Comunitatea bulgară
din Deta a adus la viaţă şi anul acesta sărbătoarea Fărşangului
cu multe râsete, bucurie şi voie bună. Evenimentul organizat pe
data de 7 februarie, este sărbătoarea care marchează ultima
petrecere inainte de intrarea în Postul Paştelui.
Casa Bulgară din
Deta s-a umplut cu bulgari şi invitaţii lor, cu copii costumaţi în
diferite costume, care de care mai interesante sau mai haioase.
Printre invitaţii de seamă la acest eveniment a participat şi
domnul Petru Roman, primarul oraşului Deta, doamna Letiţia Morariu,
directoarea Liceului tehnologic „Sf. Nicolae” din Deta şi alţi
invitaţi de onoare.
Într-un alai al
măştilor şi costumelor, copiii costumaţi alături de câţiva
părinţi, chiar şi bunici şi de preşedintele Filialei Deta al
Uniunii Bulgare din Banat, Ioan Boboiciov (Bobi) costumat şi el, au
colindat strada principală din oraş în ritmul muzicii asigurat de
doi instrumentişti, unul la acordeon - Ovidiu Ivancea (directorul
Casei de cultură al oraşului Deta) şi celălalt la saxofon.
Muzica şi râsetele
au creat o atmosfera de excepţie, apreciată chiar şi de trecătorii
care s-au oprit să aplaude inedita paradă. Înainte de a intra in
Casa Bulgară s-a încins o horă, unde s-au prins la joc toţi
participanţii de la cel mai mic la cel mai mare.
Special
pentru Fărşang, copiii din ansamblul bulgăresc „Coroniţa” al
filialei Deta pregătiţi de doamna profesoară Ana Maria Tapanov au
pregătit un scurt program artistic cu multe glume, scenete şi
dansuri populare bulgăreşti. Un moment deosebit care a adus râsete
şi veselie a fost atunci când copii s-au întrecut care scoate
primul bănuţii dintr-o farfurie plină cu apă, folosindu-se doar
de gură. Efortul lor nu a rămas nerăsplătit, dulciurile fiind cea
mai potrivită recompensă. Un alt moment aşteptat al serii a fost
stabilirea căştigătorilor la tombolă, când cei mai norocoşi
dintre participanţi s-au bucurat de premii dintre cele mai diverse,
unele utile, altele gustoase, frumoase sau haioase. Bulgarii din Deta
dornici de distracţie au petrecut până aproape de miezul nopţii
într-o atmosferă perfectă din care nu au lipsit dansul şi muzica
pentru toate gusturile. (Petronela
Şehabi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.