Proiecte în curs de finalizare

Două proiecte importante, care vor schimba în bine viaţă locuitorilor satului Opatiţa, se apropie de final.
Unul dintre proiectele câştigate de primăria Deta, finalizat la 15 octombrie, s-a numit "Sănătatea e bunul cel mai de preţ" şi a presupus o investiţie de peste 54.000 euro în reabilitarea cabinetului medical din satul Opatiţa. Prin intermediul celui de-al doilea proiect, "Iniţiativa Roma", care urmează să fie finalizat în luna decembrie, primăria Deta a reuşit să obţină 230.000 euro, cu care s-au reabilitat toate străzile lăturalnice ale satului. Ambele proiectele au fost depuse spre finanţare, în septembrie 2008, de echipa serviciului care răspunde de proiecte şi programe europene. În decembrie 2008 s-a primit confirmarea obţinerii finanţării, iar în ianuarie 2009 a fost demarată implementarea lor. A fost un drum lung, cu urcuşuri şi coborâşuri, dar şi cu foarte multe satisfacţii, care se apropie de sfârşit.

Pe parcursul implementării acestor proiecte, pentru prima dată, au fost implicaţi în echipa de management sau în realizarea lucrărilor chiar beneficiarii, persoane de etnie romă care nu au avut un loc de muncă. Sperăm ca acesta să fie doar începutul colaborării între cetăţenii de etnie romă şi administraţia locală din oraşul Deta în cadrul Programului “ACCELERAREA IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI NAŢIONALE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A SITUAŢIEI ROMILOR ” derulat de Guvernul României şi Agenţia Naţională pentru Romi. Daniel Grebeldinger.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.