Dezvoltarea, un proces continuu - martie 2009

Dezvoltarea oraşului Deta se bazează pe proiecte, acestea fiind scrise şi implementate de către personalul Serviciului Dezvoltare economică.

Pe lângă proiectele amintite în numerele anterioare dorim să vă facem cunoscute alte proiecte la care lucram şi care sunt în diferite faze de maturitate. In cadrul Programului de Cooperare transfrontalier HU-RO am depus un proiect de cooperare în domeniul cultural-educativ, proiect aflat în faza de evaluare, iar în pregătire pentru accesarea de fonduri nerambursabile avem două proiecte:
- cel prin care se va demara amenajarea parcului din oraşul nostru. La aceasta dată s-a lansat în SEAP licitaţia pentru achiziţionarea de servicii pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Termenul de execuţie al contractului de servicii este de două luni de la semnarea contractului.
- cel de al doilea vizează obţinerea de fonduri nerambursabile pentru renovarea clădirilor care aparţin Grupului Şcolar “Sfantu` Nicolae”. Proiectul se află în faza de întocmire a documentaţiilor pentru achiziţionarea de servicii în vederea întocmirii studiilor de fezabilitate.

Ioan Iovan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.