență medicală de bună calitate pacienților care se adresează
spitalului nostru. Nu în ultimul rând aș vrea să amintesc colectivul de cadre
medicale care își îndeplinește atribuțiile de serviciu cu profesionalism și
dedicat”, a mai precizat doctorul Korom Attila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.