Editorial Petru Roman

Spirit civic

Furtuna care a lovit județul Timiș nu a ocolit nici orașul nostru. A fost un fenomen meteo extrem de violent care din păcate a avut urmări dramatice. În Deta au fost afectate mai multe clădiri și gospodării, am avut arbori rupți și prăbușiți sau geamuri sparte. Am constatat și de această dată cât de uniți suntem și cât spirit civic există în comunitatea noastră. Primăria a intervenit rapid acolo unde a fost nevoie dar în paralel am remarcat cum oamenii au sărit imediat în ajutorul celor care au avut nevoie. Au fost momente extrem de grele care ne-au dovedit că împreună putem rezolva orice problemă. Cu siguranță nu aveam nevoie de un astfel de moment dificil pentru a ne arăta solidaritatea, dar, natura ne-a arătat din nou că este mult mai puternică decât noi și că există lucruri pe care nu le putem controla sau decide. Vreau să vă mulțumesc dragi locuitori ai orașului Deta pentru implicarea de care ați dat dovadă în aceste zile, pentru spiritul de întrajutorare și pentru omenia pe care le-ați arătat față toți cei aflați în suferință. Pentru mine este o mândrie să reprezint acest oraș miunat, această comunitate deosebită care demonstrează, mai ales în clipele grele, cât de unită și puternică este. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.