


Cea de-a
noua ediție a Zilelor Culturale ale Orașului Deta a delectat publicul cu muzică
pentru toate gusturile și cu tradiții autentice, românești, maghiare și
sârbești. Evenimentul desfășurat în ultimul weekend al lunii iulie a debutat cu
primirea invitaților din țară și din străinătate la sediul Primăriei de către
edilul orașului, Petru Roman. Parada portului popular, unul dintre cele mai
spectaculoase momente ale evenimentului, a avut loc pe o vreme mai puțin
prielnică, dar chiar și așa, nici publicul și nici artiștii nu s-au lăsat
impresionați de ploaie și au pornit conform programului, de la Centrul Cultural
al orașului Deta în frunte cu Fanfara Mihai Eminescu din Coștei, Serbia. La
parada au participat toate Ansamblurile de dansuri populare ale Centrului
Cultural Deta, însumând peste 170 de artiști: Ansamblul de dansuri populare
românești-copii, tineret, seniori și pensionari, Ansamblul de dansuri populare
sârbești copii, grupa mijlocie si tineret, Ansamblul de dansuri populare
maghiare, Ansamblul de dansuri tradiționale germane și Ansamblul de dansuri
populare bulgare. Alaiul s-a oprit timp de un minut, în fața Primăriei, în semn
de salut pentru oficialitățile și oaspeții prezenți. De acolo, cu drapelul
orașului în față, purtat de elevi cu rezultate foarte bune la învățătură și
alături de toți musafirii, alaiul a înaintat către platoul special amenajat din
Parcul Anton Kratzer. Ceremonia a început cu ridicarea drapelului pe catarg,
timp în care Fanfara din Coștei a intonat Imnul de Stat al României. Primarul
orașului, Petru Roman, a salutat toți oaspeții prezenți, subliniind prezența
președintelui Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a reprezentantului
Guvernului României, Andrei Cosmin Turcanu - director general ANL și a
președintelui Societății cultural istorice „Mihai Viteazul”, Mircea Cosma. De
asemenea a fost evidențiată prezența aleșilor în Parlamentul României și a
delegațiilor din localitățile înfrățite sau din cele cu care avem o foarte bună
colaborare: comuna Bordany din Ungaria, comuna Coka avându-l ca reprezentant pe
Ianos Tortei, comuna Plandiste, comuna Coștei avându-l în fruntea delegației
chiar pe primarul Viorel Balangean și localitatea Glogoni din Serbia. Un moment
încărcat de emoție și mândrie a fost sfințirea de către protopopul Ioan
Prisăcean și de către preotul paroh Ciprian Blagoe a bustului Regelui Ferdinand
I și dezvelirea acestuia de către primarul orașului împreună cu sculptorul
Aurel Ardeleanu. Lucrarea este dedicată sărbătoririi centenarului Marii Uniri.
Tot în cadru festiv, au fost oferite diplome de mulțumire și recunoștință
pentru activitatea culturală, tuturor ansamblurilor și celor două coruri ale
Centrului Cultural Deta. Diplome au primit și elevii cu rezultate foarte bune
la învățătură, odată cu ei fiind premiate și cadrele didactice care s-au
implicat în pregătirea acestora. Elevii și tinerii cu rezultate bune și foarte
bune la activitățile sportive, echipele de fotbal, nu au fost uitate, primind
și aceștia o diplomă. Au fost acordate și câteva premii de excelență și distincții
persoanelor care și-au adus contribuția de-a lungul anilor în viața socială,
culturală și economică a orașului Deta.
Având în
vedere că în orașul Deta conviețuiesc în bună înțelegere și armonie un număr
semnificativ de minorități, programul artistic a debutat cu un tablou
coregrafic multietnic în care toate ansamblurile au dansat câte o suită de
dansuri specifice fiecărei etnii. Au urmat apoi recitualuri de calitate, cu
artiști consacrați care au făcut deliciul publicului. Pe tot parcursul celor trei
zile de sărbătoare, Diana Tătărușanu nu doar a moderat evenimentul ci a vorbit
cu sufletul, motiv pentru care o felicit și îi mulțumesc. Mulțumiri speciale se
îndreaptă de asemenea către toți cei care au evoluat pe scenă în aceste zile,
artiști ai formațiilor aflate sub egida Centrului cultural Deta, și către cei
care instruiesc și coordonează aceste formații. Un eveniment de anvergură
implică în organizare foarte mulți oameni, angajați din cadrul Primăriei Deta,
care și-au sacrificat din timpul liber pentru a face ca totul să decurgă
perfect, drept pentru care le mulțumesc și acestora. Mulțumiri pentru sprijinul
acordat merită și echipele mobile ale Poliției orașului Deta, Unitatea de
Jandarmi Deta precum și Unitatea de pompieri militari Deta care ne-au sprijinit
pe toata durata evenimentului. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural
Deta)



Mulțumim
în mod deosebit celor care au ajutat financiar prin sponsorizarea
evenimentului:
CONSILIUL JUDEȚEAN
TIMIȘ
PREVENT IMOBILIEN ROMÂNIA
S.C. TUBULAR TEHNO SISTEM
ROTARU LAURENȚIU
S.C. PROFI ROM FOOD SRL
BIROUL NOTARIAL INDIVIDUAL CIOBANU ANA ȘTEFANIA
BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL LĂCĂTUȘU CAMELIA
TERRA AGRI FARMING S.R.L.
FAMILIA LUNCZ IOAN
DESPI BIO BANAT DETA
FAMILIA NEAMU ILIE
FORMIN SRL
BANAT TRACTOR
OPTICA ENE
MOBILULUS SRL
MAGO SRL
ECO STRUCTURI SRL
P.F.A. VOICULESCU ALEXANDRU
S.C. DORU & MARI KISS SRL
SWEET MADY SRL
TUNDRIC TRANS SRL
VOPSITORIE STOIN SRL
LA BOB SRL
CARMIVET-FARM SRL
CIOBANELI SRL
MIDAS CENTER SRL
COFETĂRIA SAVA
SCOALA EDY SRL
FAMILIA LAZĂR ȘTEFAN
PUI DE CASĂ DETA SRL
PALCO SRL
FLORĂRIA MEL EN CRIS SRL
I.I. PAPP
GYONGYIKE
M.M.A SWEET
HAUSE SRL
P.F.A MITU
RĂZVAN