RUGA SÂRBEASCĂ ŞI SFINŢIREA MICĂ A NOII BISERICI


Ziua de duminică, 10 septembrie, cea care a marcat hramul bisericii ortodoxe sârbe din Deta va rămâne înscrisă în istoria spiritualitatăţii comunităţii sârbe şi a oraşului Deta, aceasta fiind data la care a avut loc sfinţirea mică a noii biserici ortodoxe sârbe în oraş, mai exact capela din subsolul bisericii.

Evenimentul a început încă de dimineaţă, la ora 10:00, când a avut loc sfinţirea încăperii din subsol, cea care va constitui locul de rugăciune şi de oficiere a sfintelor liturghii, până la terminarea lucrărilor în biserică. Sfinţirea a fost urmată de oficierea sfintei liturghii de către preotul protopop Bransilav Stankovici, egzarhul episcopiei ortodoxe sârbe din Timişoara - Iustin Stoiković şi preotul paroh al bisericii ortodoxe sârbe Deta - Ljubodrag Boghicevici.

La ora 17:00 a avut loc tradiţionala sfinţire a colacului, în acest naşii rugii fiind familia Rotaru, şi a fost predat colacul, precum cere tradiţia, următorilor doritori şi anume familiei Ene. Nelipsiţi de la rugă au fost bineînţeles membrii ansamblului Sveti Nikola din Deta, care au întins cunoscutul „malo kolo” imediat după sfinţirea coalcului, alături de orchestra de tamburaşi „Stari Znanci” din Velika Greda, comuna Plandişte, Serbia. A urmat o altă horă în faţa bisericii după care în fruntea orhcestrei de tamburaşi, ansamblul Sveti Nikola împreună cu toţi participanţii la eveniment s-au îndreptat în parada portului popular spre sala multifuncţională a oraşului nostru unde a avut loc un spectacol folcloric oferit de grupele de dansatori şi instrumentiştii Goicov Dalibor – orgă şi Deian Giurgev – acordeon ale Ansamblului Sveti Nikola Deta. Ziua nu s-a încheiat fără cunsocutul bal al rugii sârbeşti alături de orchestra de tamburasi „Stari Znanci” oferită de Primăria Oraşului Deta. La eveniment au participat Ognjan Cîrstici - preşedintele Uniunii Sârbilor în România şi Petru Roman - primarul Oraşului Deta. (Diana Tătărușanu)


Tradiţiile şi obiceiurile care stau la baza identităţii poporului sârb sunt definitorii pentru cetăţenii de etnie sârbă din oraşul Deta, dar, în acelaşi timp acestea întregesc mutliculturalitatea oraşului nostru. Existenţa noii biserici ortodoxe sârbe în oraşul Deta a fost mult aşteptată de-a lungul anilor şi este un fapt împlinit astăzi datorită dorinţei comunității sârbe de a avea un simbol spiritual şi identitar, dar mai ales datorită susținerii financiare a de Primăriei şi Consiliului Local Deta, încă de la începerea construcţiilor.

CEAUNUL ȘI GRĂTARUL DETA 2017


Competiție gastronomică internațională ajunsă deja la cea de-a zecea ediție, de la an la an, „Ceaunul și gratarul” dobândește o amploare tot mai mare. În această toamnă au fost prezente douăzeci și opt de echipe la start, atât din orașul nostru cât și din Serbia și Ungaria. Organizat în grădina de vară a Restaurantului „Parc”, echipele participante și-au dovedit abilitățile prin realizarea unui regal culinar cu mâncăruri delicioase: gulașul de toate felurile, varză cu carne la ceaun, ciorbă de fasole, iahnie de fasole cu ciolan, pește la grătar, ciorbă de pește, tocăniță de vită, sos vânătoresc sau miel la proțap.
Atmosfera a fost întregită de Ansamblurile de dansuri populare românești, sârbești, maghiare și germane a Centrului Cultural al orașului Deta alături de Orchestra de muzică populară a Centrului Cultural Deta, împreună cu interpreții vocali Roxana Miculescu, Raul Constantinescu și Ianos Gheorghe.

Partea cea mai grea i-a revenit echipei de jurizare în fruntea căreia s-a aflat viceprimarul orașului Deta, Adina Mateescu, atunci când a fost pusă în situația de a hotărî câștigătorii. În cele din urmă, situația dificilă a fost rezolvată în mod favorabil, eforturile echipelor de bucătari și mâncărurile deosebite pregătite la Deta fiind prețuite și punctate în egală măsură. Primarul orașului Deta, Petru Roman, inițiator al acestui festival a oferit tuturor echipelor câte o diplomă cu locul I, o cupă și o sticlă de vin. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural al orașului Deta)

Editorial Petru Roman

Spirit civic

Furtuna care a lovit județul Timiș nu a ocolit nici orașul nostru. A fost un fenomen meteo extrem de violent care din păcate a avut urmări dramatice. În Deta au fost afectate mai multe clădiri și gospodării, am avut arbori rupți și prăbușiți sau geamuri sparte. Am constatat și de această dată cât de uniți suntem și cât spirit civic există în comunitatea noastră. Primăria a intervenit rapid acolo unde a fost nevoie dar în paralel am remarcat cum oamenii au sărit imediat în ajutorul celor care au avut nevoie. Au fost momente extrem de grele care ne-au dovedit că împreună putem rezolva orice problemă. Cu siguranță nu aveam nevoie de un astfel de moment dificil pentru a ne arăta solidaritatea, dar, natura ne-a arătat din nou că este mult mai puternică decât noi și că există lucruri pe care nu le putem controla sau decide. Vreau să vă mulțumesc dragi locuitori ai orașului Deta pentru implicarea de care ați dat dovadă în aceste zile, pentru spiritul de întrajutorare și pentru omenia pe care le-ați arătat față toți cei aflați în suferință. Pentru mine este o mândrie să reprezint acest oraș miunat, această comunitate deosebită care demonstrează, mai ales în clipele grele, cât de unită și puternică este. 

NE MÂNDRIM CU EI



În perioada 3-7 septembrie, Centrul Cultural al orașului Deta a participat cu Ansamblul de dansuri populare românești tineret și seniori la Festivalul Internațional „Bar și Ulcinj” care s-a desfășurat în cele două localități din Muntenegru.

Ajunși cu bine la destinație, în orașul Bar, încă din prima seară artiștii s-au bucurat de peisajul unic care cuprinde muntele și marea, precum și de ospitalitatea extraordinară a gazdelor. În zilele care au urmat, în fiecare seară au fost organizate parade și spectacole care au presupus întâlniri apropiate cu publicul. Orașul Deta, a participat la parada portului popular în ziua deschiderii festivalului alături de formații din Polonia și din Muntenegru, paradă în care drapelul tricolor al României a fost purtat cu cea mai mare mândrie și cinste pe tot traseul. Spectacolul care a deschis festivalul internațional s-a desfășurat la Casa de cultură din orașul Bar, unde participanții au fost primiți de către reprezentanții autorităților locale și de către echipa de organizare. Ansamblurile din Deta au avut o prestație de nota zece și au reușit să impresioneze atât publicul cât și organizatorii prin frumusețea și autenticitatea portului popular, prin prezența scenică deosebită, prin numărul mare de perechi de dansatori și nu în ultimul rând prin coregrafia semnată de Voicu Cătălin. Cel de-al doilea spectacol a fost în aer liber, în apropierea falezei, unde România și Polonia au oferit un spectacol de excepție, apreciat în unanimitate de toți cei prezenți. Pe parcursul șederii, atunci când nu se aflau în atenția publicului ca și ambasadori ai orașului Deta, membrii ansamblurilor au profitat de frumusețea și relaxarea oferite de apropierea de plajă, de croaziere pe Marea Adriatică și de vizitarea localităților turistice din apropiere.

Felicit întreaga echipă pentru prestația artistică la cele mai înalte standarde, pentru comportamentul fără de cusur și pentru felul în care au făcut ca numele orașului nostru să fie cunoscut și în Muntenegru. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural al orașului Deta)

ÎN RITM DE TOBE



În comuna Coka din Serbia, în fiecare an se organizează un concurs internațional al toboșarilor „Daje se na znanje” care dorește să păstreze vie tradiția și să arate generațiilor actuale cum se făceau în trecut anunțurile importante într-o comunitate. Centrul Cultural al orașului Deta a fost prezent la acest festival încă de la primele ediții, anul acesta ajungând la cea de a doisprezecea ediție. Olaru Bogdan, membru al Ansamblului de dansuri populare românești din Deta, după șapte ani, a revenit pe scena din Coka, unde prin ținută și textul expresiv i-a încântat pe toți cei prezenți. Mulțumim organizatorilor pentru implicarea, atenția de care au dat dovadă și gestul de a oferi tuturor participanților câte un premiu. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural al orașului Deta)

Ruga sârbească Denta


La sfârșitul lunii august, ortodocșii sârbi din comuna Denta sărbătoresc hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe din localitate, ocazie cu care organizează Ruga Sârbească. La invitația autorităților locale și a reprezentanților bisericii, Ansamblul de dansuri populare sârbesti tineret al Centrului Cultural al orașului Deta a fost prezent la această importantă manifestare culturală. După tăierea copacului în curtea bisericii, întreg alaiul s-a deplasat pe platoul special amenajat pentru aceasta sărbătoare. A urmat hora tradițională, deschisă de tinerii noștri minunați cu două suite de dansuri populare specifice etniei, o suită din zona de câmpie a Banatului și una din zona centrală a Serbiei, coregrafia fiind semnată de Diana Tatarusanu. Cu prestația lor autentică, artiștii din Deta au stârnit multe emoții și admirație fiind răsplătiți cu multe aplauze de publicul încântat. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural al orașului Deta)

SVETI NIKOLA - Bilanț al activității artistice de peste vară



Toamna este un bun prilej de evaluare al activității culturale, iar ansamblul Sveti Nikola Deta se poate lăuda cu un palmares remarcabil îmbogățit în ultimele luni. Artiștii ansamblului au obținut mai multe diplome și premii, doborând propriul record de importanța al evenimentelor la care au fost invitați să ia parte.

În perioada 05 – 15 iulie, grupa mare a ansamblului a participat la Festivalul Internaţional de Folclor din Loret de Mar, Spania, marcând astfel unul dintre cele mai mari şi importante spectacole artistice internaționale. În cadrul Festivalului au participat 32 de ansambluri folclorice venite din țări precum Spania, Italia, Islanda, Suedia, Macedonia, Polonia, Cehia, Turcia, Armenia, Argentina, Mexic, Canada, Republica Moldova și România (Braşov, Voiteg, Sulina). Ansamblul Sveti Nikola a fost singurul reprezentant al poporului sârb în cadrul festivalului şi ambasador dedicat al ţării noastre, dar mai ales al oraşului Deta.

Duminică, 8 iulie, membrii ansamblului Sveti Nikola au participat la parada portului popular, după carea a avut loc deschiderea Festivalului unde a fost prezentat fiecare ansamblu şi au fost intonate imnurile ţărilor participante. Artiștii din Deta au impresionat publicul cu dansuri din zona Srem a Serbiei, iar Deian Giurgev a interpretat la acordeon hore tradiţional sârbeşti din zona Banatului. În cea de-a doua zi a Festivalului, dansatorii ansamblului Sveti Nikola au adus în atenția publicului dansuri din zona centrală a Serbiei, din zona Pirot a Serbiei, iar talentatul Deian Girugev i-a încântat pe cei prezenți cu melodii şi hore sârbeşti din centrul Serbiei. La finalul prestaţiei ansamblului nostru, o mare de oameni a aclamat şi a aplaudat timp de câteva minute. Rezultatul a fost unul peste aşteptări, dar binemeritat, cu multe aprecieri și felicitări, pe scenă sau în culise. În semn de recunoștință pentru participarea la Festival, artiștii au primit o plachetă din partea organizatorilor. După toată munca depusă, membrii Ansamblului Sveti Nikola au vizitat orașul Barcelona, la doar câțiva kilometri de locația evenimentului, și orașul Verona din Italia.

Tot în această vară, Ansamblul Sveti Nikola s-a făcut remarcat la Zilele Coşteiului în Serbia, în data de 6 august, la cantonamentul anual de la Baziaș în perioada 21-26 august, la sărbătoarea Sfintei Maria de la Velika Greda – Plandiște în data de 27 august, la spectacolul folcloric din cadrul campionatului de Volei de la Soca în data de 9 septembrie și nu în ultimul rând, în 16 septembrie, la cea de-a noua ediție a evenimentului „Maratonul Folclorului Sârbesc” de la Arad, unde, din nou, ansamblul Sveti Nikola Deta a adus cinste oraşului Deta, atrăgând atenţia spectatorilor prin costume, paşi şi coregrafie.


Pentru Ansamblul Sveti Nikola este o onoare să reprezinte o parte din mutliculturalitatea oraşului Deta şi în continuare munceşte să realizeze acest lucru la un nivel cât mai înalt. (Diana Tătărușanu)

„Ziua pompierilor din România” la Deta



În data de 13 septembrie, Stația de Pompieri Deta a organizat un ceremonial militar-religios dedicat Zilei pompierilor din România. La eveniment au fost invitate serviciile voluntare pentru situații de urgență din raionul de intervenție al subunității, reprezentați ai administrațiilor publice locale și șefi de instituții din orașul Deta. Festivitatea a debutat la ora 10.30 cu marșul a trei plutoane de pompieri militari de la sediul subunității până în parcul Anton Kratzer. A urmat primirea invitaților și intonarea imnului național al României. Seviciul religios a fost oficiat de preoții bisericii ortodoxe din Deta, Ion PRISĂCEANU și Ciprian BLAGOE. În continuarea festivității s-au adresat celor prezenți, Petru ROMAN - primarul orașului Deta, Letiția-Ana MORARIU - director al Liceului Tehnologic din Deta și Cms. Șef Cristian GHERVAN din partea poliției orașului Deta. La încheierea evenimentului s-au prezentat două exerciții specifice, unul de descarcerare și acordare a primului ajutor medical unei victime ca urmare a unui accident rutier și unul de stingere a unui incendiu izbucnit la un autoturism.


Pentru pompierii militari, data de 13 septembrie are o deosebită însemnătate. Este ziua când aniversăm, an de an, memorabila bătălie din Dealu Spirii, când pompierii capitalei conduși de Cpt. PAVEL Zăgănescu au reafirmat năzuința de libertate socială, independență și unitate. Astfel, în fiecare an, la 13 septembrie cinstim memoria, curajul și devotamentul înaintașilor care și-au dat viața în celebra bătălie de lângă București. Vă mulțumim tuturor participanților la acest eveniment pentru susținerea și încrederea pe care ne-o arătați și pentru că sunteți alături de noi. (Comandantul Stației de Pompieri Deta Mr. HERIȘANU Ioniță)

CU BADEA CÎRȚAN ÎN CETATEA ETERNĂ



Forul lui Traian a fost proiectat de Apolodor din Damasc, cel care a realizat și podul peste Dunăre de la Drobeta-Turnu Severin. Început de Traian în anul 113, Forul a fost terminat de Hadrian rămânând cel mai mare și cel mai frumos dintre forurile imperiale pe care am avut ocazia să le admir. Parcă pășind împreună cu Badea Cîrțan, înainte de mă îndrăgosti iremediabil de For, m-am întâlnit cu Romulus și Remus alături de Lupoaica de pe Colina Capitoliului din Cetatea Eternă - Roma .

Constituit dintr-o esplanadă dreptunghiulară imensă (300x185 metri), în mijlocul Forului se află Columna lui Traian cu istoria strămoșilor noștri daci dăltuită în piatră, fiind singurul monument din for care a supraviețuit intact până în zilele noastre. O bandă în spirală reprezintă 155 de scene din cele două războaie dacice cu peste 2500 de figuri. Columna este un fus cilindric lucrat în marmură de Paros, înalt în jur de 30 metri, compus din 18 tamburi. În vârful coloanei se află un vultur de bronz înlocuit cu statuia lui Traian care a fost la rândul ei înlocuită cu statuia de bronz a Sfântului Petru. Baza coloanei cubice decorată cu trofee adăpostea urna de aur cu cenușa lui Traian care a dispărut în timpul invaziilor barbare. Scenele de pe columnă redau desfășurarea războaielor dacice și scot în evidență superioritatea armatei romane datorită conceperii raționale a diferitelor acțiuni, a disciplinei și a hărniciei soldaților. În afară de aceste scene în luptă directă cu inamicul, romanii mai sunt reprezentați construind drumuri, ridicând întărituri, strângând nutrețuri pentru cai, acțiuni care le asigurau desfășurarea cu succes a luptelor. Detaliile reproduse în relieful columnei ne oferă cunoștințe despre echipamentul militar, viața de tabără, tehnicile de asediu și componența etnică a armatelor. Dacii noștri cu stindardele lor cu capetele de lup cu gură deschisă, chiar dacă sunt redați în figuri mai rudimentare, sunt mai evoluați decât ceilalți barbari din nord. Dacii au dat foc așezărilor fortificate pe care nu le mai puteau apăra și populația s-a retras în munți pentru a continua rezistența. Împăratul este reprezentat în scenă adresându-se soldaților și sacrificând un juncan pentru zeul Jupiter în fața podului construit de Apolodor din Damasc. În scena întinsă a capitularii după primul război, Decebal stă în spatele dacilor îngenunchiați, pe o stâncă ridicată, cu o atitudine demnă și cu o mână întinsă înainte într-un gest de salut ușor, dominând scena la fel ca Traian în mijlocul armatei sale, în partea opusă. Într-o altă scenă, Decebal este înfățișat înfingându-și pumnalul în piept, cu dacii, strămoșii noștri bravi, urmându-i exemplul și preferând moartea în locul înfrângerii.

Mi l-am imaginat pe Badea Cîrțan văzând scenele dăltuite în piatra de pe columnă și spunându-mi: Endre, în ce colț al sufletului românului din ziua de azi se mai poate regăsi dragostea de neam, de glie, integritatea morală și spiritul de sacrificiu pe care ni le-au lăsat moștenire dacii noștri? (Endre Libus). 

Primăria orașului Deta urează casă de piatră proaspeților căsătoriți:

- ZAHA DORIAN-FLORENŢIU şi DOBRAŞ MARIA-DANIELA - 19.08.2017
- KRAMER IONUŢ-MARIAN şi MADINCIA PETRICIA - 23.08.2017
- BOŢI DRAGANE şi JURJI MITRUŢA-ANGHELINA - 25.08.2017
-GUTI DAVID şi SCHEIN MARCELA-SORINA - 31.08.2017
- BUHAŞ MIHAI-CRISTIAN şi ELEKEŞ ROXANA-GABRIELA - 31.08.2017
- TABOROŞI CLAUDIU-VALENTIN şi SEBASTIANOV CRISTINA-ROXANA - 02.09.2017
- NICOLAE DANIEL-IONUŢ şi MUSTEAŢĂ DIANA - 03.09.2017
- POPESCU ALEXANDRU-DANIEL şi VELIŞCU MALVINA-CRISTINA - 04.09.2017
- STOLMAYER EDGAR-FLAVIUS şi CHEFĂLAN NATALIA - 09.09.2017
- BEJAN REMUS-CONSTANTIN şi ILEANA OANA-RAHELA - 16.09.2017

- ROTARIU-LEDECZI SZILARD şi PISCUC IONELA-DELIA - 16.09.2017

Dumnezeu săi-i odihnească în pace

  • STOIU GRIGORIE-VIRGIL, decedat la data de 21.08.2017 - 77 ani
  • MAJOROVICI ECATERINA, decedată la data de 26.08.2017 - 89 ani
  • DEVICI ANTONIU, decedat la data de 01.09.2017 - 70 ani
  • PUŞCAŞ FRANCISC, decedat la data de 15.09.2017 - 68 ani
  • MORARU FLORICA, decedată la data de 18.09.2017 - 52 ani
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!