Locul I pentru Deta la un renumit concurs culinar din Ungaria




În data de 8 septembrie, comuna Bordany din Ungaria, localitate înfrățită cu orașul Deta, a găzduit tradiționalul festival culinar care reunește cele mai iscusite echipe de bucătari din regiune. Orașul nostru a fost reprezentat pe mai multe paliere, toți participanții din Deta dovedindu-se talentați și pregătiți temeinic pentru competiție. Asociația Seniorilor din Deta a participat cu două echipe: Bucătarii Veseli care au pregătit un preparat de varză cu carne de porc cu care au obținut premiul II și Seniorii Pricepuți care au pregătit o tocăniță de cartofi cu carne de porc cu care au câștigat Premiul I. Performanța Seniorilor Pricepuți este una deosebită, concursul la care au participat fiind unul renumit în Ungaria. Celor două echipe de seniori bucătari li s-a alăturat o a treia echipă redutabilă, cea a Asociației Gyula Reviczki, în frunte cu președintele acesteia, Katona Gheorghe. Aceștia din urmă au impresionat cu un gulaș cu ciuperci de nota 10. La eveniment a participat și echipa de fotbal Old Boys din orașul nostru care a jucat un meci amical cu echipa localității gazdă. Numeroasa delegație din Deta a fost condusă de primarul orașului Deta, domnul Petru Roman, care a fost de asmenea prezent la marea sărbătoare a lcoalității Bordany din Ungaria.

La întoarcerea spre casă, având cu adevărat motive de sărbătoare, cele două echipe, ale Asociației Seniorilor împreună cu Voiculescu Alexandru, președintele asociației, au vizitat localitatea Szeged din Ungaria și muzeul „Schwabenhaus” (“Casa șvăbească”) din localitatea Șandra, România. Nu a fost pentru prima data când cele două echipe ale Asociației Seniorilor și-au dovedit priceperea și abilitățile culinare, acestea participând la sfârșitul lunii august, la Festivalul Culinar din comuna Plandiște, Serbia. La sârbi, cele două echipe au pregătit Fasole cu ciolan și faimoasa Tocăniță de cartofi cu carne de porc. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Rugii Comunei Plandiște și a Hramului Bisericii din această localitate, Deta fiind de asemenea reprezentată de Adina Mateescu, viceprimarul orașului care a răspuns invitației de a participa la oficiată cu ocazia Hramului Bisericii din Plandiște. (Voiculescu Alexandru – Președintele Asociației Seniorilor)

Editorial Petru Roman


Un nou început
Am avut și în acest an bucuria de a fi invitat la deschiderea anului școlar. Am văzut din nou cum orașul nostru se animă, primește culoare și viață. Este de-acum o realitate că Deta trăiește și prin frumoșii săi elevi cei care ne readuc, an de an, bucuria de a trăi și tinerețea care dă speranță. Școala e locul în care ne construim viitorul. Primăria construiește pentru locuitorii din acest oraș dar profesorii construiesc caractere, oameni care vor prelua de la noi destinele acestei comunități și vor duce mai departe visele și speranțele noastre.
Școala trebuie să ne învețe, înainte de toate, să fim oameni. De noi toți, elevi, profesori, părinți, autorități locale, depinde să facem din această nobilă misiune o reușită! În calitate de primar, am sprijinit și voi sprijini pe deplin toate proiectele și investițiile menite să ajute și să dezvolte instituția școlii pentru ca tinerii locuitori ai orașului nostru să atingă performanța și să aibă condiții cât mai bune de studiu. Susținerea primăriei se manifestă consistent atât din punct de vedere financiar, cât și la nivel moral, de încurajare a inițiativelor menite să crească calitatea actului educațional.

DANSATORII DIN DETA LA COKA



Centrul Cultural al orașului Deta a fost invitat să participe cu Ansamblul de dansuri populare românești, formația de seniori, la Festivalul țuicii de prune și a produselor gastronomice din acest fruct. Evenimentul a avut loc la sfârșitul lunii august, în Ostoicevo, un sat care aparține comunei Coka, comuna din Serbia înfrățită cu orașul Deta. Dansatorii din Deta au avut deosebita onoare să deschidă partea artistică a festivalului cu prezentarea unor suite de dansuri populare românești reprezentative câmpiei banatice dar și suite specifice Banatului montan. Cu o coregrafie realizată de Voicu Cătălin, artiștii noștri au strălucit în fața publicului, performanța lor fiind răsplătită cu multe aplauze și aprecieri. Este o onoare pentru Centrul Cultural din Deta să primească invitații internaționale și să fie susținut de administrația locală să participe la evenimente cultural-artistice internaționale, în cadrul cărora sunt promovate tradițiile, obiceiurile și gastronomia regională.

Început de an şcolar în Deta




Când prin grădini miroase a struguri și pere coapte, când frunzele copacilor capătă un milion de culori și diminețile se ascund în ceață, este evident că vacanța mare a luat sfârșit. De-a lungul celor trei luni de vară, școlarii s-au bucurat de soare, s-au odihnit și s-au jucat cu prietenii lor. Toamna aduce cu ea mângâiere, speranță, încredere și un nou început de an școlar. Odată  cu ea, neîncrezători și stângaci, trec pe alee pașii  unor copii timizi în prima zi  de școală, iar glasul clopoțelului ne emotionează și ne trezește curiozitatea, emotia, respectiv entuziasmul. În septembrie trăim "un nou început ". Neincredere, vise, speranțe ... Toate se adună pe drumul cunoașterii, dar pașii noștri trebuie să meargă îndrăzneți mânați de dorința de a-l străbate fără piedici.

În această perioadă, sufletele și mințile copiilor prind aripi, zburând tremuratoare spre tărâmul înțelepciunii, al cunoștințelor profunde. Este zborul în viață, marele zbor către maturitate, iar aceste aripi sunt atât de firave, încât au nevoie de căldură, dragoste și dăruire din partea celor mari, ca să devină puternice, viguroase. De aceea noi, profesorii, ne alăturăm părinților pentru a desăvârși înălțarea lor.

Ca în toate școlile din Romania, în data de 10 septembrie, elevi, părinţi și cadre didactice s-au adunat în curtea Liceului Tehnologic ,,Sfântu Nicolae” din Deta cu mult entuziasm, pentru a participa la primul careu al anului școlar 2018-2019. Au fost alături de noi la această festivitate domnul primar, Petru Roman, doamna inspector Ramona Faur şi reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei, ai pompierilor, respectiv ai jandarmeriei. Cu toții le-au urat copiilor noştri un an frumos, cu multe reuşite şi rezultate demne de performanţă. Încărcați de emoții, cu lacrimi în colțul ochișorilor, prichindeii claselor pregătitoare au pășit, însoțiți de părinți, bunici, frați mai mari, dar și de colegii lor din clasele a IV-a, ocupându-și locul în careu. Petalele proaspete ale trandafirilor le-au înfrumusețat drumul, adunând, în ghiozdanele lor micuțe, noroc, sănătate, pace sufletească și puterea de împlinire a tuturor dorințelor.

Cei mari au fost la fel de entuziasmați, având planuri de viitor și visuri mărețe. Zanocea Florentina din clasa a X-a S ne mărturisește: ,,Cu fiecare an suntem mai aproape de meseria pentru care ne pregătim, în cazul meu, tehnician în activități economice. Cu fiecare an avem mai multe cunoștințe și putem să rezolvăm probleme foarte asemănătoare celor din viața de zi cu zi. De asemenea, eleva Ziroș Daiana, din clasa a XI-a S ne împărtășește speranțele sale: ,,Noul an școlar este un început pentru fiecare elev. El aduce posibilitatea afirmării prin rezultate bune la învățătură și prin activități frumoase. Sper ca acest an să fie marcat de multe experiențe plăcute”. Elevul Belia Călin din clasa a IX-a U transmite gânduri bune colegilor săi: ,Fiind în primul an de liceu, așteptările mele sunt ca ale oricărui boboc… Clasă nouă, sistem nou, colegi noi, materii noi. Sper să avem o clasă unită, să am note bune, să aflu cât mai multe lucruri noi. Le urez tuturor colegilor mei succes la învățătură.”  Eleva Severa Paula din clasa a X-a B și-a exprimat entuziasmul cu privire la perioada de practică pe care o va petrece, alături de o parte dintre colegii săi, în Spania: ,,Aștept cu nerăbdare să trăiesc această experiență nouă. Mi-am dat silința întreg anul trecut să iau note bune și sper să fac față cu brio noilor provocări. Cunosc doar parțial limba spaniolă, dar visez să ajung în această țară de când eram mică și priveam la televizor împreună cu toată familia, filmele lor.
În speranța unui an școlar plin de împliniri, le urez tuturor elevilor noștri să își păstreze entuziasmul în momentele cele mai grele, să fie curajoși când le este teamă cel mai tare, să fie puternici chiar și când oboseala îi doboară, să aibă multă sănătate, putere de muncă și împliniri pe toate planurile. (Director, Morariu Letiţia Ana)

Let’s do it Deta!







Sâmbătă, 15 septembrie 2018, peste 60 persoane, cea mai mare parte copii și seniori din Deta, au demonstrat că își doresc o țară mai curată și că există speranță pentru trai civilizat. În cadrul campaniei „Let’s do it Romania”, cei 60 de voluntari și-au alocat ore bune din timpul lor liber să colecteze deșeuri aruncate întâmplător de persoane iresponsabile. Au adunat 35 de saci de gunoaie din 3 locații și au contribuit la schimbarea în bine a mentalității din România privind conștiința civică, gestionarea deșeurilor și respectul pentru natură. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această acțiune grozavă, mă bucur că, la Deta, curățenia face parte din firea omului și este un act de normalitate. Proiectul „Let’s do it Romania” se desfășoară anual și își propune să responsabilizeze autoritățile și cetățenii cu privire la necesitatea grijei față de mediu. Pe parcursul zilei de 15 septembrie 2018, peste 338.000 de români harnici au strâns gunoaie din toate zonele țării. (Adina Maria Mateescu – Viceprimar al orașului Deta)

Ansamblul Margaretta, parte a “curcubeului” de etnii din Caraș - Severin



Centrul Cultural al orașului nostru a participat la Festivalul Comunităților Etnice din Banat la Bocșa, o adevărată sărbătoare a cântecului, jocului și portului popular bănățean. Deta s-a prezentat pe data de 14 septembrie cu Formația de dansuri populare maghiare Margaretta care a impresionat cu numărul mare de dansatori, frumusețea portului popular dar mai ales cu profesionalismul coregrafiilor puse în scenă. Acești tineri minunați au reprezentat orașul nostru cu cinste și mândrie, fiind o adevărată carte de vizită a orașului Deta, o dovadă a faptului că în orașul nostrum, tradiții populare sunt respectate dar mai ales iubite. (Clara Stanciu)

Alături de Tânăra cu hermină


Pentru istoria mondială a portretului, alături de Gioconda (Mona Lisa), Tânăra cu hermină a lui Leonardo da Vinci reprezintă o importantă etapa în evoluția posibilităților de a vedea pe pânză conținutul sufletului omenesc pe care am avut ocazia să-l admir în celebrul muzeu Czartoryskich din Cracovia, în leagănul istoriei și culturii poloneze. Tânăra cu hermină este portretul Ceciliei Gallerani, în vârstă de 17 ani, muza ducelui de Milano. La numele său face aluzie de fapt hermina (în greacă ‘’galle’’) pe care tânăra o ține în brațe, că acest animal grațios sugerează în mod tradițional candoarea și moderația. Printre altele, într-un sonnet de-al său, poetul de curte Bernardo Bellinciosi îl evoca pe însuși Ludovic Maurul ca „maurul italian alb ca o hermină”. Dacă privim atent această capodoperă, observăm trăsăturile fine ale feței acestei fresci care redă mobilitatea permanentă, curgerea neîntreruptă a stărilor sufletești de o diversitate foarte  mare, pe măsura personalității modelului. Cheia misterului cu care Leonardo a reușit să ne fascineze este că, pentru noi, Clipa este în afara timpului. Timpul, pentru noi, ia naștere prin mișcarea momentului, iar momentele sunt puncte finale ale timpului astfel că, zâmbetul tinerei, chipul ei, pare să se situeze la granița dintre bucurie și reflecție. Ochii săi par blânzi și iscoditori în același timp, iar expresia afișată plutește între interogație și cunoaștere. (Endre Libus).  Continuarea în numărul următor al Monitorului Primăriei Deta.

ZIUA POMPIERILOR LA DETA


13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din istoria pompierilor, indiferent de epocile istorice şi regimurile politice prin care a trecut România. La data de 13 Septembrie, românii cinstesc memoria, curajul şi devotamentul celor care şi-au dat viaţa în Bătălia de la Dealul Spirii, ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Ţării Româneşti şi un corp de armată otoman. Compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu a înfruntat cu prețul vietii trupele otomane venite să înăbușe Revoluția Pașoptistă.        
Stația de Pompieri Deta a organizat cu această ocazie o festivitate la care au participat Serviciile voluntare pentru situații de urgență din raionul de intervenții al subunității, reprezentanți ai administrației locale și a principalelor instituții din orașul nostru. Evenimentul a fost deschis de marșul a trei plutoane de pompieri militari, de la sediul subunității până în parcul Anton Kratzer, urmat de slujba religioasă oficiată de către preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Deta, Ciprian Blagoe.
Maiorul Herișanu Ioniță a transmis mesajul inspectorului general al IGSU, general Dan Paul Iamandi și a felicitat toți pompierii prezenți pentru activitatea desfășurată. Letiția Morariu, director al Liceului Tehnologic Sf. Nicolae, a mulțumit pompierilor pentru strânsa colaborare cu instituția de învățământ, iar primarul orașului, Petru Roman, a evidențiat importanța și aportul pompierilor în viața comunității. Unul dintre cele mai apreciate momente al festivității a fost prezentarea tehnicii de intervenție: autospeciale de stingere a incendiilor de către pompierii militari și civili, autospeciala SMURD și alte autospeciale și motoutilaje destinate intervenției la inundații Întreaga activitate din această zi de sărbătoare a fost organizată și coordonată de către Maior Herișanu Ioniță, comandantul Stației de Pompieri Deta. (Ovidiu Ivancea – director, Centrul Cultural Deta)

RUGA SÂRBEASCĂ



La fel ca în fiecare an, comunitatea sârbă din Deta, în a doua duminică a lunii septembrie, a sărbătorit Soborul Tuturor Sfinților Sârbi, Hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Cu sprijinul Primăriei Deta și a Uniunii Sârbilor din România evenimentul a fost organizat în mod tradițional, păstrând obiceiurile lăsate de generațiile dinaintea noastră. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie oficiată de Ljubodrag Boghcievici, preotul paroh al Bisericii Ortdoxe Sârbe din Deta și protopopul Bransialv Stankov din Timișoara. După-amiaza, la slujba Sfintei Vecernii, a fost respectat obiceiul străvechi al sârbilor de peste graniță, păstrat și de către etnia sârbă din România și localitatea Deta, și anume tăierea colacului. Nașii rugii din 2018, familia Ene, au pregătit tradiționalul și vestitul colac al rugii, coliva și fel de fel de specialități dulci și sărate, specifice bucătăriei tradițioanle sârbești. Iar cum orice sărbătoare tradițional sârbească este presărată cu muzică și joc de calitate, nici Ruga sârbilor la Deta nu a fost o excepție. După ceremonia tăierii colacului, toți membrii Ansamblului Sveti Nikola din Deta, de la mic la mare, împreună cu invitații lor din Ansamablul Kolo Arad au încins în fața bisericii cunoscutul ”malo kolo”,  iar mai apoi, alături de toți enoriașii prezenți la biserică au plecat în parada portului popular către pacul orașului, unde cele două ansambluri și acordeonistul Deian Giurgiev au oferit un spectacol folcloric autentic sârbesc. Evenimentul s-a bucurat de prezența a înaltele fețe bisericești care au oficat slujba de tăiere a colacului, primarul orașului Deta, Petru Roman, precum și președintele Uniunii Sârbilor din România, Ognean Cîrstici. Seara a adus Balul Rugii cu interpreții Ana Beta, Rale Filipović și orchestra de excepție condusă de maestrul în acordeon, Aca Cirković din orașul Vârșeț, Serbia. Pe lângă atmosfera plăcută și voia bună create de artiștii care au urcat pe scena parcului din orașul nostru, Ruga Sârbească a fost un prilej de mare bucurie pentru comunitatea sârbă din Deta, tradiția fiind continuată către 2019, cu nășia rugii preluată de către familia Vertopan Zoran. (Diana Tătărușanu)

Dumnezeu să-i odihnească în pace!


• MORUZ STELU, decedat la data de 07.08.2018 – 57 ani
• MAZILU LILIANA, decedată la data de 24.08.2018 -54 ani
• MILIN FLOAREA, decedată la data de 25.08.2018-74 ani
• LAMPĂ ANA, decedată la data de 29.08.2018- 83 ani
• DIENES ELISAVETA, decedată la data de 06.09.2018-90 ani
• DER IULIANA, decedată la data de 17.09.2018-84 ani
• FIŞTEA FLORICA, decedată la data de 19.09.2018-69 ani

Primăria orașului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi:


• NICOLA MARIUS-LUCIAN ŞI PĂVĂLOAIA ANCUŢA- MARIANA – 22.08.2018

• LAZĂR LIVIU ŞI NICOLICI STELA – 29.08.2018

• VIDEKI ALIN-ANDREI ŞI DAMIAN ELENA-ANCUŢA -01.09.2018

• GAFENCU VIOREL-PAUL ŞI ŞORA ALEXANDRA -14.09.2018

KIRCHWEIH DETA 2018



Suntem bucuroși și mândri că din anul 2015 am reușit să reînviem una dintre cele mai frumoase tradiții ale etniei germane de la noi, bucuria ne este sporită de faptul că, de la an la an, numărul participanților crește.
 Sărbătoarea din acest an a început cu o paradă a portului popular german și a fost urmată de slujba de binecuvântare a buchetului de rozmarin și licitarea acestuia. Spectacolul artistic din cursul după-amiezii a încântat publicul, iar aplauzele au curs minute în șir pentru ansamblurile de dansuri tradiționale germane din Banatul de munte (Anina, Reșița), din Banatul de câmpie și deal (Arad, Nitchidorf, Satu-Mare) și pentru prima oară la Deta, a urcat pe scenă un ansamblu de dansuri tradiționale săsești din Sibiu. „Traditia nu înseamnă venerarea cenușii ci transmiterea focului” spunea compozitorul  Gustav Mahler. Acest lucru dorim să îl facem și noi, să  transmitem publicului acea bucurie interioară și elanul de a merge mai departe, de a demonstra că de noi depinde dacă vrem să dureze, dacă vrem să ardă. Mulțumim tuturor pentru interesul arătat și pentru faptul că ați venit într-un număr atât de mare. Vă așteptăm cu drag la evenimentele noastre viitoare! (Gerhart Șămanțu – președintele F.D. al Germanilor din Banat- filiala Deta)

„MARACANA” 2018



Considerat deja o tradiție a orașului și așteptat cu interes atât de jucători cât și de public, Campionatul de minifotbal seniori „Maracana” 2018 a atras în acest an 5 echipe foarte bune, care au adus un joc energic, spectaculos dar înainte de toate fair-play. Evenimentul organizat de Consiliul local al orașului Deta și Primăria orașului Deta s-a desfășurat în perioada 4-8 august, meciurile fiind urmărite și încurajate de un public numeros. La încheierea competiției, pe primele trei locuri s-au clasat echipele: Locul I - Opatița, Locul II - Vulturii Mehala și locul III - F.C.K. Titlul de gogheter i-a fost atribuit lui Ion Cosmin de la echipa Opatița. Premiile au constat în diplome, cupe, mingi de fotbal și echipament sportiv oferite de Consiliul orașului Deta, care a alocat 4500 lei din bugetul local pentru acest eveniment. (Adina Mateescu)

RUGA DE LA DENTA


De Sfântă Mărie, în 15 august, vecinii noștri, locuitorii comunei Denta sărbătoresc Hramul Bisericii Ortodoxe Române, ocazie cu care organizează Ruga satului. Centrul Cultural al orașului Deta a fost din nou invitat să participe la această sărbătoare, cu Ansamblul de dansuri populare românești seniori și pensionari. După slujba religioasă, membrii Ansamblului au însoțit alaiul în Parcul comunei unde au avut loc jocul și balul de Rugă. După hora tradițională, primarul comunei a salutat prezența tuturor invitaților și în mod deosebit a dansatorilor de la Deta, mulțumindu-le pentru prezența lor minunată. 
 Programul artistic a început cu un dans al copiilor din localitate și o suită de orchestră, protagoniști fiind copii și tineri din Denta, după care Centrul Cultural din Deta a dat startul petrecerii cu un dans specific zonei de câmpie, prezentat de Formația artistică a pensionarilor. Momentul coregrafic a continuat cu  suite de dansuri populare prezentate de seniori, suite care au pus în evidență pasul moale legănat al jocului popular din câmpia banatică, cu o coregrafie realizată de instructorul coregraf Voicu Cătălin. Publicul și organizatorii au fost urmărit cu mare atenție întrega prestație a dansatorilor noștri și i-au răsplătit cu multe aplauze dar și cu diplome înmânate de către primarul și viceprimarul comunei. Felicit cele două ansambluri pentru aportul adus în promovarea orașului Deta, știu că pe orice scenă ar evolua, atât în țara cât și din străinătate, artiștii din Deta vor avea mereu o prestație la cele mai înalte standarde. Cu riscul să mă repet, e bine de știut că, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul și susținerea Primăriei orașului Deta și al Consiliului Local al orașului Deta.  (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)

Editorial Petru Roman


Din nou acasă
Ediția din acest an a Zilelor Orașului Deta a constituit un prilej de bucurie pentru noi toți. Participarea dumneavoastră în număr atât de mare m-a făcut să îmi dau seama că eforturile noastre de a organiza acest eveniment nu au fost în zadar și de aceea vreau să le mulțumesc și să vă mulțumesc în numele tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a Zilelelor Orașului. Am avut mulți oaspeți în acest an, atât din țară cât și din străinătate. M-am bucurat să întâlnesc, în aceste zile, mulți locuitori din Deta care au plecat în străinătate să muncească. Au venit acasă în vacanță și au remarcat, poate mai mult decât o facem noi cei care trăim aici zi de zi, schimbările prin care trece comunitatea în care s-au născut. Le-am spus că îmi doresc ca această țara să le ofere mai mult și să îi facă să se întoarcă acasă, iar ei mi-au răspuns că după ce au văzut cum a evoluat orașul, se gândesc serios să revină la Deta. Iată că sărbătorile comunității, dincolo de voie bună, de dans și de muzică ne oferă ocazia de ne revedea cu cei dragi, de a ne apropia mai mult și de a ne înțelege mai bine unii cu alții.

ZILELE ORAȘULUI DETA 2018





Cea de-a noua ediție a Zilelor Culturale ale Orașului Deta a delectat publicul cu muzică pentru toate gusturile și cu tradiții autentice, românești, maghiare și sârbești. Evenimentul desfășurat în ultimul weekend al lunii iulie a debutat cu primirea invitaților din țară și din străinătate la sediul Primăriei de către edilul orașului, Petru Roman. Parada portului popular, unul dintre cele mai spectaculoase momente ale evenimentului, a avut loc pe o vreme mai puțin prielnică, dar chiar și așa, nici publicul și nici artiștii nu s-au lăsat impresionați de ploaie și au pornit conform programului, de la Centrul Cultural al orașului Deta în frunte cu Fanfara Mihai Eminescu din Coștei, Serbia. La parada au participat toate Ansamblurile de dansuri populare ale Centrului Cultural Deta, însumând peste 170 de artiști: Ansamblul de dansuri populare românești-copii, tineret, seniori și pensionari, Ansamblul de dansuri populare sârbești copii, grupa mijlocie si tineret, Ansamblul de dansuri populare maghiare, Ansamblul de dansuri tradiționale germane și Ansamblul de dansuri populare bulgare. Alaiul s-a oprit timp de un minut, în fața Primăriei, în semn de salut pentru oficialitățile și oaspeții prezenți. De acolo, cu drapelul orașului în față, purtat de elevi cu rezultate foarte bune la învățătură și alături de toți musafirii, alaiul a înaintat către platoul special amenajat din Parcul Anton Kratzer. Ceremonia a început cu ridicarea drapelului pe catarg, timp în care Fanfara din Coștei a intonat Imnul de Stat al României. Primarul orașului, Petru Roman, a salutat toți oaspeții prezenți, subliniind prezența președintelui Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a reprezentantului Guvernului României, Andrei Cosmin Turcanu - director general ANL și a președintelui Societății cultural istorice „Mihai Viteazul”, Mircea Cosma. De asemenea a fost evidențiată prezența aleșilor în Parlamentul României și a delegațiilor din localitățile înfrățite sau din cele cu care avem o foarte bună colaborare: comuna Bordany din Ungaria, comuna Coka avându-l ca reprezentant pe Ianos Tortei, comuna Plandiste, comuna Coștei avându-l în fruntea delegației chiar pe primarul Viorel Balangean și localitatea Glogoni din Serbia. Un moment încărcat de emoție și mândrie a fost sfințirea de către protopopul Ioan Prisăcean și de către preotul paroh Ciprian Blagoe a bustului Regelui Ferdinand I și dezvelirea acestuia de către primarul orașului împreună cu sculptorul Aurel Ardeleanu. Lucrarea este dedicată sărbătoririi centenarului Marii Uniri. Tot în cadru festiv, au fost oferite diplome de mulțumire și recunoștință pentru activitatea culturală, tuturor ansamblurilor și celor două coruri ale Centrului Cultural Deta. Diplome au primit și elevii cu rezultate foarte bune la învățătură, odată cu ei fiind premiate și cadrele didactice care s-au implicat în pregătirea acestora. Elevii și tinerii cu rezultate bune și foarte bune la activitățile sportive, echipele de fotbal, nu au fost uitate, primind și aceștia o diplomă. Au fost acordate și câteva premii de excelență și distincții persoanelor care și-au adus contribuția de-a lungul anilor în viața socială, culturală și economică a orașului Deta.

Având în vedere că în orașul Deta conviețuiesc în bună înțelegere și armonie un număr semnificativ de minorități, programul artistic a debutat cu un tablou coregrafic multietnic în care toate ansamblurile au dansat câte o suită de dansuri specifice fiecărei etnii. Au urmat apoi recitualuri de calitate, cu artiști consacrați care au făcut deliciul publicului. Pe tot parcursul celor trei zile de sărbătoare, Diana Tătărușanu nu doar a moderat evenimentul ci a vorbit cu sufletul, motiv pentru care o felicit și îi mulțumesc. Mulțumiri speciale se îndreaptă de asemenea către toți cei care au evoluat pe scenă în aceste zile, artiști ai formațiilor aflate sub egida Centrului cultural Deta, și către cei care instruiesc și coordonează aceste formații. Un eveniment de anvergură implică în organizare foarte mulți oameni, angajați din cadrul Primăriei Deta, care și-au sacrificat din timpul liber pentru a face ca totul să decurgă perfect, drept pentru care le mulțumesc și acestora. Mulțumiri pentru sprijinul acordat merită și echipele mobile ale Poliției orașului Deta, Unitatea de Jandarmi Deta precum și Unitatea de pompieri militari Deta care ne-au sprijinit pe toata durata evenimentului. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)



Mulțumim în mod deosebit celor care au ajutat financiar prin sponsorizarea evenimentului:
 CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ
PREVENT IMOBILIEN ROMÂNIA
S.C. TUBULAR TEHNO SISTEM
ROTARU LAURENȚIU
S.C. PROFI ROM FOOD SRL
BIROUL NOTARIAL INDIVIDUAL CIOBANU ANA ȘTEFANIA
BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL LĂCĂTUȘU CAMELIA
TERRA AGRI FARMING S.R.L.
FAMILIA LUNCZ IOAN
DESPI BIO BANAT DETA
FAMILIA NEAMU ILIE
FORMIN SRL
BANAT TRACTOR
OPTICA ENE
MOBILULUS SRL
MAGO SRL
ECO STRUCTURI SRL
P.F.A. VOICULESCU ALEXANDRU
S.C. DORU & MARI KISS SRL
SWEET MADY SRL
TUNDRIC TRANS SRL
VOPSITORIE STOIN SRL
LA BOB SRL
CARMIVET-FARM SRL
CIOBANELI SRL
MIDAS CENTER SRL
COFETĂRIA SAVA
SCOALA EDY SRL
FAMILIA LAZĂR ȘTEFAN
PUI DE CASĂ DETA SRL
PALCO SRL
FLORĂRIA MEL EN CRIS SRL
      I.I. PAPP GYONGYIKE
      M.M.A SWEET HAUSE SRL
      P.F.A MITU RĂZVAN

Ruga catolică



De Sfânta Ana, locuitorii orașului nostru se pot bucura de Ruga catolică, etniile bulgară și maghiară marcând o importantă sărbătoare și un adevărat punct de reper cultural. Evenimentul a debutat cu parada portului popular, apoi a continuat cu participarea la slujba religioasă și desfășurarea programului artistic în fața bisericii. Au încântat publicul cu evoluția lor, Ansamblul de dansuri populare bulgărești din Deta și Vinga alături de Ansamblul de dansuri populare maghiare din Deta și Tormac. Ca în fiecare an, nu a lipsit tradiționalul Bal care a avut loc în parcul Anton Kratzer din Deta. Formația Szinkron din Timișoara a întreținut publicul prezent cu melodii populare pentru toate gusturile, atmosfera fiind una de sărbătoare. Mulțumim Primăriei  şi Consiliul Local al oraşului Deta pentru sprijinul acordat în organizarea acțiunilor necesare pentru buna desfășurare a sărbătorii. (Clara Stanciu)

REGINA RAIULUI, OCROTITOAREA CREDINȚEI NOASTRE

Într-o zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii, pe15 August, de Înălțarea la cer a Fecioarei Maria, mintea mi-a rămas doar la binecuvântată biserică franciscană Sânta Maria Gloriosa dei Fari, panteonul orașului lagunelor – Veneția. Acest lucru s-a întâmplat deoarece în minunatul edificiu unde își dorm somnul de veci marii dogi și familiile lor, alături de artiști precum Tiziano, Antonio Canova și Claudio Monteverdi (însuși fondatorul operei italiene), icoana de altar “L’Assunta”, pictată de inegalabilul Tiziano fascinează prin modul în care reliefează tulburătoarea înălțare la cer a Fecioarei. Ea se ridică la cer, nu inertă sau purtată pe brațele îngerilor, ci parcă împinsă de plenitudinea vieții ei interioare, cu sentimentul că universul îi aparține în mod firesc și că nimic nu o poate opri din zborul ei. Fecioara este însoțită de un cor de îngeri pe un pat de nori, heruvimii împing în sus puful de nori sau bat o tobiță, alții cântă imnuri de slavă, iar unii privesc alături de noi spre imaculata Fecioară. Maria își îndreaptă brațele și privirea în sus spre Dumnezeu Tatăl care o așteaptă în lumea feerică a raiului alături de cei doi îngerași care poartă o coroană și un nimb pe care Atotputernicul o va pune pe capul Madonei. Mai jos în pictură, la nivelul altarului, apostolii, pescarii falnicei Venetii, alături de credincioși, ridică mâinile și privirea spre cer manifestând uimire în fața minunii Înălțării. Astfel ne dăm seama că după o viață onestă și cu credință în Dumnezeu, va veni vremea întâlnirii noastre cu Dumnezeu Tatăl, unde alături de El cu siguranță ne va întâmpina Regina Raiului ocrotitoarea credinței noastre. (Endre Libus)

Primăria orașului Deta urează casă de piatră proaspeților căsătoriți:


-AHMIDCHAT HAMZA și SEIN VERONICA căsătoriți la data de 20.07.2018
-CIOARA IOAN și CÎMPAN DENISA-ANDREEA căsătoriți la data de 20.07.2018
-CHIRIȚĂ IONUȚ și RADU MANUELA-SABINA căsătoriți la data de 25.07.2018
-VUCHINGER EMANUEL și VUCHINGER ELISABETA căsătoriți la data de 27.07. 2018
-POPESCU MARIUS și SMEU ANDREEA ELENA căsătoriți la data de 28.07.2018
-LAZI DAN-CLAUDIU și FEHER ARANKA-VANESA căsătoriți la data de 28.07.2018
-FILLINGER OTTMAR-NORBERT și CINCA IASMINA MONICA căsătoriți la data de 4.08.2018
-BOȚI RAFAEL ALIN și BOȚ FELICIA căsătoriți la data de 8.08.2018
-TAMASY FRANCISC-CRISTIAN și GOG DAIANA căsătoriți la data de 8.08.2018
-PAPP RONALDO și BODNARI BIANCA-FLORINA căsătoriți la data de 15.08.2018
-PETROVICI FRANCISC ELISEI și STOICA IOANA-MARIA căsătoriți la data de 16.08.2018
-CRÂSTEA MARIUS-ADRIAN și PAIA CAMELIA-CARMEN căsătoriți la data de 18.08.2018
-STRAJE IONEL și GÎTAN FELICIA-AURICA căsătoriți la data de 18.08.2018
-ANTOHI VASILICĂ și RADU MARIA căsătoriți la data de 19.08.2018

Dumnezeu să-i odihnească în pace!


-MAVROGHENE LIBIȚA LUCREȚIA, 88 ani, decedată la data de 15.07.2018
-BOER VALERIA, 78 ani, decedată la data de 22.07.2018
-BRANCOV EUFROSINA-CECILIA, 81 ani, decedată la data de 28.07.2018
-BUGZI IOAN-ANDREI, 55 ani, decedat la data de 29.07.2018
-DUDAȘ RAMONA-MARIA, 57 ani, decedată la data de 31.07.2018
-RUJAN EMILIAN, 68 ani, decedat la data de 6.08.2018
-RAITA IMRE, 87 ani, decedat la data de 8.08.2018
-GABOR IOAN, 77 ani, decedat la data de 9.08.2018


Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!