Ca
în fiecare mijloc de septembrie, elevi, părinți și profesori s-au
reîntâlnit în curtea școlii pentru a începe un drum nou pe
tărâmul cunoașterii. Emoțiile au fost mari pentru boboceii din
clasa pregătitoare dornici să o întâlnească pe doamna lor
învățătoare, cea care le va fi o a doua mamă în următorii
patru ani și care le va deschide calea către cea mai mare bogăție
a unui școlar: literele. Emotii au avut și bobocii din clasa a
IX-a, mulți dintre ei întâlnindu-se pentru prima dată, parcă
pierduți în fața unei perioade în care totul înseamnă
schimbare. Emoții au avut și clasa a XII-a pentru că acesta e
ultimul lor an împreună si aceasta a fost ultima lor festivitate de
deschidere a unui an școlar. În curtea inundată de un soare
prietenos au răsunat imnul României și vocile calde ale părintelui
protop Prisăceanu Ion și a părintelui paroh Blagoe Ciprian care au
intonat un te-deum pentru a binecuvânta anul școlar 2016-2017. Ca
de fiecare dată, la începutul anului școlar domnul primar Petru
Roman s-a adresat copiilor și părinților, dorindu-le un an școlar
plin de reușite, care să aducă un plus de performanță școlii
din Deta și prestigiului ei, pe care cu toții îl dorim cât mai
înalt. Un gând bun le-a fost adresat și cadrelor didactice pentru
eforturile făcute și pentru dăruirea de care dau dovadă în munca
din sala de clasă și din afara ei. Mesaje de încurajare și de
susținere au adresat și d-l sublocotenent Balica Silviu,
comandantul Plutonului II Jandarmi Deta și d-l comisar șef Ghervan
Cristian din partea Poliției Deta care au subliniat faptul că
siguranţa în unităţile de învăţământ constituie, şi în
cursul acestui an şcolar, o prioritate. Se va continua derularea de
activităţi pentru creşterea gradului de securitate atât în
incinta școlii, în zonele adiacente, cât şi pe traseele de acces
către şcoli. Colaborarea permanentă ce se va derula cu
învăţătorii, profesorii şi diriginţii va asigura premisele unui
parteneriat eficient care să conducă la prevenirea incidentelor ce
ar putea perturba desfăşurarea orelor de curs. La finalul
ceremoniei, copiii au intrat rapid în atmosfera unei zile de școală.
S-au îndreptat încărcați de multe buchete de flori spre sălile
de clasă în care așteptau cuminți manualele și pe tablă erau
scrise caligrafic mesajele de bun venit ale doamnelor învățătoare
și ale doamnelor diriginte. Copiii din clasele pregătitoare cu
coifuri de albinuțe în cap s-au așezat în băncuțe noi,
potrivite pentru statura lor de pitici neastampărați.
Privind
agitatia din sălile de clasă îți vin în minte versurile Elenei
Plugaru
„Sunt
micuţi, dar sunt voinici,
Ia
priviţi-i ce mai pici:
Un
ghiozdan plin de ştiinţă
(Director
Liceul Tehnologic Sfântu`
Nicolae, Letiţia Morariu)