Comunitatea
maghiară din Deta păstrează o veche tradiţie populară de
alungare a iernii şi a răului, cunoscută sub numele de „Fărşang”.
Acesta cuprinde perioada dintre Bobotează şi Miercurea cenuşii, zi
care marchează începutul Postului Paştelui la creştinii catolici
şi care anul acesta cade pe data de 10 februarie. Maghiarii din Deta
sărbătoresc în fiecare an acest eveniment, care a devenit o
tradiţie pentru oraşul nostru.
Momentul
culminant al Fărşangului îl constituie obiceiul de “înmormântare
a Fărşangului”, astfel că, veselia şi voia bună au pus
stăpânire pe seara de 6 februarie 2016, când şi-au făcut
apariţia cele mai reuşite măşti şi costume al copiilor
aparţinând Ansamblului de dansuri populare Margaretta. O apariţie
cu adevărat spectaculoasă a avut și grupul de iubitori de teatru,
voluntari în cadrul Asociaţiei Reviczky Gyula. Dornici să
păstreze şi să promoveze obiceiurile şi a tradiţiile comunităţii
maghiare din Deta, aceștia au reuşit să creeze o atmosfera de
voie bună şi distracţie, astfel încât înmormântarea
Fărşangului să fie dusă la bun sfărşit şi în 2016.
Sărbătoarea a fost urmată de tradiţionalul Bal de Fărşang,
printre invitaţii de seamă la eveniment numărându-se domnul
primar al oraşului Petru Roman, domnul director al Casei de cultură
al oraşului Deta, domnul paroh catolic Lokodi Attila si domnul
paroh reformat Fazakas Csaba. Ne-au onorat cu prezenţa şi
invitaţii noştri de laTiszaszent Miklós şi Csóka din Serbia.Toti
cei prezenţi au fost serviţi cu „farsangi fánk”- „crofne”,
delicioasa prăjitură tradiţională de Fărşang. Muzica şi voia
bună a fost asigurată de formaţia Pink din Ótelek, alături de
care comunitatea maghiară din Deta a petrecut într-o atmosfera
perfectă până în zori. (Clara
Stanciu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.