Luna trecută, Primăria
Deta a făcut o serie de sesizări către Delgaz Grid SA, Petrom SA
și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș în
privința deselor întreruperi ale furnizării gazelor naturale către
populație. Acest demers a fost făcut pentru că mai mulți cetățeni
din Deta au semnalat întreruperi frecvențe în distribuția gazului
către consumatorii casnici. S-a remarcat faptul că întreruperile
în furnizarea gazelor au apărut în special în zonele în care
Delgaz Grid SA (fostul E-on Gaz SA) a schimbat rețele de conducte,
racordurile la gospodării și regulatoarele.
Până la data apariției
Monitorului Primăriei din luna februarie doar Comisariatul Județean
pentru Protecția Consumatorului Timiș a răspuns adresei înaintate
de Primărie. În răspunsul din 28 ianuarie, CJPC Timiș ne comunică
faptul că problema ridicată a fost trimisă spre soluționare
Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei de la
București. Reprezentanții CJPC adaugă că vor urmări cu atenție
operatorul reclamat de cetățenii din Deta și că nu vor tolera
nicio abatere de la prevederile legale din partea acestuia. Demersul
CJPC a fost confirmat în scurt timp, la data de 9 februarie, la
Primărie a sosit o adresă din partea ANRE în care ni s-a comunicat
că această instituție a primit sesizarea de la CJPC Timiș și a
demarat imediat o acțiune de control pentru a clarifica aspectele
sesizate la Deta. Reprezentanții ANRE spun că vor comunica oficial
rezultatele acțiunii de control imediat ce aceasta se va finaliza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.