VACANŢĂ LA BĂLAN - februarie 2009

În vacanţa intersemestriale, 2 – 9 februarie 2009, echipa de handbal fete, clasele V – VIII, de la Grupul Şcolar „Sf. Nicolae” Deta au participat la o pregătire centralizată în oraşul Bălan, judeţul Harghita.

A fost aleasă această locaţie deoarece instituţia noastră a încheiat un parteneriat şcolar denumit „Curcubeul prieteniei” cu Şcoala Generală „Geo Bogza” Bălan, parteneriat care are ca obiectiv stabilirea de relaţii interpersonale între elevii celor două şcoli, schimburi de experienţă, organizarea şi derularea unor activităţi cultural-sportive.

Luni dimineaţa, devreme, am plecat la drum plini de entuziasm şi curiozitate. Am oprit la Sighişoara unde am urcat în Cetatea medievală, am vizitat Biserica din deal şi am văzut oraşul de sus.

După o lungă călătorie, am ajuns la „polul” frigului unde am fost întâmpinaţi cu căldură de primarul oraşului, dl. Mihai Mereş. După o scurtă odihnă, am început antrenamentele grele şi obositoare. Pentru a alunga oboseala şi pentru a ne face şederea cât mai plăcută, am alternat antrenamentele cu diferite activităţi distractive, cu drumeţii.

Astfel, în prima seară, ne-am întâlnit cu câţiva elevi de la şcoala gazdă, cu care ne-am împrietenit cu uşurinţă. A urmat o excursie la Lacul Roşu unde ne-am plimbat pe lacul îngheţat, am ascultat legenda acestuia şi am străbătut Cheile Bicazului pe jos. Frumuseţile peisajului, tinereţea şi voia bună au făcut să avem o zi deosebită. Cum oraşul Bălan se află situat la poalele Munţilor Hăşmaş, din programul nostru nu a putut lipsi o drumeţie la Piatra Singuratică. Drumul a fost greu şi alunecos, dar zăpada mare şi peisajul au făcut ca oboseala să nu fie simţită. Ceaiul fierbinte cu care am fost aşteptaţi la cabană ne-a încălzit şi astfel am început joaca şi bulgăreala cu zăpadă. La întoarcere, drumul ni s-a părut mai uşor, deoarece punga de nylon a ţinut locul săniuţei, iar chiotele noastre de bucurie răsunau pretutindeni.

Timpul a trecut repede, iar vacanţa, fiind pe sfârşite, cu regret în suflet, am început pregătirea pentru întoarcerea acasă. Am plecat din Bălan cu gândul revenirii şi cu multe prietenii legate.

Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă oameni darnici şi mărinimoşi nu ne-ar fi sprijinit financiar în organizarea acestei vacanţe. Mulţumim din suflet d-lui Petre Berci, d-lui Dan Mătăsaru, Primăriei Oraşului Deta, d-lui primar Petru Roman, Primăriei Comunei Voiteg, Grupului Şcolar „Sf. Nicolae” Deta nu în ultimul rând d-lui Mihai Mereş, primarul oraşului Bălan, pentru ospitalitate.
Prof. Szabo Francisc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.