Secția
de kickboxing din cadrul A.S.O Deta prezintă bilanțul primului
semestru din 2016
14
sportivi ai asociației noastre sportive au participat la Herculane
la Cupa României la Kickboxing unde a obținut 11 medalii de aur
și 3 medalii de argint, clasându-se pe locul 1 pe echipe. A urmat
participarea la campionatul național de Savate combat "Box
Francez" în București, unde sportivul nostru Beleut Cristian a
făcut o impresie foarte bună, meciul său fiind comentat în cadrul
transmisiunii televizate ca cea mai tehnică luptă din gală. În
luna iunie, ASO Deta a avut 11 reprezentanți la competiția zonală
de kickboxing din Timișoara, câștigând 9 medalii de aur și 2
medalii de argint. Sportivul Beleut Bogdan s-a impus în gala "Art
Contact" într-o competiție cu sportivi atât din țara cât și
din străinătate, iar ca urmare a meciului spectaculos pe care l-a
avut, a fost apreciat pe postul de televiziune Timișoara, de către
nume mari ale sportului de contact. Urmează o nouă gală în
Timișoara, unde sportivul nostru Stroie Constantin va lupta într-un
meci pentru centură .
Ne bucurăm să vedem că suntem invitați tot mai des în gale de renume și sperăm ca pe viitor să păstrăm sprijinul Consiliului Local, pentru a putea reprezenta cu succes localitatea noastră. Mulțumesc pe această cale domnului Poenariu Eusebiu, care a fost de fiecare dată lângă noi și mulțumesc conducerii asociației A.S.O Deta pentru ajutorul acordat până în prezent. (Pantis Dan).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.