Utilizarea energiei din surse regenerabile, în discuție la Deta
Omagiu marelui Mihai Eminescu
Nu
departe de Universitatea din Iași, pe dealul Copoului, pe o bancă
singuratică, am ascultat cu sufletul la gură povestea teiului
bătrân. El m-a atenționat că steaua divinității liricii
românești, Luceafărul, este considerat de critici una dintre cele
mai frumoase creații din poezia europeană a secolului
nouăsprezecelea. Totodată mi-a șoptit că pe aceeași bancă a
stat și poetul născut în colțul minunat al Moldovei, la Ipotesti.
M-a atenționat! Să-ți aduci aminte ce a spus istoricul contemporan
Nicolae Dabija: "Eminescu este întâiul care a vorbit cu
Dumnezeu în românește și Dumnezeu l-a înțeles. Limba
miraculoasă în care a scris e românească. Eminescu dovedind
astfel întregii lumi că pot fi scrise capodopere și în această
limbă miraculoasă". În încheiere, bătrânul tei mi-a spus:
"Geniul lui Eminescu a împărțit literatură română în
două, până la Eminescu și după Eminescu. El este ca regele
Midos, pe ce pune mâna, se transformă în aur. Așa a făcut și cu
dulcea noastră limbă românească pe care a eminescializat-o
alături de teii, codrii, munții, lacurile și stelele noastre".
În fiecare an, pe 15 ianuarie, să mulțumim divinității că ne-a
binecuvântat cu Eminescu. Endre Libus.
Editorial Petru Roman
Energie
verde
Într-o
ţara în care scandalul politic şi certurile inutile sunt la
ordinea zilei, noi, cei din administrația publică din Deta facem
toate eforturile să arătăm că se poate şi altfel. Proiectul
GLOSS despre care puteți citi în acest număr al Monitorului
Primăriei, este un exemplu în acest sens. Împreună cu partenerii
şi prietenii noştri din Serbia vrem să arătăm că o comunitate
îşi poate croi un drum pe calea dezvoltării, chiar dacă acest
drum este de multe ori greu. Proiectul amintit îşi propune să
dezvolte un segment care în multe locuri din ţara noastră ar părea
un moft şi mă refer la energia verde. Este important să reuşim să
fim tot timpul cu un pas înainte şi iată că reuşim să facem
acest lucru. Energia verde va fi la ordinea zilei în scurt timp
peste tot în ţară, dar în acel moment noi vom fi deja mult mai
departe, pentru că am început din timp. Pentru mine este un
angajament pe care mi l-am fixat, acela de a face tot ce e posibil
pentru ca oraşul Deta să fie apreciat şi remarcat în Timiş şi
în România şi, de ce nu, în Europa. Vreau ca mândria noastră de
a fi locuitori ai oraşului Deta să fie bazată pe fapte şi pe
rezultate concrete.
De la inimă la inimă, spectacol caritabil de Crăciun
În
pragul sărbătorilor de iarnă, familiile nevoiașe din orașul
nostru nu au fost uitate nici de autorități, nici de oamenii cu
suflet mare, astfel că, pentru a alina greutățile celor cărora
viața le-a dat mai puțin, Agenția Anka Staar, în colaborare cu
Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural din Deta, a organizat
spectacolul caritabil „De la inimă la inimă”. Demersul de
ajutorare al celor cu posibilități financiare reduse nu a rămas
fără ecou în rândul persoanelor fizice și juridice din Deta,
astfel că, eforturile organizatorilor au fost răsplătite cu
donații care au ajuns la mai multe familii nevoiașe. Chiar și
artiștii s-au prezentat fără a solicita vreun onorariu și au
făcut un spectacol de excepție pe măsura renumelui lor. Au bucurat
publicul, cu melodii din folclorul bănățean: Alex Surdea, Nicoleta
Delinescu, Dana Radneantu, Narcisa Spiridon, Paula Menga, Ramona
Roescu, Rodica Olaru, Nelu Blidariu, Raluca Modi, Deian Milovan Keba,
Alexandra Iacob și Ralisa. Sonorizarea și amplificarea au fost
asigurate de către LocoDj din Deta, care în ultima perioada, a
sprijinit majoritatea acțiunilor culturale din orașul nostru.
Partenerii media ai spectacolului caritabil au fost Vocea Timisului,
Pro TV și Kanal D. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat, care
și-au adus contribuția în orice fel la realizarea acestui
eveniment, datorită vouă am putut aduce un gram de bucurie și am
făcut sărbătorile mai frumoase oamenilor care au avut nevoie de
ajutor și mângâiere. Ovidiu
Ivancea, directorul Centrului Cultural al orașului Deta.
SĂRBĂTOAREA POMULUI DE CRĂCIUN
Așa
cum au fost obișnuiți în ultimii ani, locuitorii orașului nostru
au avut ocazia să petreacă împreună ajunul Nașterii Domnului, în
cadrul unui eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local
Deta, alături de Centrul Cultural al orașului Deta. Sărbătoarea
Pomului de Crăciun a adus bucurie în special în rândul micuților
care s-au arătat încântați de întâlnirea cu Moș Crăciun și
de darurile primite. Cu voci cristaline și versuri încărcate de
semnificație, alaiurile de colindători l-au adus pe Domnul mai
aproape de sufletele celor prezenți, recitalurile fiind susținute
de Biserica Ortodoxă Română din Opatița, de Biserica Ortodoxă
Sârbă din Deta, Biserica Romano-Catolică din Deta, Biserica Casa
Tatălui din Deta, Biserica Penticostală din Deta, Uniunea Bulgară
și Grupul Margaretta, ambele din orașul nostru. Sărbătoarea
Pomului de Crăciun s-a încheiat cu un minunat foc de artificii care
a impresionat toți participanții, de la cei mai mici până la cei
mai mari. Ovidiu
Ivancea, directorul Centrului Cultural al orașului Deta.
SPECTACOL EXTRAORDINAR CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Luna
decembrie a adus iubitorilor muzicii de calitate din Deta un cadou
muzical de excepție, un spectacol de anvergură suștinut de
Orchestra Consiliului Național al Minorităților Naționale Române
din Serbia. Evenimentul, organizat de Primărie în noua sală de
spectacole a Centrului Cultural, a luat naștere la inițiativa
primarului Petru Roman și s-a bucurat de aprecierea tuturor
consumatorilor de cultură din orașul nostru. Programul a inclus
colinde, muzică populară, muzică clasică și cântece patriotice.
Profesionalismul orchestrei compuse din douăzeci și șase de membri
și condusă de dirijorul Roman Bugar, a putut fi observată încă
din culise. Ajungând cu cinci ore înainte de spectacol, artiștii
au făcut o repetiție generală acordându-și fiecare instrument,
probele de sunet cu amplificare fiind foarte importante, astfel încât
să nu existe niciun fel de probleme în timpul prestației, punând
un accent deosebit și pe ajustarea ținutei. În fața unei săli
arhipline, spectacolul a început cu o suită orchestrală, în
compoziția orchestrei fiind viori, saxofoane, clarinete, acordeoane,
chitare, viola, țambal, contrabas, trompetă, urmată de soliști
vocali și soliști instrumentiști. Soliștii vocali care au atras
aplauzele publicului au fost Marina Jurca, Adina Ocolisan, Todor-Doru
Ursu, Mariana Ocolisan Petrovici, Firuta Cinasi și nu în ultimul
rând, la propunerea organizatorilor, Ramona Mercescu. Printre
soliștii instrumentiști putem aminti pe Nelu Iencea - saxofon,
laureat al premiului I la Festivalului Maria Tănase 2013 şi al
premiului I la Festivalul „Strugurele de aur”, Jidvei 2014,
alături de Lavinius Nicolaievici - clarinet, Dorel Cina - acordeon,
Roman și Marin Bugar - vioară. Programul a fost prezentat, așa cum
ne-am obișnuit la evenimente culturale, de către Diana Tătărușanu.
Într-o atmosferă de sărbătoare, cu luminile stinse în sală,
publicul prezent s-a putut delecta timp de două ore, ascultând
melodii cunoscute într-o interpretare și orchestrație la cel mai
înalt grad de profesionalism. Ovidiu
Ivancea, directorul Centrului Cultural al orașului Deta.
Colinde la Casa de bătrâni
Ansamblul
de dansuri populare maghiare „Margaretta” a continuat și în
2014 tradiția începută cu câțiva ani în urmă și, cu ajutorul
vocilor de înger ale micuților artiști, au colindat bunicii de la
Casa de bătrâni Emaus din Deta, aducând pe chipurile lor zâmbete
izvorâte din suflet. Am dorit să încurajăm legătura naturală
între copii și seniori, între nepoţi şi bunici, și am reușit
din nou o întâlnire înduioșătoare. Bătrânii au retrăit
frumusețea copilăriei, iar copiii s-au simțit împliniți că au
adus o rază de bucurie în sufletele bunicilor minunaţi, dar atât
de încercaţi de soartă. Clara
Stanciu.
COLINDĂTORII DIN COŞTEI AU VESTIT BUCURIA CRĂCIUNULUI LA DETA
Duminică,
21 decembrie 2014, colindătorii din Coştei, împreună cu
instructorul prof. Marcel Novac şi preşedintele S.C.A. „Mihai
Eminescu” Viorel Bălăgean, au trecut pragul orașului Deta,
pentru a vesti bucuria Crăciunului enoriaşilor din Biserica
Ortodoxă Română. Programul de colinde al coşteienilor i-a
impresionat pe cei prezenţi, dovadă stând aplauzele prin care au
fost încurajaţi după fiecare colindă interpretată cu mult
suflet. După ce au cântat colindele „Hai ficiori cu tobele”,
„Seara de Crăciun” şi „Deschide gazdă uşa”, a venit
rândul tradiţionalului „La mulţi ani”. În cadrul
evenimentului, preotul din Deta a ţinut să evidenţieze relaţiile
de prietenie şi bună colaborare dintre cei doi primari, Petru Roman
şi Viorel Bălăgean, dar mai ales schimbul de vizite dintre cele
două localităţi, Deta şi Coştei, exprimându-şi dorinţa ca
aceasta să continue şi pe viitor. Drept răsplată pentru
impresionantul program, copiii din Coştei au primit câte un mic
dar, iar apoi au fost oaspeţii primarului Petru Roman, servind masa
împreună. Iar fiindcă Deta este un bun loc de vizitat, tinerii
colindători, conduşi de Viorel Bălăgean, au vizitat orașul şi
parcul îmbrăcat în straie de iarnă. Colindătorii din Coștei
s-au reîntors acasă plini de impresii pozitive, motiv pentru care
dorim să mulţumim pentru ospitalitate primarului Petru Roman și
tuturor gazdelor noastre din Deta. Mariana
Stratulat.
Multumiri pentru….
Cutiile
cadou SHOEBOX 2014 care au fost pregatite prin grija voluntarilor
HANS NIESINK, BENNIE HENDRIKSEN, ANDRE NIBBELINK și MARJON
NIESINK-GERRITSEN, conduși de catre FRANK NIESINK. Echipa menționată
mai sus a primit ajutor prețios din partea domnului TON EIKELENBOOM
în ceea ce privește transportul cutiilor cadou, iar pe plan local,
voluntarii olandezi au fost sprijiniți de prof. Ioana Lazau. Cutiile
cadou au fost pregătite prin grija cadrelor didactice și a mai
multor voluntari din localitățile GAANDEREN și LOCHEM Olanda. De
cele 250 pachete cadou au beneficiat copiii de la Grădinița PP
Deta, Grădinița PN Deta, Grădinița PN Opatița, Creșa orașului
Deta şi Centrul educațional Sfântul Iosif de la Partoș.
Balul Bobocilor 2014
Tradiţia
Balului bobocilor a continuat în liceul din Deta și în 2014,
participanţii întrecându-se pe variate ritmuri, dintre ele
amintim deja consacratul fox, dar şi elegantul vals vienez, bobocii
fiind pregătiţi de către doi foşti dansatori sportivi Nedelea
Alexandru şi Cîrlea Cosmin. Cele şase perechi participante au
trecut prin mai multe probe artistice, dar şi prin unele care le-au
pus la încercare imaginaţia şi spiritul artistic. A fost o seară
la care s-a muncit din greu timp de trei luni pentru a putea oferi un
spectacol inedit publicului. Ca la orice competiţie am avut nevoie
şi de câştigători, titlul de Mister fiind acordat elevului
Nedelea Adrian, iar cel de Miss elevei Andrei Paula. Ţinem să
menţionăm că toţi bobocii s-au descurcat foarte bine, juriul
având o misiune foarte grea. Spectacolul a fost realizat cu ajutorul
elevilor Iancik Isabela, Ulmeanu Cosmina, Nicolici Raul şi al
prezentatorilor Ciocani Cristiana şi Papp Bogdan. La finalul serii,
artista Feli Donose a încântat publicul cu o voce deosebita şi un
show în totalitate live, realizat cu sprijinul domnului primar Petru
Roman.
Spectacol de Crăciun la Forumul Democrat German din Deta
Festivitatea
dedicată Sfintei sărbători a Nașterii
Domnului, devenită tradiţie pentru F.D.G. din Deta, s-a desfăşurat
în cea de-a doua zi de Crăciun, de această dată într-o locaţie
complet renovată. Astfel, sala de spectacol a Centrului Cultural
Deta a primit laolaltă membrii F.D.G. din Deta, pe domnul primarul
Petru Roman și
invitaţi din Banatul Montan - Reşiţa, domnul Erwin Josef
Ţigla - preşedintele F.D.G din Caraş-Severin, doamna Astrid Weisz
- Radio Timisoara, Ansamblul de dansuri germane și
Grupul vocal-instrumental “Edelweiss” din Deta, alături de
părinţii, bunicii și
rudele micuților artiști.
Programul a debutat cu un moment artistic, prezentat de Formaţia
instrumentală ”Banater Bergland Trio” a F.D.G. din Banatul
Montan - Reşiţa, după care au intrat în scenă Ansamblul de
dansuri germane și
Grupul vocal-instrumental ”Edelweiss” din Deta. Evenimentul a
reuşit să reînvie atmosfera culturală germană, dându-i o nouă
speranţă în păstrarea și
promovarea tradiţiilor și
culturii germane în oraşul nostru. Pe lângă spectacolul oferit,
conducerea F.D.G. a dăruit cadouri copiilor și
tuturor membrilor, iar invitaţii s-au putut bucura de numeroase
bunatăţi culinare, alături de un pahar cu vin fiert. Spectacolul
realizat a fost unul de excepţie, iar momentele petrecute împreună
după spectacol au fost deosebite. Urăm pe aceasta cale, tuturor
locuitorilor oraşului nostru un an nou cu sănătate şi împliniri!
La mulţi ani! Wir wunsche allen ein erfolgreiches Neues Jahr mit
viel Gesundheit und Freude! Kirsch
Matei, F.D.G. din Deta.
ZIUA SFÂNTULUI NICOLAE LA ETNICII SÂRBI
Asumându-şi
sarcina de reprezentant al artei şi culturii etniei sârbe dar şi
a oraşului Deta, Ansamblul Sveti Nikola, duce mai departe tradiţiile
şi obiceiurile etniei sârbe, astfel că, şi în 2014 a deschis
larg porţile tradiţionalului spectacol anual prilejuit cu ocazia
prăznuirii Sfântului Nicolae.
Evenimentul
mult așteptat a avut loc în data de 19 decembrie când membrii
ansamblului au tăiat colacul la biserica ortodoxă sârbă din
localitate alături de preotul paroh, conform tradiţiei sârbe,
pentru sănătate şi prosperitate. Duminică, 21 decembrie s-a
desfășurat spectacolul aniversar al ansamblului Sveti Nikola la
Casa de Cultură a oraşului, unde în faţa publicului numeros şi
cald, printre care şi primarul oraşului Deta, domnulPetru Roman,
preşedintele Uniunii Sârbilor în România, domnul Ognean Cârstici,
preotul paroh a bisericii sârbe din Deta, Liubodrag Bogicevici,
directorul Casei de Cultură Deta, alături de invitaţii săi şi-au
prezentat roadele muncii din anul care a trecut. Cele trei grupe, de
la cei mai micuţi, până la cei mari, au prezentat coregrafii din
zona Gruja, Banat, Srem, Backa şi zona centrală a Serbiei. Printre
prietenii care s-au alăturat spectacolului din 2014 se numără
ansamblul “Jisel” din localitatea Omoljiţa, Serbia, Ansamblul
“Kruna” din Sânmartinul Sârbesc alaturi de orchestra OK Band şi
orchestra de tamburaşi ale acestui ansamblu. După reuşita
spectacolului, seara a continuat cu o petrecere caracteristică
stilului sârbesc, cu multă, distracţie, dans şi muzică de
calitate.
Acest
eveniment are o însemnătate spirituală deosebită pentru membrii
ansamblului Sveti Nikola şi este o mare bucurie pentru aceştia
faptul că au ajuns şi la sufletul cetăţenilor oraşului nostru,
împreună reuşind a-l transforma într-o frumoasă şi însemnată
tradiţie. Diana
Tătăruşanu.
Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi:
-
FRANK ALEXANDRU şi OPREA IONELA-FLORENTINA - 20.12.2014
-
GIURGEV SORIN-CRISTIAN şi TOMIŢĂ SIMONA-CAMELIA- 12.01.2015
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
-
JURCA IOAN decedat la data de 16.12.2014 - 59 ani.
-
LUNCZ EDITA-MARGARETA decedată la data de 24.12.2014 - 66 ani.
-
HAYDU ALEXANDRINA decedată la data de 26.12.2014 - 74 ani.
-
BODNAR ELISABETA decedată la data de 02.01.2015 - 74 ani.
Primăria Deta transmite sincere condoleanțefamiliilor îndoliate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)