Spitalul orăşenesc Deta, acreditat la cel mai înalt nivel până în 2021

Anul 2015 a însemnat un an de o importanţă majoră pentru spitalul oraşului nostru. Am parcurs un proces complex de aliniere la cerinţele de calitate europene, urmat de un audit de acreditare derulat sub tutela Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. In urma unei exigente evaluări pe 11 standarde şi peste 1800 de cerinţe, spitalul a fost încadrat la nivelul maxim de acreditare, cu certificare până în anul 2021.

Acest rezultat remarcabil încununează o muncă asiduă, de echipă, dovedind astfel că perseverenţa, dăruirea şi profesionalismul şi-au spus în cele din urmă cuvântul, Spitalul orăşenesc Deta devenind cel mai performant spital de grad patru din judeţ, având cel mai mare indice de complexitate pe caz rezolvat, cel mai mare rulaj pe pat şi cel mai mare indice operator în secţiile chirurgicale. Spitalul este certificat ISO 9001:2008 pe managementul calităţii în domeniul medical, certificat HACCP pentru implementarea şi menţinerea conformităţii sistemului de siguranţă alimentară, certificat SR-EN ISO 14001:2005 pentru sistem de management al mediului în domeniul medical, certificat DR OH SAS 18001:2008 pentru sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale în domeniul medical și certificat ISO CEI 27001:2006 pentru sistem de management al securităţii informaţiei în domeniul medical.

Toate aceste certificări au fost de altfel şi obiectivul major al actualei echipe manageriale care şi-a îndeplinit misiunea de a repune actul medical într-o zonă de calitate şi securitate la standarde europene. Mai mult, sondaje de feedback ale satisfacţiei pacienţilor realizate de platforme on line interne, dar şi externe, cum a fost cel al cotidianului Renaşterea Bănăţeană, au plasat spitalul pe primul loc în judeţ din punct de vedere al gradului de mulţumire al pacientului raportat la serviciile acordate. Aria de adresabilitate s-a extins şi ea în ultimii 2 ani, spitalului fiindu-i solicitate serviciile de către tot mai mulţi pacienţi din Jebel, Liebling, Ciacova, Bocşa şi chiar din Timişoara, în special în compartimentele obstetrică-ginecologie şi chirurgie.


Însă nu putem poziţiona doar cerinţele la standarde europene, finanatarea actului medical rămânând în continuare la un nivel neacoperitor pentru buna funcţionare a spitalelor, în special a celor cu număr mic de paturi, cum este Spitalul Deta. Considerăm că inconsecvenţa politicilor de sănătate din România, finanţarea insuficientă şi încheierea cu mari întârzieri a contractelor cu Casa de Sănătate aduc mari prejudicii spitalelor mici, a căror bună funcţionare depinde intrinsec de derularea corectă de ambele părţi a parteneriatelor. Cu toate acestea, de mare însemnătate pentru noi a fost sprijinul comunităţii locale, prin oamenii ei, dar şi prin cei care o conduc, prilej cu care dorim să îi asigurăm că nu vom precupeţi nici un efort pentru a ne menţine activitatea la acelaşi nivel de performanţă şi calitate.

VIZITE LA MUZEU


În cadrul „Săptămânii Altfel”, înainte de vacanța de Paşte, elevii din Deta alături de profesorii lor, au vizitat Muzeul oraşului, loc atent pregătit să îi întâmpine așa cum se cuvine. Copiii din ciclul gimnazial, dar și elevii aflaţi în clase terminale de liceu, s-au declarat încântați de experiență deoarece au avut ocazia să privească exponatele care i-au făcut să înțeleagă trecutul istoric al orașului nostru. (Ovidiu Ivancea, director al Centrului cultural Deta)

RUGĂ BĂNĂȚEANĂ LA OPATIȚA


În cea de-a doua zi de Paşte, locuitorii din Opatița au sărbătorit Hramul Bisericii Ortodoxe din localitate, ocazie cu care, Primăria şi Consiliul Local al oraşului Deta, în colaborare cu Centrul Cultural al oraşului Deta, au organizat Ruga Bănăţeană. Într-un cadru de excepţie, pe platoul special amenajat pentru astfel de evenimente, în curtea Casei Naţionale din Opatiţa, interpreţii de muzică populară Mihaela Pasca şi Petrica Banateanu, împreună cu orchestra condusă de renumitul saxofonist Doru Țăranu, au încântat publicul cu melodii populare pentru toate gusturile. Atmosfera a fost una de sărbătoare, toţi cei prezenţi bucurându-se de o zi minunată, cu cântec, joc și voie bună. (Ovidiu Ivancea, director al Centrului Cultural Deta)

Nu-ți frânge aripile singur




În cadrul săptămânii "Să știi mai multe, să fi mai bun", elevii implicați în proiectul "Nu-ți frânge aripile singur" și coordonați de doamna profesoară Galamboș Lenuța au organizat un cros, ocazie cu care, alături de colegii lor din clasele a IX-a și a X-a au promovat mesaje anti-drog. La linia de sosire, participanții au fost întâmpinați de elevii claselor a VIII-a, coordonați de doamnele profesoare Telbiz Daniela și Boca Maria, cu mere și apă, încurajând astfel un stil de viață sănătos, deoarece sportul în sine reprezintă sănătate, iar "un măr pe zi ține doctorul la distanță".

La Centrul Cultural a fost organizată o masă rotundă unde au fost invitați reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, ai Poliției Județene și ai Jandarmeriei, alături de doamna viceprimar Mateescu Adina, doamna doctor Radosav Violeta, doamna directoare Morariu Letiția și domnul comisar-șef Ghervan Cristian. Discuțiile au vizat efectele nocive ale consumul de droguri și de tutun, gravitatea săvârșirii faptei de trafic de droguri și modalități de prevenire a consumului acestor substanțe toxice pentru sănătate. Totodată, elevilor le-au fost prezentate situații cu care Poliția Județeană se confruntă zilnic. (Herisanu Oana Victoria, clasa a IX-a R

Profilul unui învingător

KOVACS FERENCZ ALBERT


Dublu legitimat la Clubul Sportiv Școlar Bega Timișoara și Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, elev al Liceului cu Program Sportiv Banatul Timișoara, cls. a XI-a, Kovacs Ferencz Albert este ambasadorul orașului nostru prin munca depusă și rezultatele spectaculoase pentru care îl felicităm și de care suntem mândri:
În anul 2015
- locul II medalie argint la Cupa României ergometru junior Timișoara-14.02.2015
- locul III medalie de bronz la Campionatul național de ergometru seniori Piatra Neamț- 14.03.2015
-locul II medalie de argint la Campionatul național de fond seniori și tineret Timișoara- 14-16.09.2015
- locul II medalie de argint la Campionatul național de junior Iași-17-19.08.2015
- locul II medalie de argint la Campionatul național de seniori și tineret Iași- 14-16.09.2015
- locul II medalie de argint la Cupa federației române de canotaj ergometru juniori Timișoara – 18.02.2015
În anul 2016

  • Locul I medalie de aur la Campionatul național de fond seniori și tineret Timișoara, dublu rame 30-31.03.2016
  • Locul I medalie de aur la Campionatul național de fond juniori Timișoara, dublu vâsle 01-02.04.2016
  • Locul I medalie de aur la Campionatul național de fond junior, Timișoara, dublu rame 01-02.04.2016

AXIS MUNDI A CONȘTIINTEI NOASTRE

Coloana infinită a lui Constantin Brâncuși poate fi considerată simbolic coloana "Sacrificiului Infinit", reprezentând o axă a lumii, AXIS MUNDI, menită să sprijine bolta cerului românesc pentru veșnicie, iar mica noastră BORNĂ DE HOTAR dintre Banloc și Deta, cu dimensiunile ei modeste și având gravată emblema casei regale, ultima reședință pe pământ românesc a celei mai frumoase și tainice prințese Elisabeta, poate fi considerată Axis Mundi a conștiintei noastre. Această mică bornă ne atenționează de rolul nostru pe pământul strămoșesc în această perioadă decisivă. Majestatea Sa a transmis tinerilor care reprezintă viitorul comunității noastre acest mesaj: "Timpul României voastre a început! Un lucru pe care l-am învățat în tinerețe a fost că prietenii pot dezamăgi mai mult decât dușmanii. Alt lucru învățat atunci a fost că în momentele cruciale rămâi singur. Democrația și libertățile nu sunt câștigate pentru totdeauna. Nici o izbândă nu este eternă. Omul câștigă în fiecare zi dreptul de a avea un mâine". Tot Majestatea Sa a adăugat pentru adulți: "Bunul mers al instituțiilor statului este condiția libertății și statorniciei noastre. Instutiile nu pot funcționa fără respectul legii, fără competență și fără etică. Dar după cum ați constatat recent, legislația cea mai avansată și atitudinea civică nu sunt, din păcate, suficiente pentru a obține și garanta o viață instituțională solidă. Sunt sigur că tânăra generație va ști să găsească în România ei, justa măsură între atitudinea civică și instituțiile Statulu". Din cei 150 de ani ai Coroanei care au reprezentat fântâna din care se revarsă încrederea și iubirea, aproape 100 de ani i-am trăit personal. Toate acestea mă îndreptățesc să spun tinerilor: "Timpul României voastre a început!" DA Majestate. A început. Așa să ne ajute Dumnezeu. (Endre Libus)

LADA CU ZESTRE - FAZA JUDEȚEANĂ


La mijlocul lunii mai, Centrul de Cultură și Artă din Timișoara a găzduit faza finală a Festivalului concurs „Lada cu zestre”, eveniment aflat la cea de-a zecea ediție.

Centrul Cultural al orașului Deta, programat pentru ziua de duminică, 15 mai, s-a prezentat cu formațiile artistice calificate la faza zonală. Deschiderea programului rezervată pentru Deta, a fost făcută de Corul mixt, dirijat de către profesorul Dan Oroșan, care a interpretat doina „Bade, bade” și „Brâul amestecat” pe trei voci. La secțiunea coregrafie, a debutat Ansamblul de dansuri populare sârbești, grupa mijlocie, care a prezentat o suită de dansuri populare specifice Banatului sârbesc. Urmați de Ansamblul de dansuri populare maghiare, aceștia au prezentat un dans specific etniei, „Dansul cu bețe”- coregrafi Clara Stanciu și Tifra Iuliana. Ansamblul de dansuri populare sârbești, grupa mare, a adus în atenția publicului o suită de dansuri populare sârbești tot din zona Banatului - coregraf Diana Tătărușanu. Ansamblul de dansuri populare germane, a venit cu un dans tradițional șvăbesc - coregraf Elena Șămanțu.


În încheiere, Ansamblul de dansuri populare românești, seniorii făloși cu țoale noi, a prezentat o suită de dansuri populare din zona de pustă a Banatului - coregraf Voicu Cătălin. Toți cei care au urcat pe scena Centrului de Cultură din Timișoara, au făcut cinste orașului Deta, astfel că le mulțumesc pentru efortul depus și pentru felul în care reprezintă orașul nostru pe orice scenă ar evolua. A fost o acțiune de amploare, cu foarte multe persoane implicate în desfășurarea actului cultural, drept pentru care doresc să mulțumesc și Primăriei orașului Deta, care sprijină tot ceea ce înseamnă act cultural. (Ovidiu Ivancea, director Centrul Cultural al orașului Deta

DETA BADMINTON CUP


O nouă filă în istoria sportivă a orașului nostru a fost scrisă odată cu startul primei ediții a competiției Deta Badminton Cup, la mijlocul lunii mai. Evenimentul a fost sprijinit de către Primăria și Consiliul Local Deta și s-a adresat copiilor nelegitimați la categoriile de vârstă U9, U11, U13 și U15 (fete și băieți). Competiția a avut un debut fericit, 87 de participanți bucurându-se de această minunată inițiativă, dintre care amintim Timișoara cu CSM și Rudolf Walther, Bocșa, Deva și Club Fanatik Vrsac din Serbia. De asemenea a răspuns afirmativ invitației noastre și președinta Federației Române de Badminton, doamna Animona Hutu.

Orașul nostru a avut 7 sportivi pe podium:
La categoriile de vârstă : U9 Fete - Locul III - Palfi Sara
U9 Băieți - Locul II - Rotar Raul
Locul III - Cazacincu Mario
U11 Fete - Locul III - Liszkai Giulia
U13 Fete - Locul III - Kovacs Izabela
U13 Băieți- Locul III - Livadariu Mihnea
U15 Fete - Locul III - Magerusan Raluca

Rezultatele, cu care Deta se mândrește, nu ar fi fost posibile fără multă muncă și seriozitate din partea copiilor, sub atenta îndrumare a dlui Rotar Radu.

EXCURSIE ORGANIZATĂ DE ASOCIAŢIA SENIORILOR DETA



În luna aprilie, în zilele de 12, 14, 19, 22 şi 27, Asociaţia Seniorilor din Deta a organizat prima excursie planificată pentru anul 2016, cuprinsă în programul de activităţi, la Alba Iulia, oraşul unirii, un loc încărcat de istorie, un loc cu multe obiective turistice. A fost vizitată cetatea bastionară Alba Carolina, cea mai mare cetate de tip Vauban (sub formă de stea cu 7 colţuri) din sud-estul Europei, una dintre cele 7 minuni ale României, un simbol al oraşului Alba Iulia, oraş care respiră aerul istoriei. Excursioniştii au văzut:

- Catedrala Romano-Catolică (Sfântul Mihail)– unul dintre cele mai bine păstrate locuri din cetate a cărei construcție a început în anul 1246 în stil romano-gotic. Aceasta s-a extins, înălțat și restaurat de mai multe ori de-a lungul timpului. Turnul catedralei a fost înălțat de fiecare dată când s-au făcut lucrări ample de restaurare. În interior se află ruinele altarului fostei bisericuțe bizantine care a existat în acest loc, mormântul lui Iancu de Hunedoara, al fratelui său Johannes Miles (Ioan Cavalerul)și al fiului său Ladislau, mormântul primului principe al Transilvaniei, Sigismund și al mamei sale.
De asemenea aici se găseşte cea mai mare orgă muzicală aflată într-o catedrală din Transilvania (2272 tuburi) încă funcțională.

-Catedrala Ortodoxă (denumită și Catedrala Încoronării sau Catedrala Reîntregirii) care a fost construită cu scopul de a găzdui Ceremonialul Încoronării Regelui Ferdinand și Reginei Maria în anul 1922. Stilul de construcție a fost cel brâncovenesc, are hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, iar în interior se află portretul Regelui Ferdinand și cel al Reginei Maria și scaunele familiei regale.

-Muzeul Naţional al Unirii folosit în trecut ca hotel pentru ofiţerii armatei, clădirea în stil babilonian găzduieşte începând cu anul 1968 unul dintre cele mai prestigioase muzee din ţară care prezintă publicului arheologie preistorică (ceramică, unelte și arme din piatră, bronz, fier), dacică - provenind de la cetățile dacice Craiva, Cugir și Căpâlna (ceramică, monumente, unelte, arme și podoabe din fier, bronz, argint), romană - provenind din marele centru urban Apulum (monumente epigrafice, sculpturale, gliptică, numismatică, vase ceramice, lucerne, unelte și arme din fier, obiecte de podoabă), medievală (ceramică, bijuterii și obiecte din aur, argint și bronz din secolele VIII - X din necropolele dezvelite la Alba Iulia, Blandiana și Ghirbom, cahle, arme, sigilii nobiliare și ale orașului Alba Iulia), istorie (documente, fotografii și obiecte memoriale legate de Revoluția de la 1848, Memorandum, Unirea de la 1 Decembrie 1918), periodice - cărți; colecții de etnografie și artă populară.

-Sala Unirii locul în care s-a născut Statul Modern Român prin semnarea actului Unirii Transilvaniei cu România, la sfârşitul Primului Război Mondial, în 1918. În interior se pot admira o expoziţie etnografică, dar şi o expoziţie dedicată Unirii. Între obiectele expuse se regăsesc Registrele cu semnăturile celor care au hotărât Unirea, dar şi celebrul aparat fotografic al lui Samoilă Mârza, cu care s-a realizat celebra fotografie a Unirii.


Am asistat la schimbul de gărzi care este considerat un simbol al Cetăţii, acel element cu adevărat magic pentru vizitatori, în acel loc încărcat de istorie. Zilnic la ora 12, ceremonialul se desfăşoară peTraseul Celor Trei Fortificaţii unde soldaţii îmbrăcaţi în uniforme de epocă trec pe sub Poarta de Sud a Castrului Roman, prin poarta vechii Monetării şi apoi pe strada Militari. Asociaţia Seniorilor Deta doreşte să mulţumească Consiliului local al oraşului Deta şi Executivului Primăriei oraşului Deta pentru că datorită lor a fost posibilă această veritabilă lecţie de istorie la care au participat membrii asociaţiei. (Preşedinte A.S.D Alexandru Voiculescu)

LET’S CLEAN UP EUROPE !


Natura şi educaţia sunt asemănătoare, căci educaţia transformă pe om şi, prin această transformare, creează natura.” (Democrit)





Sâmbătă 7 mai 2016, a avut loc o acţiune de voluntariat care a constat în strângerea deşeurilor si igienizarea zonelor bălţilor Termal şi Ţiglărie, precum și a parcul oraşului Deta. Voluntarii au fost echipaţi cu mănuşi, saci şi ustensile de grădinărit, și, în doar câteva ore, au reuşit să-și atingă obiectivul de a face un mare bine mediului înconjurător. Participanţii actiunii LET’S CLEAN UP EUROPE au acționat astfel: Team4Life împreună cu elevii Liceului Tehnologic Sf Nicolae Deta și domnul Boca Liviu au facut curățenie în parc, Asociaţia Seniorilor s-a ocupat cu igienizarea Muzeului şi a împrejurimilor, iar Asociaţia Pescarilor a igienizat zona bălţilor Termal şi Ţiglărie. Primăria Deta s-a implicat activ pe tot parcursul evenimentului. Voluntariat pentru mediul înconjurător a devenit o tradiţie pentru oraşul Deta şi sperăm că pe viitor, să reușim să atragem cât mai mulți participanți. (Mirel Petrican)

Ziua de 9 mai, celebrată la Deta

Deta este recunoscută prin faptul că în fiecare an sărbătoreşte marile evenimente istorice, acestea fiind cuprinse în Agenda culturală a orașului. Astfel că, în data de 9 mai, în faţa Muzeului orașului, la Monumentul eroilor, a fost organizat un eveniment de către Primăria, Consiliul Local şi Centrul Cultural al oraşului Deta. Corul mixt sub bagheta domnului profesor Dan Orosan a interpretat Imnul Național al României si Imnul Eroilor. Au fost depuse coroane de către: Primăria oraşului Deta, Asociaţia Veteranilor de Război, Poliția oraşului Deta, Poliţia de frontieră a oraşului Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Liceul Tehnologic „Sf.Nicolae” Deta, Grădinița Deta, Spitalul orășenesc Deta, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat, UDMR-Deta, Asociaţia Seniorilor Deta, Uniunea sârbilor Deta, Uniunea bulgară Deta, ALDE și Forumul German Deta. (Ovidiu Ivancea, director al Centrului cultural Deta)

Primăria orașului Deta urează casă de piatră proaspeților căsătoriți:

-MOCANU MARIUS şi PESTRIŢU NICOLETA-ROXANA – căsătoriţi la data de 2.05.2016
-OLĂRIŢA LAURENŢIU-ILIE şi STOIAN OLIVIA-CARMEN – căsătoriţi la data de 5.05.2016
-BONDA RAUL-NICOLAE şi FRANK JOHANNA-LOREDANA – căsătoriţi la data de 14.05.2016

-STROIŢĂ DAN-ŞERBAN şi IORDACHE PARMENA-BIANCA – căsătoriţi la data de 14.05.2016

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

  • TOMELE MIHAI, decedat la data de 18.04.2016 - 89 ani
  • KOVACS IOSIF, decedat la data de 22.04.2016- 73 ani
  • MAXIMOV SLOBODAN, decedat la data de 24.04.2016 - 80 ani
  • PINTER ANA, decedată la data de 28.04.2016 - 78 ani
  • CRAIOVAN MIHAI, decedat la data de 30.04.2016 - 69 ani
  • RĂDEAN MIRCEA-DĂNUŢ, decedat la data de 01.05.2016 - 53 ani
  • CHIE GHEORGHINA, decedată la data de 3.05.2016 - 81 ani
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!