SĂRBĂTORIREA ZILEI NAŢIONALE

În oraşul Deta, aniversarea Zilei Naţionale a României, a fost organizată de Primăria oraşului Deta si Casa de cultură orăşenească Deta. Deschiderea manifestărilor a fost realizată de primarul Petru Roman, fiind urmată de evocarea realizată si expusă de domnişoara Vertopan Sandra. Evenimentul a continuat cu tedeumul oficiat de protopopul Biserici Ortodoxe Române, comemorarea eroilor căzuţi în lupte, precum si depunerile de coroane de către instituţii publice si partide politice, după cum urmează: Primăria oraşului Deta, Grup Şcolar,,Sfântul Nicolae”, Poliţia oraşului Deta, Poliţia de frontieră Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Asociaţia veteranilor de război, Partidul Democrat-Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, UDMR, Partidul Conservator, Partidul România Mare, Uniunea Sârbă, Uniunea Bulgară şi consilierul independent Ioţcov Lucian. Ovidiu Ivancea

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid. Marea Unire este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.