La
începutul lunii noiembrie, Centrul Cultural al orașului Deta a
primit invitația de a participa cu Formația de dansuri populare
românești – tineret, la deschiderea unei sesiuni de lucrări a
medicilor pediatrii din țară și de peste hotare, care a avut loc
la Institutul de medicină din orașul de pe Bega.
Având
în vedere publicul deosebit și locația de excepție, am făcut
toate eforturile să reprezentăm Deta așa cum se cuvine. Pornind de
la conduita exemplară, membrii formației au apărut în fața
publicului cu portul popular impecabil, prestația scenică fiind de
asemenea una pe măsură. După o pregătire asiduă sub îndrumarea
instructorului coregraf Voicu Cătălin, formația a prezentat trei
suite de dansuri populare. În deschidere a evoluat cu o suită de
dansuri populare din zona banatică de câmpie, hora, sorocul și
învârtita fiind deliciul publicului prezent. Reprezentativ pentru
această zonă a fost și dansul de fete, mai exact hora de fete,
care prin coregrafie, ținuta de dans și tinerețea artistelor au
transmis invitaților o stare de bine, o stare bună dispoziție,
prestația dansatoarelor fiind răsplătită cu ropote de aplauze.
Partea cea mai intensă și frumoasă a spectacolului am lăsat-o la
sfârșit, și-anume o suita de dansuri din zona Banatului montan.
Brâul, ardeleana și doiul, caracteristice zonei de munte, toate
având un ritm alert, puse în valoare prin mișcările remarcabile
ale dansatorilor, au ridicat întreaga sală în picioare.
Ca
de fiecare dată, doresc să mulțumesc membrilor formației pentru
prestația deosebită, pentru că au reprezentat orașul nostru,
fiind un exemplu de urmat pentru generațiile viitoare. Ovidiu
Ivancea, director - Centrul Cultural al orașului Deta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.