Situaţia subvenţiilor agricole

În sectorul zootehnic valoarea totală a sprijinului financiar pentru anul 2009 acordat producătorilor este de 937.805 mii lei. De la bugetul de stat se asigură suplimentarea cu suma de de 337.805 mii lei. Sprijinul acordat vizează îmbunătăţirea parametrilor de calitate a laptelui de vacă destinat procesării, calităţii carcaselor de porcine şi bovine, creşterea greutăţii la sacrificare a păsărilor – pui broiler, precum şi creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei de miere destinată procesării şi livrării la consumator. În cazul sectorului vegetal, valoarea totală a sprijinului financiar pentru anul 2009 este de 124.801 mii lei, suplimentarea fiind de de 25.801 mii lei. Prin aplicarea măsurilor de sprijin financiar în activităţile din domeniul vegetal se urmăreşte revitalizarea sectoarelor legume şi fructe proaspete, plantaţii pomicole şi viticole, legume produse în serele încălzite şi de industrializare a legumelor şi fructelor, tutun, hamei, plante medicinale, cartof. Totodată, prin îmbunătăţirea performanţelor formelor asociative de producători, prevăzute de legislaţia in vigoare şi reducerea treptată a diferenţei de performanţă existente între producătorii români şi cei europeni, se va asigura diversificarea producţiei, precum şi dezvoltarea filierelor de marketing, producerea de materii prime de calitate pentru industria de procesare şi la crearea de noi locuri de muncă în mediul rural şi creşterea consumului. În sectorul de îmbunătăţiri funciare valoarea totală a sprijinului financiar pentru anul 2009 acordat este de 140.000 mii lei. De la bugetul de stat se asigură o suplimentare de 40.000 mii lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.