Cu
ocazia zile școlii, Info-Centrul de la Liceul Tehnologic"Sf.
Nicolae" Deta, a organizat și dasfășurat o activitate
educativă cu scopul de a preveni violența în rândul tinerilor.
S-a discutat despre cauzele violenței, dar și despre modul în care
trebuie să acționăm pentru a preveni acest fenomen periculos. La
activitate am fost bucuroși să-i avem alături de noi pe domnul
primar Petru Roman, doamna Adina Mateescu, vice-primar, doamna
director Morariu Letiția, doamna director adjunct Vâlcea Cristina,
domnul Alexandru Voiculescu-consilier și colaboratorul
info-centrului dar și pe domnul comisar șef Cristian Ghervan. Cei 9
membrii ai Info-Centrului alături de ajutoarele lor (elevii din
clsasele a IX-a R și a X-a R ), ne-au prezentat într-un mod
deosebit tipurile de violență, dar și faptul că ea nu ne poate
influența decât în mod negativ. S-a discutat despre violența în
familie, în sport, în cercurile de prieteni și pe rețelele de
socializare dar și despre cum putem preveni aceste tipuri de
violență, prin implicare. Am aflat cu prilejul acestui eveniment că
marele poet Tudor Arghezi a observat cu atenție viața
condamnaților, având preocupări multiple în acest domeniu. Astfel
s-a ajuns la concluzia că violența a existat din toate timpurile și
va continua să existe atâta timp cât nu vom înceta să fim
impulsivi nervoși, sau să folosim un limbaj vulgar. Noi va trebui
să ținem sub contol viața, nu să ne controleze ea pe noi.
(Herisanu Oana Victoria, cls. a IX-a R)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.