KIRCHWEIH DETA 2018



Suntem bucuroși și mândri că din anul 2015 am reușit să reînviem una dintre cele mai frumoase tradiții ale etniei germane de la noi, bucuria ne este sporită de faptul că, de la an la an, numărul participanților crește.
 Sărbătoarea din acest an a început cu o paradă a portului popular german și a fost urmată de slujba de binecuvântare a buchetului de rozmarin și licitarea acestuia. Spectacolul artistic din cursul după-amiezii a încântat publicul, iar aplauzele au curs minute în șir pentru ansamblurile de dansuri tradiționale germane din Banatul de munte (Anina, Reșița), din Banatul de câmpie și deal (Arad, Nitchidorf, Satu-Mare) și pentru prima oară la Deta, a urcat pe scenă un ansamblu de dansuri tradiționale săsești din Sibiu. „Traditia nu înseamnă venerarea cenușii ci transmiterea focului” spunea compozitorul  Gustav Mahler. Acest lucru dorim să îl facem și noi, să  transmitem publicului acea bucurie interioară și elanul de a merge mai departe, de a demonstra că de noi depinde dacă vrem să dureze, dacă vrem să ardă. Mulțumim tuturor pentru interesul arătat și pentru faptul că ați venit într-un număr atât de mare. Vă așteptăm cu drag la evenimentele noastre viitoare! (Gerhart Șămanțu – președintele F.D. al Germanilor din Banat- filiala Deta)

„MARACANA” 2018



Considerat deja o tradiție a orașului și așteptat cu interes atât de jucători cât și de public, Campionatul de minifotbal seniori „Maracana” 2018 a atras în acest an 5 echipe foarte bune, care au adus un joc energic, spectaculos dar înainte de toate fair-play. Evenimentul organizat de Consiliul local al orașului Deta și Primăria orașului Deta s-a desfășurat în perioada 4-8 august, meciurile fiind urmărite și încurajate de un public numeros. La încheierea competiției, pe primele trei locuri s-au clasat echipele: Locul I - Opatița, Locul II - Vulturii Mehala și locul III - F.C.K. Titlul de gogheter i-a fost atribuit lui Ion Cosmin de la echipa Opatița. Premiile au constat în diplome, cupe, mingi de fotbal și echipament sportiv oferite de Consiliul orașului Deta, care a alocat 4500 lei din bugetul local pentru acest eveniment. (Adina Mateescu)

RUGA DE LA DENTA


De Sfântă Mărie, în 15 august, vecinii noștri, locuitorii comunei Denta sărbătoresc Hramul Bisericii Ortodoxe Române, ocazie cu care organizează Ruga satului. Centrul Cultural al orașului Deta a fost din nou invitat să participe la această sărbătoare, cu Ansamblul de dansuri populare românești seniori și pensionari. După slujba religioasă, membrii Ansamblului au însoțit alaiul în Parcul comunei unde au avut loc jocul și balul de Rugă. După hora tradițională, primarul comunei a salutat prezența tuturor invitaților și în mod deosebit a dansatorilor de la Deta, mulțumindu-le pentru prezența lor minunată. 
 Programul artistic a început cu un dans al copiilor din localitate și o suită de orchestră, protagoniști fiind copii și tineri din Denta, după care Centrul Cultural din Deta a dat startul petrecerii cu un dans specific zonei de câmpie, prezentat de Formația artistică a pensionarilor. Momentul coregrafic a continuat cu  suite de dansuri populare prezentate de seniori, suite care au pus în evidență pasul moale legănat al jocului popular din câmpia banatică, cu o coregrafie realizată de instructorul coregraf Voicu Cătălin. Publicul și organizatorii au fost urmărit cu mare atenție întrega prestație a dansatorilor noștri și i-au răsplătit cu multe aplauze dar și cu diplome înmânate de către primarul și viceprimarul comunei. Felicit cele două ansambluri pentru aportul adus în promovarea orașului Deta, știu că pe orice scenă ar evolua, atât în țara cât și din străinătate, artiștii din Deta vor avea mereu o prestație la cele mai înalte standarde. Cu riscul să mă repet, e bine de știut că, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul și susținerea Primăriei orașului Deta și al Consiliului Local al orașului Deta.  (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)

Editorial Petru Roman


Din nou acasă
Ediția din acest an a Zilelor Orașului Deta a constituit un prilej de bucurie pentru noi toți. Participarea dumneavoastră în număr atât de mare m-a făcut să îmi dau seama că eforturile noastre de a organiza acest eveniment nu au fost în zadar și de aceea vreau să le mulțumesc și să vă mulțumesc în numele tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a Zilelelor Orașului. Am avut mulți oaspeți în acest an, atât din țară cât și din străinătate. M-am bucurat să întâlnesc, în aceste zile, mulți locuitori din Deta care au plecat în străinătate să muncească. Au venit acasă în vacanță și au remarcat, poate mai mult decât o facem noi cei care trăim aici zi de zi, schimbările prin care trece comunitatea în care s-au născut. Le-am spus că îmi doresc ca această țara să le ofere mai mult și să îi facă să se întoarcă acasă, iar ei mi-au răspuns că după ce au văzut cum a evoluat orașul, se gândesc serios să revină la Deta. Iată că sărbătorile comunității, dincolo de voie bună, de dans și de muzică ne oferă ocazia de ne revedea cu cei dragi, de a ne apropia mai mult și de a ne înțelege mai bine unii cu alții.

ZILELE ORAȘULUI DETA 2018





Cea de-a noua ediție a Zilelor Culturale ale Orașului Deta a delectat publicul cu muzică pentru toate gusturile și cu tradiții autentice, românești, maghiare și sârbești. Evenimentul desfășurat în ultimul weekend al lunii iulie a debutat cu primirea invitaților din țară și din străinătate la sediul Primăriei de către edilul orașului, Petru Roman. Parada portului popular, unul dintre cele mai spectaculoase momente ale evenimentului, a avut loc pe o vreme mai puțin prielnică, dar chiar și așa, nici publicul și nici artiștii nu s-au lăsat impresionați de ploaie și au pornit conform programului, de la Centrul Cultural al orașului Deta în frunte cu Fanfara Mihai Eminescu din Coștei, Serbia. La parada au participat toate Ansamblurile de dansuri populare ale Centrului Cultural Deta, însumând peste 170 de artiști: Ansamblul de dansuri populare românești-copii, tineret, seniori și pensionari, Ansamblul de dansuri populare sârbești copii, grupa mijlocie si tineret, Ansamblul de dansuri populare maghiare, Ansamblul de dansuri tradiționale germane și Ansamblul de dansuri populare bulgare. Alaiul s-a oprit timp de un minut, în fața Primăriei, în semn de salut pentru oficialitățile și oaspeții prezenți. De acolo, cu drapelul orașului în față, purtat de elevi cu rezultate foarte bune la învățătură și alături de toți musafirii, alaiul a înaintat către platoul special amenajat din Parcul Anton Kratzer. Ceremonia a început cu ridicarea drapelului pe catarg, timp în care Fanfara din Coștei a intonat Imnul de Stat al României. Primarul orașului, Petru Roman, a salutat toți oaspeții prezenți, subliniind prezența președintelui Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a reprezentantului Guvernului României, Andrei Cosmin Turcanu - director general ANL și a președintelui Societății cultural istorice „Mihai Viteazul”, Mircea Cosma. De asemenea a fost evidențiată prezența aleșilor în Parlamentul României și a delegațiilor din localitățile înfrățite sau din cele cu care avem o foarte bună colaborare: comuna Bordany din Ungaria, comuna Coka avându-l ca reprezentant pe Ianos Tortei, comuna Plandiste, comuna Coștei avându-l în fruntea delegației chiar pe primarul Viorel Balangean și localitatea Glogoni din Serbia. Un moment încărcat de emoție și mândrie a fost sfințirea de către protopopul Ioan Prisăcean și de către preotul paroh Ciprian Blagoe a bustului Regelui Ferdinand I și dezvelirea acestuia de către primarul orașului împreună cu sculptorul Aurel Ardeleanu. Lucrarea este dedicată sărbătoririi centenarului Marii Uniri. Tot în cadru festiv, au fost oferite diplome de mulțumire și recunoștință pentru activitatea culturală, tuturor ansamblurilor și celor două coruri ale Centrului Cultural Deta. Diplome au primit și elevii cu rezultate foarte bune la învățătură, odată cu ei fiind premiate și cadrele didactice care s-au implicat în pregătirea acestora. Elevii și tinerii cu rezultate bune și foarte bune la activitățile sportive, echipele de fotbal, nu au fost uitate, primind și aceștia o diplomă. Au fost acordate și câteva premii de excelență și distincții persoanelor care și-au adus contribuția de-a lungul anilor în viața socială, culturală și economică a orașului Deta.

Având în vedere că în orașul Deta conviețuiesc în bună înțelegere și armonie un număr semnificativ de minorități, programul artistic a debutat cu un tablou coregrafic multietnic în care toate ansamblurile au dansat câte o suită de dansuri specifice fiecărei etnii. Au urmat apoi recitualuri de calitate, cu artiști consacrați care au făcut deliciul publicului. Pe tot parcursul celor trei zile de sărbătoare, Diana Tătărușanu nu doar a moderat evenimentul ci a vorbit cu sufletul, motiv pentru care o felicit și îi mulțumesc. Mulțumiri speciale se îndreaptă de asemenea către toți cei care au evoluat pe scenă în aceste zile, artiști ai formațiilor aflate sub egida Centrului cultural Deta, și către cei care instruiesc și coordonează aceste formații. Un eveniment de anvergură implică în organizare foarte mulți oameni, angajați din cadrul Primăriei Deta, care și-au sacrificat din timpul liber pentru a face ca totul să decurgă perfect, drept pentru care le mulțumesc și acestora. Mulțumiri pentru sprijinul acordat merită și echipele mobile ale Poliției orașului Deta, Unitatea de Jandarmi Deta precum și Unitatea de pompieri militari Deta care ne-au sprijinit pe toata durata evenimentului. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)



Mulțumim în mod deosebit celor care au ajutat financiar prin sponsorizarea evenimentului:
 CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ
PREVENT IMOBILIEN ROMÂNIA
S.C. TUBULAR TEHNO SISTEM
ROTARU LAURENȚIU
S.C. PROFI ROM FOOD SRL
BIROUL NOTARIAL INDIVIDUAL CIOBANU ANA ȘTEFANIA
BIROUL INDIVIDUAL NOTARIAL LĂCĂTUȘU CAMELIA
TERRA AGRI FARMING S.R.L.
FAMILIA LUNCZ IOAN
DESPI BIO BANAT DETA
FAMILIA NEAMU ILIE
FORMIN SRL
BANAT TRACTOR
OPTICA ENE
MOBILULUS SRL
MAGO SRL
ECO STRUCTURI SRL
P.F.A. VOICULESCU ALEXANDRU
S.C. DORU & MARI KISS SRL
SWEET MADY SRL
TUNDRIC TRANS SRL
VOPSITORIE STOIN SRL
LA BOB SRL
CARMIVET-FARM SRL
CIOBANELI SRL
MIDAS CENTER SRL
COFETĂRIA SAVA
SCOALA EDY SRL
FAMILIA LAZĂR ȘTEFAN
PUI DE CASĂ DETA SRL
PALCO SRL
FLORĂRIA MEL EN CRIS SRL
      I.I. PAPP GYONGYIKE
      M.M.A SWEET HAUSE SRL
      P.F.A MITU RĂZVAN

Ruga catolică



De Sfânta Ana, locuitorii orașului nostru se pot bucura de Ruga catolică, etniile bulgară și maghiară marcând o importantă sărbătoare și un adevărat punct de reper cultural. Evenimentul a debutat cu parada portului popular, apoi a continuat cu participarea la slujba religioasă și desfășurarea programului artistic în fața bisericii. Au încântat publicul cu evoluția lor, Ansamblul de dansuri populare bulgărești din Deta și Vinga alături de Ansamblul de dansuri populare maghiare din Deta și Tormac. Ca în fiecare an, nu a lipsit tradiționalul Bal care a avut loc în parcul Anton Kratzer din Deta. Formația Szinkron din Timișoara a întreținut publicul prezent cu melodii populare pentru toate gusturile, atmosfera fiind una de sărbătoare. Mulțumim Primăriei  şi Consiliul Local al oraşului Deta pentru sprijinul acordat în organizarea acțiunilor necesare pentru buna desfășurare a sărbătorii. (Clara Stanciu)

REGINA RAIULUI, OCROTITOAREA CREDINȚEI NOASTRE

Într-o zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii, pe15 August, de Înălțarea la cer a Fecioarei Maria, mintea mi-a rămas doar la binecuvântată biserică franciscană Sânta Maria Gloriosa dei Fari, panteonul orașului lagunelor – Veneția. Acest lucru s-a întâmplat deoarece în minunatul edificiu unde își dorm somnul de veci marii dogi și familiile lor, alături de artiști precum Tiziano, Antonio Canova și Claudio Monteverdi (însuși fondatorul operei italiene), icoana de altar “L’Assunta”, pictată de inegalabilul Tiziano fascinează prin modul în care reliefează tulburătoarea înălțare la cer a Fecioarei. Ea se ridică la cer, nu inertă sau purtată pe brațele îngerilor, ci parcă împinsă de plenitudinea vieții ei interioare, cu sentimentul că universul îi aparține în mod firesc și că nimic nu o poate opri din zborul ei. Fecioara este însoțită de un cor de îngeri pe un pat de nori, heruvimii împing în sus puful de nori sau bat o tobiță, alții cântă imnuri de slavă, iar unii privesc alături de noi spre imaculata Fecioară. Maria își îndreaptă brațele și privirea în sus spre Dumnezeu Tatăl care o așteaptă în lumea feerică a raiului alături de cei doi îngerași care poartă o coroană și un nimb pe care Atotputernicul o va pune pe capul Madonei. Mai jos în pictură, la nivelul altarului, apostolii, pescarii falnicei Venetii, alături de credincioși, ridică mâinile și privirea spre cer manifestând uimire în fața minunii Înălțării. Astfel ne dăm seama că după o viață onestă și cu credință în Dumnezeu, va veni vremea întâlnirii noastre cu Dumnezeu Tatăl, unde alături de El cu siguranță ne va întâmpina Regina Raiului ocrotitoarea credinței noastre. (Endre Libus)

Primăria orașului Deta urează casă de piatră proaspeților căsătoriți:


-AHMIDCHAT HAMZA și SEIN VERONICA căsătoriți la data de 20.07.2018
-CIOARA IOAN și CÎMPAN DENISA-ANDREEA căsătoriți la data de 20.07.2018
-CHIRIȚĂ IONUȚ și RADU MANUELA-SABINA căsătoriți la data de 25.07.2018
-VUCHINGER EMANUEL și VUCHINGER ELISABETA căsătoriți la data de 27.07. 2018
-POPESCU MARIUS și SMEU ANDREEA ELENA căsătoriți la data de 28.07.2018
-LAZI DAN-CLAUDIU și FEHER ARANKA-VANESA căsătoriți la data de 28.07.2018
-FILLINGER OTTMAR-NORBERT și CINCA IASMINA MONICA căsătoriți la data de 4.08.2018
-BOȚI RAFAEL ALIN și BOȚ FELICIA căsătoriți la data de 8.08.2018
-TAMASY FRANCISC-CRISTIAN și GOG DAIANA căsătoriți la data de 8.08.2018
-PAPP RONALDO și BODNARI BIANCA-FLORINA căsătoriți la data de 15.08.2018
-PETROVICI FRANCISC ELISEI și STOICA IOANA-MARIA căsătoriți la data de 16.08.2018
-CRÂSTEA MARIUS-ADRIAN și PAIA CAMELIA-CARMEN căsătoriți la data de 18.08.2018
-STRAJE IONEL și GÎTAN FELICIA-AURICA căsătoriți la data de 18.08.2018
-ANTOHI VASILICĂ și RADU MARIA căsătoriți la data de 19.08.2018

Dumnezeu să-i odihnească în pace!


-MAVROGHENE LIBIȚA LUCREȚIA, 88 ani, decedată la data de 15.07.2018
-BOER VALERIA, 78 ani, decedată la data de 22.07.2018
-BRANCOV EUFROSINA-CECILIA, 81 ani, decedată la data de 28.07.2018
-BUGZI IOAN-ANDREI, 55 ani, decedat la data de 29.07.2018
-DUDAȘ RAMONA-MARIA, 57 ani, decedată la data de 31.07.2018
-RUJAN EMILIAN, 68 ani, decedat la data de 6.08.2018
-RAITA IMRE, 87 ani, decedat la data de 8.08.2018
-GABOR IOAN, 77 ani, decedat la data de 9.08.2018


Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!