Monalisa noastră de Deta

În Castelul din Banloc, timp de 200 de ani mândria Banatului, locul mirific al familiei contelui Karatsonyi, mai apoi ultima reședință pe pământ românesc a reginei Elisabeta a Greciei-fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria, a fost pictat chipul unei fete românce, lucrare care poate fi comparată prin trăsăturile ei, cu faimoasa Mona Lisa .

Dacă pereții castelului ar putea vorbi, sigur ne-ar povesti despre de vizita lui Ormos Zsigmond, mecena-fondatorul Muzeului de Artă din Timișoara și a prietenului său de suflet, pictorul școlii vieneze. Atmosfera de atunci era dată de flăcăii și fețele din Deta venind la sărbătoarea câmpenească de la castel, care pășeau pe impresionanta alee Andrassy, străjuită de pini din specia pini negra, și treceau apoi pe sub poarta leilor decorată cu cei doi grifoni, ajungând în cele din urmă la unul dintre cei 100 de acați aduși din America de către Maria Terezia (1740-1780).

Pictorul școlii vieneze, fermecat de frumusețea nemaiîntâlnită a unei fete, i-a imortalizat chipul angelic, drept pentru care a fost luat la întrebări de flăcăii noștri. Doar demersul împăciuitor al contelui a reușit să aplaneze conflictul, datorită intervenției sale fiind posibilă terminarea tabloului care ulterior a devenit piesă de rezistentă a pinacotecii sale .

Uitându-ne la tablou, din prima clipă ne izbește frumusețea feței, ovalul perfect al chipului, cu trăsături de o puritate clasică, nașul mic, buzele bine desenate, ochii de un căprui intens, fruntea descoperită, părul saten misterios, dar mai ales expresia privirii în care strălucesc inteligența, bunătatea și bucuria. În doar câteva cuvinte: Mona Lisa noastră de Deta. Acest portret, din salonul verde al castelului a fost alături întotdeauna de regina noastră dragă, Elisabeta, nepoata preferată a lui Carmen Silva, considerată cea mai frumoasă și misterioasă dintre prințesele românce, chiar și la seratele muzicale de neuitat ale compozitorului George Enescu. Oricare dintre noi, cu ocazia zilei de 8 martie, dacă am privi acest tablou, am vedea bunătatea propriei mame, iubite sau fiice. (Endre Libus)