AMENAJARE DE STRĂZI ÎN ELENA GHENESCU


În luna noiembrie a fost terminată şi recepţionată lucrarea „Amenajare străzi în Zona Elena Ghenescu”, proiect care a constat în asfaltarea a 1.930 metri pătrați de stradă, cu amenajarea, în total, a 18 locuri de parcare şi a 16 guri de colectare a apelor pluviale, lucrarea fiind licitată şi adjudecată de S.C. STELARIS LTD. S.R.L Strehaia. Valoarea totală a investiţiei este de 331,7 mii lei, din care 181,7 mii lei au fost alocaţi din bugetul local al oraşului, restul sumei de 150 mii lei fiind alocată de către Consiliul Judeţean Timiş, pentru susţinerea investiţiilor locale. Deşi în comparaţie cu alte localităţi, oraşul Deta a primit foarte puţini bani de la Consiliul Judeţean, o parte din banii de la judet au fost folosiţi pentru această lucrare, iar restul pentru reabilitarea unor canale pluviale în oraş. Mă simt obligat să fac aceste precizări deoarece vreau ca cetățenii să cunoască situaţia reală, în condițiile în care, unele persoane nu au nicio reținere în a-și aroga false merite pentru atragerea de fonduri la această lucrare” a spus primarul Petru Roman. S.M.



Feriți-vă de impostorii care solicită donații!

Anunț important

În ultima perioadă, orașul Deta este asaltat de presupuși reprezentanţi ai unor fundaţii umanitare care acostează trecătorii pentru diverse donaţii. Acești pretinşi membri ai fundaţiilor cer bani în scopuri personale, eliberând chitanţe fără acoperire. Astfel de fapte sunt considerate infracţiuni și intră la categoria înşelăciune, iar persoanele păgubite pot sesiza poliţia.
În mod normal, reprezentanți ai asociaţiilor umanitare, pot colecta donaţii chiar şi pe stradă, fără ca această activitate să se situeze în afara legii, însă cei mai mulți cetățeni fac cu greu diferența între impostori și adevăratele echipe de strângere de fonduri, astfel că persoane rău intenționate se folosesc de această confuzie pentru a păcăli cetățenii cu dare de mână. Consiliul Local al Oraşului Deta şi Primăria Oraşului Deta avertizează cetăţenii să nu dea curs solicitărilor de a dona dacă au chiar și cea mai mică suspiciune că sumele colectate sunt folosite în alte scopuri decât cele umanitare. De asemenea vă recomandăm să verificați activitatea fundației sau asociației pe care intenționați să o ajutați, asigurându-vă astfel că banii donați ajung în proiectele care vă sunt prezentate. Dacă nu aveți posibilitatea să accesați internetul sau să primiți informații despre activitatea fundațiilor sau asociațiilor din afara orașului nostru, și doriți să faceți o donație, vă încurajăm să sprijiniți asociațiile din Deta a căror activitate este transparentă și poate fi verificată cu ajutorul autorităților noastre locale.

În fața solicitărilor de a dona bani pe stradă, sfatul nostru este să fiți foarte precauți, deoarece ANAF consideră că activitatea de colectare a donaţiilor în stradă este similară cu cerşetoria, traseul banilor putând fi cu greu urmărit pentru a observa dacă fondurile colectate de la oameni sunt folosite în scopurile declarate. 

Editorial Petru Roman

Un exemplu pentru noi toți

Așa cum puteți afla din Monitorul Primăriei din această lună, fostele glorii ale echipei Furnirul Deta sprijină mișcarea fotbalistică din orașul nostru, iar tinerii voluntari de la Asociația Team4Life și cei de la Biserica „Casa Tatălui” au participat la înfrumusețarea orașului nostru. Este încurajator să vedem cum tot mai mulți locuitori ai orașului vin alături de primărie, făcându-ne astfel mândri că suntem locuitori ai orașului Deta. Eu vreau să le mulțumesc și să îi asigur de întreaga mea apreciere pe toți cei care își sacrifică resursele și timpul liber în folosul comunității. Acești oameni sunt un exemplu și m-aș bucura ca tot mai mulți cetățeni care simt că fac parte din comunitatea noastră să vină alături de noi. Numai așa putem să devenim un oraș puternic, recunoscut în regiune și nu numai. Mai mulți locuitori ai orașului nostru care trăiesc acum în Germania mi-au spus că se întorc cu plăcere acasă la Deta și că văd cum localitatea se schimbă în bine de la an la an, începând să semene tot mai mult cu orașele europene în care își petrec ei viața acum. Meritele pentru această recunoaștere aparțin în primul rând locuitorilor din Deta și în special celor care se implică permanent pentru a face din orașul nostru drag un punct de atracție pentru întreaga regiune.  

TRADIȚIA FOTBALISTICĂ A REÎNVIAT LA DETA

Activitatea sportivă din orașul nostru a cunoscut un nou început în aceasta vară, când Consiliul Local Deta a înfiinţat Asociaţia Sportivă Orăşenească Deta cu 3 ramuri sportive: fotbal, handbal si kick-box. În acest context, după foarte mulţi ani, datorită sprijinului conducerii oraşului care asigură asociaţiei condiţii materiale şi financiare pentru buna desfăşurare a activităţii sportive, s-a reuşit înscrierea a două echipe de fotbal în competiţia judeţeană la categoriile de vârstă 11-12 ani şi 13-14 ani, cu antrenorii Veronica Gabor şi Molnar Iosif.

Dacă în trecut copii se jucau în spatele blocurilor, pe străzi sau maidane, azi îşi pot desfăşura activitatea într-un cadru organizat, fiind o adevărată plăcere să îi vezi cum joacă cu pasiune și cu dorinţa de a câştiga. Fotbalul este un sport minunat, iar dacă e practicat de copii este cu atât mai frumos. Sub îndrumarea antrenorilor, tinerii învață spiritul de echipă, bucuria îmbrăţişărilor după fiecare gol marcat şi cum să se încurajeze între ei, chiar și după o nereuşită. Vrem să felicităm părinţii care sprijină activitatea fotbalistică a copiilor (aproape 40 de copii) şi îi îndeamnă să practice acest sport. Chiar dacă televizorul și calculatorul îndeamnă la lenevire, este vital pentru tineri să facă mişcare deoarece mişcarea înseamnă viaţă.


Beneficiile practicării fotbalului pentru copii

Sportul în echipă dezvoltă abilităţile copilului de a colabora cu ceilalţi pentru atingerea unui scop comun, de a-şi asuma responsabilităţi multiple şi de a învăţa să le îndeplinească. Sportul maturizează copilul şi îl pregăteşte pentru “competiţia” cu viaţa, când va învăţa cel mai mult din greşeli, la fel ca în sport. În competiţiile sportive, copilul se obişnuieşte cu faptul că nu trebuie să abandoneze şi să fie descurajat atunci când el sau echipa suferă o înfrângere, ci să-şi adune puterile şi să demonstreze că poate face mai mult, că poate ajunge la performanţă. Mai târziu, în viaţă de adult, înfrângerile nu-l vor lua prin surprindere, dimpotrivă, vor fi o motivaţie pentru a învinge obstacolele. Sportul îl învaţă pe copil cu disciplina de a munci şi de a învăţa în mod constant. De asemenea, sportul îi “predă” copilului lecţia că nu poate obţine nicio victorie fără muncă, iar atunci când îşi doreşte cel mai bun rezultat, nu trebuie să se bazeze pe “noroc”, ci pe propriul efort. Antrenamentele, sacrificarea timpului liber şi a anumitor plăceri, efortul organizat, îl fac pe copil mai responsabil şi mai atent, arătându-i că fără muncă şi sacrificii nu poate ajunge în vârf. Sportul îmbunătăţeşte capacitatea de a memora, de a învăţa și îi învaţă să aibă încredere în ei, să-şi facă o mulţime de prieteni, îi îndepărtează de stres şi-i învaţă să-şi stabilească obiective şi să le îndeplinească. La grupele de fotbal juniori rezultatele nu au întârziat să apară, evidenţiindu-se deja mai mulţi copii care în câţiva ani vor bate la porţile echipei mari.

Loc de mai bine la echipa de fotbal seniori

Din păcate, nu la fel de bine stau lucrurile la echipa de seniori care activează în liga 5 și care, după un început promiţător, a coborât pe toboganul clasamentului. Să nu uităm însă că în rândul ei activează 4 jucători de 17-18 ani, iar media de vârstă a echipei este de 21 de ani, majoritatea jucătorilor fiind din Deta şi Opatiţa. Anul acesta competiţional este unul de tranziţie şi formare, obiectivul fiind formarea unui lot cât mai competitiv şi omogen în vederea promovării în liga 4. Cum și de ce s-a ajuns aici, nu mai contează acum, important este că există un nucleu de jucători, există o conducere serioasă, iar forurile decizionale ale oraşului sunt alături de echipă, în încercarea de a reveni acolo unde suporterii împătimiţi ai fotbalului din Deta merită să aibe o echipă. Trebuie doar să avem răbdare şi să fim alături de echipa noastră.

Avem și infrastructură și sprijinul fostelor glorii

Stadionul arată impecabil, vestiarele au fost reamenajate, iar toate echipele vizitatoare, arbitrii sau observatori au fost încântaţi de ce au găsit la Deta. Din acest an a devenit deja o tradiţie ca lovitura de începere a fiecărui meci de fotbal să fie dată de unul dintre foştii jucători care au activat pentru echipa Furnirul Deta, ca semn de preţuire şi recunoştinţă faţă de activitatea lor pentru fotbalul din Deta: Nemet Ioan, Toma Petre, Mezseciov Iosif, Vastag Iosif, Ştefănescu Eugen şi Bedricici Jiva, iar aceste acţiuni vor continua şi la meciurile următoare. Marcel Chiticariu.

În numerele viitoare vă vom ţine la curent cu activitatea secţiei de fotbal, dar şi cu cea a secţiei de handbal aflată sub îndrumarea prof. Szabo Francisc şi a echipei de kick-box coordonată de Pantiş Dănuţ şi Beleuţ Ovidiu.

UN NOU LĂCAŞ DE CULT ÎN DETA

În luna octombrie, credincioșii comunității sârbe din Deta au trăit un moment plin de încărcătură sentimentală în fața primilor pași de ridicare a unui nou lăcaș de cult în orașul nostru. După o lungă perioadă de timp, locul liber şi îngrădit din centrul oraşului a fost binecuvântat și a avut loc ritul sfinţirii pietrei de temelie a Bisericii Ortodoxe Sârbe. La eveniment au participat, pe lângă enoriaşi sârbi, preotul paroh Liubodrag Boghicevici, primarul Petru Roman şi preotul protopop Branislav Stancovici. După punerea pietrei de temelie, zi de zi am avut ocazia să vedem cum, treptat, biserica se ridică, ajungând ca subsolul să fie terminat, realizare care a fost posibilă doar cu sprijinul Primăriei Deta şi a protopopiatului sârb din Timişoara, parohia din Piaţa Traian. Este adevărat că trăim vremuri foarte grele și că avem resurse financiare extrem de slabe, însă realitatea nu trebuie să ne taie speranţa de a vedea Biserica ridicată în totalitate, căci credinţa în Dumnezeu, puterea Lui şi bunăvoinţa oamenilor  pot crea o minune care va dăinui în timp şi va demonstra prezenţa etniei sârbe în localitatea Deta. Diana Tătăruşanu.


Începutul ridicării noului lăcaș de cult a reprezentat un prilej de mare bucurie şi împlinire pentru fiecare credincios deoarece centrul oraşului devine astfel, pe lângă nucleu al vieții sociale,  un centru cultural și spiritual, în care fiecare etnie are un simbol al credinţei.


Deta se mândrește cu cei mai harnici voluntari

În cursul lunii octombrie, la iniţiativa Asociaţiei Team4Life condusă de prof. Tanko Maria şi prof. Szabo Francisc, în cadrul proiectului de Educaţie Civică, un grup de tineri inimoşi au participat la recondiționarea prin vopsire a mobilierului stradal din fața Spitalului orăşenesc Deta. Mulțumim profesorilor coordonatori și următorilor voluntari minunați care fac cinste tineretului din orașul nostru: Florin Bude, Ioan Rotaru, Oana Mariş, Isabela Nicola, Silvia Lupu, Denisa Ţăran, Alexandru Morariu şi Denis Shqair.


Tot în luna octombrie, la iniţiativa bisericii ”Casa Tatălui” condusă de dl. pastor Paul Wallington, mai mulți enoriaşi dedicați comunității au reamenajat prin vopsire locul de joacă din Târgul Mare. Mulțumirile noastre deosebite merg către domnul Augustin Margan, doamna Victoriţa Margan, domnul Patrulea Teodor şi echipa din Anglia: domnul Peter Duke, doamna Deborah Newton, alături de domnul John Newton.

Primăria oraşului Deta sprijină şi se mândreşte cu cetăţenii care participă la acţiunile de voluntariat în folosul comunității și a orașului nostru. Pe această cale dorim să mulţumim tuturor celor care s-au implicat și se implică în continuare în activitățile de înfrumuseţare a oraşului, înţelegând că orice contribuție și orice gest mărunt de voluntariat contribuie enorm la progresul nostru ca și comunitate unită. Gerhart Şămanţu.

JURNAL DE CĂLĂTORIE – CONCERTUL DIN PEȘTERA ROMÂNEȘTI

De câţiva ani îmi doream această excursie pentru mine şi elevii mei și vă mărturisesc că mi-a fost foarte greu să îmi conving elevii să mergem într-o peşteră şi să ascultăm timp de o oră muzică simfonică. Cu toate acestea, ziua concertului de la sfârșitul lui octombrie, va rămâne în memoria tuturor ca una dintre cele mai frumoase și educative experiențe trăite împreună.
Drumul către Românești a fost deopotrivă ușor și greu. Până în localitate drumul a fost accesibil, însă dificultățile s-au arătat pe calea spre peșteră: o potecă de mai bine de o oră în urcare şi din loc în loc cu mult noroi. Însă a meritat, nu doar pentru că am ascultat Filarmonica Banatul, ci și pentru că am avut plăcerea şi mândria de a o asculta pe fosta noastră elevă, actualmente soprana Bianca Mihăescu. Totodată am avut bucuria de a o felicita și de a ne fotografia alături de ea. La întoarcere am vizitat Mânăstirea "Izvorul lui Miron" și nu puteam să trecem pe lângă Popasul Ana Lugojana fără să gustăm celebrele clătite. Prof. Galamboş Lenuţa.

,,Rodnicia toamnei”, un proiect de succes la Grădinița cu Program Prelungit din Deta

Sfârșitul toamnei a adus la Grădiniţa cu Program Prelungit Deta, sărbătoarea bucuriei şi a belşugului. Culorile toamnei au înveselit  grupa mijlocie ,,A”, a “Buburuzelor”, sub îndrumarea educatoarelor Mariana Vertopan si Pamela Semelbauer care au prezentat o activitate demonstrativă dedicată anotimpului toamna.  În cadrul ultimei părți a proiectului tematic “Rodnicia toamnei”, personaje ca Mărul, Para, Gutuia, Nuca, Roşia, Ardeiul, Morcovul, Crizantema sau Tufănica, au recitat poezioare şi cântecele în care au descris bogăţiile celui mai colorat anotimp. Copiii s-au prins într-o horă veselă a legumelor, florilor şi fructelor, alături de personaje din poveşti şi poezii. Într-un decor autentic, sărbătoarea toamnei a fost plină de emoţii pentru toți preşcolarii, părinţii și bunicii. În încheiere, Zâna Toamna a oferit tuturor participanţilor un delicios compot de fructe asortate de toamnă. Prof. Mariana Vertopan şi Prof. Pamela Semelbauer.

EXERCIŢIU DE ALARMARE LA SPITALUL DIN DETA

Joi, 24 octombrie, între orele 22:00 și 24:00 a avut loc un exerciţiu de alarmare în caz de incendiu la Spitalul Orăşenesc Deta. Comandantul subunităţii de pompieri a dat alarma la ora 22. Cadrul tehnic PSI împreună cu medicul de gardă, administratorul, asistentele şi infirmierele au trecut la punerea în aplicare a planului de evacuare a pacientelor de la Secţia chirurgie şi stingerea incendiului. Portarul de serviciu a anunţat telefonic Formaţia de pompieri militari a oraşului Deta, care au intervenit cu două maşini autospeciale de stingere a incendiilor şi 8 servanţi. Pompierii au intervenit cu echipamentul din dotare la salvarea pacienţilor rămaşi în saloane şi stingerea incendiului. Scopul acţiunii a fost de antrenare a personalului de la spital împreună cu pompierii militari pentru rezolvarea diferitelor situaţii care pot apărea la izbucnirea unui incendiu. La terminarea exerciţiului, comandantul subunităţii de pompieri a subliniat faptul că evacuarea pacienţilor este una din problemele de bază care trebuie efectuată rapid şi în deplină siguranţă, aceasta necesitând cunoaşterea riguroasă de către personalul de la locul de muncă a planului de evacuare. Starea fizică a bolnavilor este diferită, unii dintre ei nefiind transportabili ceea ce implică luarea unor măsuri specifice pentru salvarea lor în deplină siguranţă. Mihai Veljacsek.

ATENŢIE PIETONI!

Poliția Deta vă informează:

         Traversaţi drumurile publice perpendicular pe axul acestora, numai prin locuri marcate sau/şi semnalizate cu indicatoare corespunzătoare: trecere de pietoni şi/sau semafor pentru pietoni; înainte de a traversa asiguraţi-vă temeinic, uitându-vă în partea stângă şi apoi în cea dreaptă pentru a observa dacă puteţi traversa în siguranţă;

         În lipsa acestora, traversarea se face pe la colţul străzii, după ce v-aţi asigurat (chiar şi de mai multe ori) că puteţi face acest lucru în deplină siguranţă, atât pentru dumneavoastră cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic; atenţie, în lipsa indicatoarelor care vă permit să traversaţi  (trecerea de pietoni şi/sau semafor), pietonii nu au prioritate;

         După coborârea din  mijloacele  de  transport  în comun, aşteptaţi  plecarea  acestora  din staţie şi apoi traversaţi, respectând regulile de circulaţie menţionate anterior;

         Nu traversaţi în fugă strada;

         Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, pe poteci laterale sau pe partea stângă a drumului public – cât mai aproape de marginea sa;

         Nu traversaţi strada prin faţa sau spatele altor vehicule parcate pe stradă – în acest caz există posibilitatea ca ceilalţi conducători auto să nu vă observe şi în acest fel vă expuneţi unui risc major. Dacă nu puteţi evita astfel de situaţii, asiguraţi-vă temeinic şi nu începeţi să traversaţi până ce nu aţi fost observaţi de conducătorii auto.

Rubrică asigurată de Comisar Șef de Poliție Glăvan Cornel, Șeful Poliției orașului Deta.

Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi:

  • WEISZ LAURENŢIU-DĂNUŢ-SIEGFRIED şi MURJA MARIOARA, căsătoriţi la data de 25 octombrie 2013
  • PÂTU ALIN şi SCHRECK IASMINA, căsătoriţi la data de 26 octombrie 2013
  • POPTEAN NUŢU-LEONTIN şi MANCAŞ MARIA-ALEXANDRA, căsătoriţi la data de 9 noiembrie 2013.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

  • SURDAN PETRU, 80 ani, decedat la data de 29 septembrie 2013
  • CSOMOS CAROL, 78 ani, decedat la data de 7 octombrie 2013
  • BODOR ANASTASIA, 79 ani, decedată la data de 7 octombrie 2013
  • PRECUP ALEXANDRU, 85 ani, decedat la data de 16 octombrie 2013
  • MIHAI ELENA, 92 ani, decedată la data de 19 octombrie 2013
  • GAVRILĂ IOAN, 56 de ani, decedat la data de 22 octombrie 2013
  • GOICOV BORIVOI, 70 de ani, decedat la data de 1 noiembrie 2013
  • ERJA ANA-AURELIA, 65 de ani, decedată la data de 8 noiembrie 2013.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!