MESAJE CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ


Protopop Ioan Prisăcean – Biserica Ortodoxă Română

De fiecare dată, sărbătoarea Crăciunului ne îmbie prilejul să medităm la taina mântuirii neamului omenesc, descoperită prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, S-a „deşertat” pe sine şi a venit în lume, chip de om luând, asemenea oamenilor, în afară de păcat.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu este o lucrare numai dumnezeiască, nici numai omenească. Este o cooperare dintre Dumnezeu şi om. Îngerul Gavril a vestit pe Fecioara Maria, zicându-i: „Duhul - Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,35).

La auzul acestor cuvinte, Fecioara Maria s-a „cutremurat”, nepricepând vestirea tainei, însă deschizând gura, a zis: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38).
Cooperarea omului cu Dumnezeu sta la începutul Întrupării, a mântuirii. Până când Fecioara nu a spus: „Fie mie după cuvântul tău”, harul nu a venit asupra ei. Până când Iisus nu a spus în grădina Ghetsimani: „Facă-se voia Ta, nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti”, iubirea lui Dumnezeu nu s-a desăvârşit prin jertfă. Până când noi nu vom potrivi voia noastră cu voia lui Dumnezeu, până când nu dăm acordul şi răspunsul afirmativ la lucrarea mântuirii, până atunci suntem străini şi nu beneficiem de acest dar dumnezeiesc. Rostim zilnic în rugăciunea Domnească: „Facă-se voia Ta”, dar aceasta înseamnă acordul şi voinţa noastră de a colabora cu Dumnezeu la mântuirea noastră. Este drept că Apostolul Pavel spune că: „mântuirea ni s-a dat în dar” (Efes.2,8). Neamul omenesc nu făcuse ceva vrednic ca să fie mântuit. El nu ascultase până atunci pe Dumnezeu, pe care nici nu-L cunoştea şi nu avea vreun merit ca să fie mântuit. Dar, odată adus acest izvor al mântuirii în lume, împărtăşirea din el stă în datoria omului, care trebuie să caute să dobândească prin strădanie mântuirea.

Dumnezeu nu ne mântuie fără consimţământul nostru. Mântuirea nu este un act de declaraţie din partea lui Dumnezeu, ci unul de colaborare dintre om si Dumnezeu. Dumnezeu nu declară pe unii mântuiţi, iar pe alţii osândiţi. Mântuirea nu este o lucrare unilaterală din partea lui Dumnezeu, nici numai un rezultat al voinţei şi puterii omului, ci este o lucrare divin-umană, un rod al întâlnirii harului dumnezeiesc cu credinţa şi faptele bune ale omului. Harul nu poate mântui fără voinţa omului, dar nici voinţa acestuia fără ajutorul lui Dumnezeu, după cum a spus însuşi Iisus:,,Fără de Mine nu puteţi face nimic”.(Ioan 15,5).

Păzind ,,hotarele legii” şi răspunzând chemării lui Dumnezeu, spre mântuire, suntem chemaţi să ne străduim mereu spre ţinta desăvârşirii noastre. Din această strădanie, se naşte răspunderea noastră în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Dumnezeu ne-a dat viaţa, ne-a dat şi libertatea. Fiul lui Dumnezeu a venit in lume ca noi să avem viaţă, să avem viaţă veşnică în Dumnezeu, a venit să ne slobozească din robia păcatului. El a venit să ne ajute să împlinim întreita dorinţă a sufletului: dorinţa de a trăi, de a trăi mai bine şi de a fi nemuritori.

Iisus Hristos a venit în lume ca să ajute oamenilor să-şi poată împlini această dorinţă, să trăiască o viaţă curată şi demnă, să înainteze pe drumul desăvârşirii şi să aibă viaţă veşnică. Să avem inimile larg deschise pentru primirea lui Hristos,să vedem că El este Domnul şi Mântuitorul lumii şi să-L vestim cu cuvântul şi cu fapta: Hristos se naşte, măriţi-L!

Lokodi Attila - preot-paroh Biserica Catolică Deta

"Dicsőség a magasságban Istennek, és békesség a földön a jóakaratú embereknek."
Így énekeltek az angyalok Jézus születésekor. Isten üzenete ez. Jézus születését ünnepelve azt kívánom, hogy ezt az üzenetet megértsük és adjuk meg a Jóistennek a teljes tiszteletünket, hogy megkaphassuk tőle a békét. Kegyelemteljes Karácsonyt és Boldog új évet!

"Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință”, cântau Îngerii la nașterea lui Isus.
Acest cântec este Mesajul Divin către om. Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului doresc, ca toți să înțelegem acest mesaj, și să aducem ”mărire lui Dumnezeu”,ca să primim de la el pacea atât de mult dorită de noi toți.
Sărbători fericite și La mulți Ani”

"Ehre sei Gott in der Höhe und Friede auf Erden den Menchen seiner Gnade."
So sang die Engel bei der Geburt Jesu. Gottes Botschaft ist. Wenn Wir feiern die Geburt von Jesus, ich möchte diese Botschaft verstehen und Gottes kommen für die ganze unseren Respekt, um seinen Frieden zu erhalten.
Mit diesen Gedanken wünsche ich Ihnen gesegnete Weinachten und ein Gutes Neues Jahr.

Na sate verni Zéla sas moglu milusti palni Koladni praznici i idna srécna no va Gudina!


LIUBODRAG BOGHICEVICI – preot paroh Biserica Ortodoxă sârbă

Ultimele zile ale anului sunt gata să se termine și se apropie încet sărbătorile de iarnă și incă un an nou. Să deschidem ușa pentru cei dragi și inima noastră pentru speranță, bucurie și lumină. Să fim mai buni și să privim înainte cu încredere. Să avem credință în Dumnezeu, cel care Ne călăuzește pașii. De Crăciun este timpul să uităm de griji și supărări, să iubim și să ne amintim de cei care ne sunt aproape. Anul Nou să aducă multe bucurii și împliniri!
Crăciun Fericit!
La mulţi ani 2016!


Pastor Sporea Gheorghe – Biserica Baptistă Deta

UN CRĂCIUN MINUNAT
DIN MĂREŢIA ZĂRILOR SENINE
DE DRAGOSTEA DE OAMENI MOTIVAT
DOMNUL MĂRIRII A VENIT ÎN LUME
SĂ NE SALVEZE DIN AL NOST PĂCAT” V.S.

Trăim într-o lume a extremelor şi a unei tensiuni fără de sfârşit chiar înainte de a sărbători Miracolul miracolelor, naşterea Domnului Hristos. Copii, tinerii, adulţii, bătrânii, cu toţii aşteptăm momentul sublim al naşterii Mântuitorului, Prinţul Emanuel care a venit printre noi şi a trăit plin de har şi de adevăr. Momentul plin de încărcătură emoţională şi de adevăr ne cuprinde inima şi mintea într-un remember care cauzează încântare şi bucurie adâncă, veneraţie şi uimire. Copilul care ni s-a născut, Fiul care ni s-a dat, rămâne pentru noi sursa inepuizabilă de viaţă şi sănătate, putere şi încredere, mângâiere şi siguranţă. Bill Crowder zicea: Tu nu eşti diferit prin ceea ce ţi se întâmplă ţie ci prin felul în care răspunzi la ceea ce ţi se întâmplă. Dacă ai avut o decepţie în viaţă, Hristosul întrupat te-a ajutat să depăşeşti momentul cel greu şi astfel să mergi înainte visând şi sperând la vremuri mai bune. Dacă ai avut o mare durere sufletească, imposibil de descris în cuvinte, tot El te-a mângâiat şi întărit ca să poţi rezista şi depăşi acea durere. Dacă ai fost la răscruce de drumuri, Cel ce e numit şi „Sfetnic” te-a încurajat şi luminat să alegi calea cea bună pentru viitorul vieţii tale. Nouă, tuturor celor din Deta, preţuiţi şi stimaţi de noi credincioşii baptişti, vă dorim un Crăciun care să vă aducă pe lângă cadouri, pace, speranţă, mângâiere, binecuvântare, vindecare şi fericire continuă. Versurile unei cântări sună aşa: „Pe noi Isuse dulce, Tu ne-ai iubit nespus, În schimb noi prin păcate, te-am întristat de-ajuns, Deci dă-ne nouă astăzi, Drept dar de Crăciun, O inimă curată, Un cuget sfânt şi bun„.
Cu dragoste şi consideraţie.


Ovidiu Ivancea-director Centrul Cultural al orașului Deta
Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, doresc tuturor locuitorilor orașului nostru, multă sănătate, bucurii și un An Nou fericit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.