O idee de succes
Și în acest an
conducerea firmei Prevent din Deta a organizat ziua angajatului. M-am
bucurat să văd că această tradiție se păstrează și se bucură
de succes. În perioada în care fabrica se deschidea la Deta, se
numea Eybl pe atunci, nu cred că cineva se gândea că vom trăi
ziua în care se vor organiza astfel de evenimente. Pe atunci ne
bucuram că avem locuri de muncă și nu aveam nici timp și nici
chef să ne gândim la distracție. De atunci Eybl a devenit Prevent,
condițiile de muncă s-au îmbunătățit, salariile au mai crescut,
poate nu atât că ne-o dorim dar cu siguranță suntem pe un drum
bun și, mai mult, iată că se găsesc resurse și pentru a organiza
momente de relaxare și distracție. Poate că unii vor spune că nu
e mare lucru, dar eu sunt convins că acest tip de întâlniri
reprezintă un mare pas înainte și un semnal că suntem pe calea
cea corectă. Evenimentul organizat de Prevent demonstrează că la
această firmă s-a depășit faza de echipă și s-a ajuns în etapa
de familie. Avem la Deta o parte din marea familie Prevent, o familie
cu mii de membrii pe tot globul, o familie muncitoare, serioasă și
competentă dar în același timp o familie care știe ce să facă
în timpul liber și știe cum să se distreze de sărbători. Sunt
mândru că în orașul al cărui primar sunt se întâmplă astfel
de evenimente și mi-aș dori ca și ceilalți angajatori din Deta să
ia exemplul managmentului de la Prevent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.