Punct si de la capat


Grupul de Acţiune Locală „Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” a dezvoltat proiecte foarte importante în zona Deta. Axa 4 LEADER din cadrul Programului de Dezvoltare Rurală 2007-2014 a reprezentat o abordare care a oferit noi oportunităţi de dezvoltare rurală punând bazele identificării nevoilor locale, întăririi capacităţii de dezvoltare şi implementării strategiilor locale de dezvoltare în vederea conservării patrimoniului rural şi cultural, dezvoltării mediului economic şi îmbunătăţirii abilităţilor organizatorice ale comunităţilor locale.


Schimbările din sectorul agricol, ca rezultat al reformei Politicii Agricole Comune, creşterea cererii consumatorilor, presiunile asupra mediului înconjurător, răspândirea rapidă a noilor tehnologii, îmbătrânirea populaţiei şi depopularea rurală sunt numai o parte din factorii care afectează zona rurală şi care au solicitat implementarea unui program orientat spre construirea de parteneriate public-private şi valorificarea resurselor locale (fizice, umane şi financiare) pentru elaborarea şi punerea în practică a unor strategii de dezvoltare locală. Locuitorii oraşului Deta sunt deja familiarizaţi cu activităţile Grupului de Acţiune Locală ”Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” la aproape patru ani de funcţionare, aceştia fiind prezenţi, de-a lungul timpului, la activităţile de promovare şi informare în oraşul Deta. Proiectele depuse spre finanțare au avut un impact semnificativ asupra vieții rurale din teritoriu, fiind susținute îndeosebi de tineri, care au propus înființarea de noi activități, dar și dezvoltarea celor existente, prin diversificarea de noi produse în cadrul activităților productive și crearea de noi locuri de muncă, în mediul rural. Au fost depuse la sediul G.A.L. până la sfârşitul lunii martie 2015 un număr de 118 proiecte, din care au fost semnate un număr de 68 de contracte de finanţare, care se regăsesc în diferite faze de la finalizare pînă la cel de implementare din cadrul măsurilor 112, 121, 141, 312, 322, beneficiari fiind 46 privaţii şi 22 publici, aceştia bucurându-se de o finanţare totală de 2.198.000 euro. Desigur acesta este doar începutul pentru că se pregăteşte noua finanţare pentru perioada 2014 - 2020, deci “punct şi de la capat”.
Ioan Iovan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.