Deta are buget pe anul 2010

Sumele cele mai mari au fost alocalte susţinerii învăţământului şi bunei gospodăriri a oraşului. La întocmirea bugetului pentru 2010, s-a avut în vedere reducerea cheltuielilor la bunuri şi servicii, precum şi a cheltuielilor de personal în proporţie de 20% faţă de anul 2009.

Bugetul local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2010 a fost aprobat în şedinţa extraordinară a Consiliului local al oraşului Deta din data de 5 martie 2010. În ciuda micilor divergenţe din ziua precedentă, în ceea ce priveşte alocarea sumelor pe capitolele de cheltuieli, şedinţa în care s-a aprobat bugetul a fost mai liniştită ca niciodată. Consilierii locali au înţeles că nu este momentul în care oraşul Deta să îşi permită neînţelegeri în administraţia locală. Astfel, la începutul lunii martie, consilierii locali au aprobat un buget, considerat "îndrăzneţ" chiar de către unul dintre participanţii la vot. Bugetul pentru 2010 a fost estimat la nivelul bugetului realizat în 2009, însă chiar şi aşa, vor exista nevoi ale comunităţii care nu vor fi îndeplinite în totalitate. "Având în vedere situaţia economică actuală, consider că oraşul Deta are un buget echilibrat. Am fost nevoiţi să stabilim nişte priorităţi, însă acest lucru este normal, pentru că altfel, oricât de mare ar fi bugetul, nu am reuşi niciodată, într-un singur an să rezolvăm toate problemele din Deta. Sunt realist şi nu vreau să dau cetăţenilor speranţe false. În fiecare an facem câte ceva pentru oraşul nostru, dar nu vom putea satisface toate nevoile cetăţenilor deodată" ne-a spus primarul Petru Roman. Bugetul total al oraşului Deta este de 13.107,79 mii lei, jumătate din bani provenind de la Consiliul Judeţean Timiş şi de la bugetul de stat. Gospodăririi şi administrării oraşului le-a fost alocat suma de 2.065 mii lei, protecţia mediului a primit 266 mii lei, iar Serviciul de Protecţie Civilă a obţinut 30 mii lei. Consilierii locali nu au uitat de învăţământul pentru copiii noştri, căruia i-au alocat 4.548,89 mii lei. Pentru creşă au fost puşi deoparte 82,20 mii lei, iar pentru investiţii în sănătate au fost pregătiţi 160 mii lei. Serviciul de asigurări şi asistentă socială va avea la dispoziţie suma de 1.030,40 mii lei, iar cultura, sportul şi religia vor primi 1.283,80 mii lei. Deoarece o infrastructură rutieră bună este dorinţa fiecărui locuitor din Deta, consilierii locali au aprobat suma de 1.049 mii lei pentru modernizări de străzi şi trotuare. Pentru susţinerea proiectelor cu finanţare europeană există posibilitatea contractării unei linii de credit în valoare de 800,00 mii lei, în cazul în care vor fi implementate cele trei proiecte aflate în curs de evaluare, respectiv, iluminat arhitectural al bisericilor, întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru Parcul industrial şi susţinerea proiectului cooperării comune în domeniul culturii şi sportului între Deta (România) şi Sân Mihai (Serbia). Pe parcursul anului există speranţa efectuării unor rectificări pozitive determinate de noi alocări de fonduri de la bugetul statului, rectificări care să ajute Primăria Deta în atingerea obiectivelor propuse. Mihaela Vulpe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.