La începutul lunii decembrie, am răspuns invitației Primăriei Jimbolia și am participat cu
corul mixt al Centrului Cultural al orașului Deta, la Festivalul Internațional de Datini și
Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „O, brad frumos”, aflat la cea de-a XX-a ediție. Alături de
coruri și grupuri vocale din Jimbolia dar și din alte localități, am colindat și noi, corul mixt
a Centrului Cultural al orașului Deta, încheind acest program cultural-artistic. Având deja
aproape un an de la înființare, sub bagheta domnului profesor Dan Oroșan, corul din Deta
s-a prezentat cu strigături și colinde specifice Crăciunului. Intrarea în sunet de tobă și strigături a creat publicului prezent starea necesară pentru ceea ce a urmat, adică interpretarea
corală pe trei voci a mai multor colinde printre care: O ce veste minunată, Stea curată, Mărire
întru cele înalte, Scoală gazdă din pătuț, ultima fiind cea mai apreciată de public mai ales datorită părții solistice cu acompaniament coral. Ropotele de aplauze, aprecierea și considerația
publicului prezent, au fost mulțumirea noastră a tuturor, după multe ore de muncă petrecută
în cadrul repetițiilor. O mare bucurie a fost prezența celui care iubește și susține actul cultural
din orașul Deta, primarul Petru Roman. Invitat fiind pe scenă de primarul orașului Jimbolia,
după urările transmise cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, primarul Petru Roman a încheiat cu
lacrimi în ochi spunând „Sunt mândru de voi”, cuvinte care au rămas ca un ecou în sufletele
fiecăruia dintre noi. (Ovidiu Ivancea-director Centrul Cultural al orașului Deta)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.