Apel pentru deszăpezirea eficientă a orașului

Primăria Deta a făcut și în acest an eforturi pentru a asigura deszăpezirea orașului. În zilele în care a nins sau în care a fost semnalată apariția poleiului s-au folosit utilaje și a fost împrăștiat nisip și sare acolo unde s-a putut interveni. De asemenea a fost semnat un contract cu o firmă specializată care a fost chemată să intervină în situații critice. Toate aceste eforturi însă au fost îngreunate însă în unele zone din oraș unde câțiva cetățeni nu au ținut cont de regulile elementare care se impun în astfel de situații. Pentru a ușura intervenția utilajelor de deszăpezire atunci când este cazul, facem apel către toți locuitorii orașului nostru să parcheze mașinile în afara carosabilului, să curețe trotuarele și podețele din fața casei și să evite pe cât posibil deplasările cu mașina în zilele cu ninsori abundente. De asemenea este important ca în nopțile în care se anunță ninsori abundente, polei sau viscol șoferii să nu își parcheze mașinile în zona centrală a orașului pentru a permite accesul utilajelor de deszăpezire. Este foarte important ca toată lumea să înțeleagă că în cazul unor fenomene meteo extreme cum ar fi ninsori abundente sau viscol și ger, orașul nu poate fi deszăpezit în câteva ore. Este nevoie de răbdare, înțelegere și sprijinul fiecărui cetățean la aceste acțiuni. Primăria este pregătită să răspundă cererilor fiecărui locuitor, dar este nevoie și de spiritul civic dovedit deja de cetățenii orașului nostru.   

Probleme cu furnizarea gazelor naturale




În ultima perioadă, mai mulți cetățeni din Deta au semnalat o serie de probleme legate de distribuția gazului către consumatorii casnici. În special în zilele mai friguroase, în mai multe gospodării, gazul s-a oprit, astfel că centralele cu gaz și aragazele din acele case nu au mai funcționat, lăsând locuitorii fără căldură și posibilitatea de a pregăti mâncare. Cetățenii ne-au semnalat faptul că aceste întreruperi au apărut cu precădere în zonele în care Delgaz Grid SA (fostul E-on Gaz SA) a schimbat rețelele de conducte, racordurile la gospodării și regulatoarele. Echipele de intervenție chemate să remedieze aceste probleme nu au făcut altceva decât să curețe regulatoarele de presiune în care au înghețat impuritățile și apa din gaz. În zonele unde aceste regulatoare nu au fost schimbate nu s-au semnalat probleme la livrarea gazului.


Deoarece mai mulți locuitori ai orașului s-a adresat autorității locale pentru semnalarea acestor probleme, Primăria a cerut puncte de vedere oficiale de la Delgaz Grid SA, de la Petrom SA, fiind totodată sesizat și Oficiul pentru Protecția Consumatorului Timiș. Până la data redactării Monitorului Primăriei din această lună nu a venit niciun răspuns de la aceste instituții, dar pe măsură ce acestea vor trimite puncte de vedere în scris, le vom publica în ziarul local.

Există o serie de presupuneri legate de această problemă. Unii spun că noile regulatoare ar fi problemă și că regulatoarele oferite contra cost la prețul de 250 de lei de către firma care se ocupă de depanarea celor înghețate, ar funcționa foarte bine și la temperaturi mici. Mai există varianta în care gazul furnizat gospodăriilor din Deta este plin de apă și impurități, fiind adus de la platforma Foeni-Partoș, la același preț cu gazul de import mult mai curat și mai calitativ. Toate aceste variante nu sunt însă confirmate oficial de firma furnizoare, de cea care exploatează gazul sau de vreo autoritate de reglementare. În acest context, Primăria a cerut Oficiului pentru Protecția Consumatorului să clarifice această problemă și să facă o serie de analize de specialitate care să clarifice aceste ipoteze și să ducă la rezolvarea problemelor care cauzează atât de multe neplăceri locuitorilor orașului nostru.

Problema gazului in reflectată în mass media
Locuitorii din Deta s-au plâns redacției Tion că le intră centralele în avarie.
„Toată ziua ne-au intrat centralele pe avarie. Dacă aprind aragazul când merge centrala se oprește gazul pentru câteva minute. Am făcut sesizare, mi s-a spus că o să trimită o echipă, dar nu am văzut să fi venit nimeni și nimeni nu m-a sunat. Eu am noroc că funcționează centrala, dar am vecini cărora nu le merge. Dar în continuare, atunci când pornesc aragazul se oprește gazul pentru o perioadă”, a scris un cititor din Deta.
Alți locuitori din Deta susțin că la ei au ajuns echipele de intervenție ale companiei de distribuție a gazelor naturale. Potrivit celor de la Delgaz Grid, distribuția gazelor naturale în Deta se desfășura în condiții normale, presiunea din rețea fiind la parametri normali.
„Izolat, sunt semnalate probleme în funcționarea unor regulatoare de presiune a gazelor naturale, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate în ultimele zile. Echipele de intervenție ale companiei de distribuție a gazelor naturale Delgaz Grid sunt pregătite să intervină pentru a soluţiona punctual problemele apărute”, transmite Departamentul Comunicare Corporatistă Delgaz Grid. (sursa - tion.ro)

Editorial Petru Roman

Am decis să ne implicăm în problema furnizării gazelor naturale după ce foarte mulți dintre dumneavoastră s-au plâns la Primărie de tot mai multe întreruperi la rețeaua de gaz. Chiar dacă nu suntem implicați în niciun fel în acesta problemă, am considerat că este de datoria noastră să ajutăm în soluționarea sau în clarificarea acestei situații extrem de grave. Nu este normal ca o familie din Deta să stea mai multe ore fără căldură în casă, la temperaturi de -10 sau -15 grade. Așa cum nu este normal ca odată cu scăderea temperaturilor să nu mai beneficiem de un serviciu esențial pentru orice comunitate dintr-o țară civilizată, un serviciu pe care îl plătim în fiecare lună, nu cu bani puțini. De aceea am trimis o serie de adrese oficiale către firmele responsabile, dar și către Protecția Consumatorului. Așteptăm încă răspunsurile oficiale, dar indiferent de cât de „diplomatic” ne vor răspunde, vom continua demersul nostru pentru a face o serie de analize ale gazului natural furnizat către cetățeni deoarece nu e normal să plătim un gaz de slabă la calitate, plin de apă și impurități, la același preț pe care îl plătesc alți abonați din Timiș care primesc un gaz mult mai curat și mai de calitate, adus din import.  

SĂRBĂTOAREA POMULUI DE CRĂCIUN

În fiecare an, în seara de Ajun, Primăria și Consiliul Local Deta împreună cu Centrul Cultural al orașului Deta, organizează Sărbătoarea Pomului de Crăciun, eveniment la care sunt invitate toate grupurile de colindători ale cultelor din oraș. Organizatorii au fost atenți la detalii, astfel că dincolo de vocile minunate ale colindătorilor, copiii s-au bucurat de atmosfera de iarnă întregită de bradul împodobit, de omul de zăpadă și de caleașca trasă de reni. Grupul de colindători ai Bisericii Ortodoxe Române din Opatița a deschis programul artistic, fiind urmați de către Biserica Ortodoxă Sârbă din Deta, Uniunea Bulgarilor din Banat-filiala Deta, Ansamblul de dansuri și cântece maghiare Margareta, Biserică Romano-Catolică și Ansamblul de dansuri și cântece germane Edelweis din Deta, iar mai apoi Biserica Penticostală. Programul evenimentului desfășurat în fața Muzeului din Deta a fost încheiat de către Corul Mixt al Centrului Cultural Deta. Spre încântarea celor prezenți, seara festivă a luat sfârșit cu un foc de artificii, alaiurile de colindători și toți copiii prezenți primind câte o pungă cu dulciuri din partea Moșului. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural al orașului Deta)

RECITAL DE COLINDE LA OPATIȚA

Cu o zi înainte de Ajun, Primăria Deta în colaborare cu Centrul Cultural a organizat un concert de colinde la Casa Națională, în localitatea Opatița. Deschiderea programului a fost realizată de către Corul Mixt al Centrului Cultural al orașului Deta, dirijor Dan Oroșan, care a intrat pe scenă cu strigături specifice, interpretând mai multe colinde pe trei voci, spre deliciul celor prezenți în sală. Spectacolul a continuat cu grupul de colindători ai Bisericii Ortodoxe Române din Opatița, îndrumați de preotul paroh Ionel Rujan. În încheiere, Orchestra de muzică populară a Centrului Cultural Deta, împreună cu îndragitul și cunoscutul interpret de muzică populară Cristian Gagea, au interpretat colinde dar și melodii din folclorul autentic bănățean. Artistul Cristian Gagea colaborează de ani buni cu Centrul Cultural din Deta, fiind prezent aproape la toate manifestările culturale de acest gen, motiv pentru care îi mulțumesc și îi transmit aprecierea întregii noastre echipe. Mulțumesc de asemenea primarului Petru Roman, viceprimarului Adina Mateescu și consilierilor locali care ne-au onorat cu prezența lor. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)

Corul de cameră al Filarmonicii Banatul în concert la Deta


Sărbătorile de iarnă au constituit un bun prilej pentru Corul de camera al Filamornicii Banatul din Timisoara, dirijat de catre maestrul Iosif Todea, să susțină un concert în orașul Deta. In cadrul spectacolului de colinde au mai evoluat cvartetul de coarde Entertainer si cvintetul cu instrumente de alama, Young Brass, tot din municipiul de pe Bega, acestia din urma, purtand costume de Mos Craciun.

Concertul a inceput cu aducerea pe scena a Luminii Pacii de la Bethleem (Friedenslicht) odata cu primul colind interpretat, „O ce veste minunata”. Pe parcursul programului artistic, publicul a audiat un numar mare de colinde dar si arii din diferite lucrari pentru coarde si instrumente din alama. Profesionalismul si emotia transmisă de artiști au fost rasplatite din plin cu de aplauze și cuvinte de laudă. La plecare, fiecare spectator a primit pentru acasaă o candela cu Lumina Pacii. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)

A VESTIT NAȘTEREA DOMNULUI


Corul Mixt al Centrului Cultural al orașului Deta, sub îndrumarea profesorului Dan Oroșan, a vestit nașterea Mântuitorului salariaților Primăriei orașului Deta, cadrelor medicale dar și celor internați la Spitalul Orășenesc Deta. În ziua a doua de Crăciun, Corul a prezentat un recital de colide la Biserica Ortodoxă Română și Biserica Romano Catolică din Deta, aducând bucurie și lumina Crăciunului tuturor celor prezenți. (Ovidiu Ivancea – director, Centrul Cultural al orașului Deta)



Centrul Cultural Deta, invitat de seamă în țară și în străinătate


În cea de-a treia zi a Crăciunului, de Sfântul Ștefan, Centrul Cultural al orașului Deta a participat la un spectacol folcloric în localitatea Barite din Serbia. Alături de formațiile artistice locale, Ansamblul de dansuri populare românești tineret și seniori din Deta, Orchestra de muzică populară din Deta împreună cu îndrăgiții interpreți Cristian Gagea, Alina Vintan și Mihai Mardari au impresionat publicul cu o prestație care a stârnit aplauze îndelungi. Deschiderea programului artistic a fost realizată de către un grup vocal de copii fiind urmați de formația de dansuri populare românești din localitate. Ansamblurile de dansuri din orașul nostru au prezentat suite de dansuri din zona de pustă cât și de munte a Bantului, brâuri specifice de băieți, hora de fete, toate fiind apreciate de către publicul prezent. Orchestra împreună cu interpreții vocali, au delectat publicul din sală cu mai multe melodii din folclorul autentic bănățean. După spectacol, gazdele au organizat o seară bănățeană unde cei care au participat în cadrul programului artistic au putut să se destindă și să lege prietenii cu cei de peste hotare, ambianța muzicală fiind asigurată tot de Orchestra de muzică populară din Deta.
În 28 decembrie, Ansamblurile de dansuri populare românești, tineret și seniori, au participat la „Balul iernii” care a avut loc în comuna Maureni din județul Caraș-Severin, unde au prezentat suite de dansuri populare specifice câmpiei banatice.

Mulțumesc tuturor pentru efortul depus pe parcursul anului și pentru felul în care reprezintă orașul nostru, vă doresc putere de muncă și tot binele din lume pentru anul care ne așteaptă în față. (Ovidiu Ivancea – director, Centrul Cultural al orașului Deta)

Nu-ţi frânge aripile singur!



La mijlocul lunii noiembrie, la Centrul Cultural al orașului Deta a avut loc o nouă activitate antidrog realizată de către elevii implicați în proiectul „Nu-ți frânge aripile singur”, inițiativă căreia i s-a alăturat între timp și Suiugan Bianca, elevă în clasa a X-a R. Tinerii au format 5 echipe care au pregătit un desen, o poezie și o creație artistică personalizată cu mesaje referitoare la efectele nocive ale substanțelor care dau dependență (cafea, alcool, tutun, etnobotanice și drog), partea a doua a activității fiind dedicată unei dezbateri în cadrul căreia s-a discutat argumentat și au fost demontate principalele false credințe cu privire la droguri, legale sau nu. În cadrul întâlnirii, fiecare coordonator al echipei a vorbit despre consecințele dăunătoare ale substanței psihoactive pe care a reprezentat-o. Spre sfârșitul activității, Mocanu Roxana din clasa a XI-a R a interpretat o melodie antidrog, melodia și versurile fiind compuse de domnul profesor de muzică Teuca Darius. La final, doamna Morariu Letiția Ana - director al Liceului Tehnologic ,,Sf. Nicolae" Deta, doamna Mateescu Adina - viceprimar al orașului Deta, domnul maior Herișanu Ioniță - comandant al Stației de Pompieri Deta și domnul comisar-șef Ghervan Cristian din partea Poliției orașului Deta au împărtășit din gândurile lor cu privire la lupta antidrog, au adus noi propuneri și au urat elevilor implicați mult succes în continuare. (Oana Herisanu, cls X R)

EMINESCU ÎN BANAT


Eminescu, poetul nostru național, o nobilă figură a liricii universale, cântăreț fără seamă al iubirii și al frumuseților naturii, a cunoscut prima oară Banatul și pe bănățeni încă din anii copilăriei, în biblioteca profesorului său Aron Pumnul, din lucrările semnate de oameni de seamă ai Banatului. Ideile acumulate din aceste lucrări vor intra în fondul de aur al culturii sale generale. Primul contact direct al poetului cu Banatul nostru drag a avut loc în anul 1868, atunci când activa în trupa Teatrului Național condusă de Mihail Pascaly, în calitate de sufleur, copist de roluri și secretar particular al directorului, poate și actor de nevoie în roluri secundare, având în vedere memoria lui excepțională. Popasurile făcute în mai multe localități i-au oferit poetului prilejul de a cunoaște viața și folclorul omului de rând care s-au sedimentat în inima lui și care s-au reflectat ulterior în opera sa .

Prima reprezentație ținută în 28 iulie 1868, în capitala Banatului (când s-a întâlnit cu fratele său Nicolae-stagiar judiciar), cu piesa Ștrengarul din Paris a fost primită cu însuflețire și entuziasm de tineretul și intelectualitatea timpului, despre care Iulian Grozescu spune: "Timișoara cea bătrână/Parcă a întinerit/Căci azi Talia română/Prima dată a sosit/A sosit să ne vestească/Că așa vom mai trăi/Limba dulce românească /Dacă am ști-o a iubi."

La Arad, publicul a primit reprezentațiile cu ovații, dar la Lugoj, Sânnicolau Mare, chiar și la Castelul baronului Mocioni-iubitor de artă din Foeni, au fost primite într-un mod excepțional. Pe meleagurile bănățene, reprezentațiile au fost un adevărat marș de triumf al artei teatrale românești. În aceste localități cu spiritualitate românească și cu o mișcare artistică cu o evoluție fulminantă, au început să zvâcnească în mintea tânărului Eminescu idei precum ridicarea culturală prin artă și dezvoltarea limbii noastre mlădioase și sonore .

Putem chiar îndrăzni să ne imaginăm că, Luceafărul poeziei românești, în drumul său de la Conacul din Foeni către Oravița, s-a oprit și în orașul nostru pentru o șuetă la cafeneaua de la Bellavista, unde ar fi primit de la o frumoasă fetișcană a locului o cușmă pe care a purtat-o cu multă fală spre Oravița. Mai apoi, într-o sfântă zi de duminică, în orașul cu cel mai vechi teatru din România, trupa a fost primită de localnicii care purtau cu mândrie portul popular bănățean, acel port care l-a impresionat în mod deosebit pe Eminescu. Seara, teatrul a devenit neîncăpător pentru mulțimea care a venit ca să își încânte sufletul privindu-l pe poet în rolul principal și pentru a savura farmecul limbii române, despre care corespondentul revistei Familia nota: "am auzit adesea că limba noastră e sonoră, suavă și armonioasă. Acum însă ne-a trecut toată dubitatea, căci am simțit puterea magică, am auzit și văzut ceea ce până acum numai cugetam și am cunoscut sublimitatea limbi noastre".

Cu aceste gânduri, am sărbătorit la 15 ianuarie Ziua națională a culturii și nașterea poetului inegalabil, geniul culturii românești – Mihai Eminescu. (Endre Libus)

Primăria orașului Deta urează casă de piatră proaspeților căsătoriți:

BOROBAR ADRIAN şi DRĂGHICESCU PETRONELA - căsătoriţi la data de 27.12.2016

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

RÂPĂ MIHAI - decedat la data de 18.12. 2016 - în vârstă de 64 ani
DUDAŞ CRIŞAN - decedat la data de 13. 12. 2016 - în vârstă de 54 ani
RAICI GHEORGHE - decedat la data de 19.12.2016 - în vârstă de 93 ani
WICHTNER MARIA - decedată la data de 25.12. 2016 - în vârstă de 72 ani
ŢUNDREA ION - decedat la data de 29.12. 2016 - în vârstă de 71 ani
CÂNEPARU ELISABETA-IULIANA - decedată la data de 31.12. 2016 - în vârstă de 53 ani
URSULESCU EMILIU - decedat la data de 01.01. 2017 - în vârstă de 75 ani
PĂUN CONSTANTINA - decedată la data de 03.01. 2017- în vârstă de 85 ani
MARTIN OFTEANA - decedată la data de 10.01. 2017 - în vârstă de 86 ani
IACOB MILETA - decedat la data de 17.01.2017 - în vârstă de 66 ani
LAUER BARBARA-MARIA - decedată la data de 18.01.2017- în vârstă de 79 ani.


Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!