Ganduri de Sfintele Sarbatori de Pasti


Apropierea Sfintelor Paşti aduce cu sine schimbări în viaţa noastra cotidiană. Unii dintre noi au ţinut post, alţii poate au participat mai des la slujbele religioase. Postul Mare aduce cu sine o schimbare de ritm, o stare de bine, de împlinire, pe care nici un concediu şi nici o realizare profesională nu o poate egala. Cu adevărat important este ca de sărbătorile pascale să ne regăsim lângă cei dragi echilibrul, liniştea şi bucuria de a fi împreună. Abia atunci, grijile şi lipsurile cotidiene dispar din mintea noastră pentru câteva zile şi învăţam să apreciem lucrurile cu adevărat valoroase: curăţenia sufletească, familia, prietenii. M-aş bucura să priviţi oraşul Deta ca parte a familiei dumneavoastră, să facem fiecare măcar un lucru bun pentru comunitatea în care trăim.În tumultul de zi cu zi, nu ştiu câţi dintre noi mai avem răgazul să ne gândim la cei mai puţin norocoşi decât noi. La cei care nu au lângă ei pe cei dragi, o mamă, un frate, un copil, o familie. De Paşti haideţi să fim buni, să facem un act de caritate, să ne uităm în jur şi să-i ajutăm pe cei care au nevoie. Fie că Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos să reverse în inimile dumneavoastră prinosul bunătăţii, înţelegerii şi al toleranţei! Să aveţi Sărbători fericite şi îmbelşugate, alături de toţi cei dragi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.