Crăciunul, o bucurie pentru toţi

Elevii clasei a VI-a B, de la Grupul Şcolar „Sfântul Nicolae” au demonstrat ca bătrâneţea nu este sinonimă cu tristeţea. Douăzeci şi cinci de tineri voluntari, timp de două luni, şi-au concentrat atenţia asupra celor care le-ar fi putut fi bunici. Pentru a face o surpriză de Crăciun bătrânilor de la căminul din Ciacova, elevii au pregătit un program de colinde tradiţionale, au confecţionat felicitări şi au colectat fonduri din donaţii proprii sau sponsorizări, pentru achizitionarea de mici cadouri. Elevii inimoşi nu au uitat nici de cei şase tineri de la Casa de copii Ciacova, care traiesc lipsiţi de dragostea părintească. Tinereţea şi bucuria voluntarilor au adus un zâmbet pe buzele batrânilor, care s-au declarat fericiţi că astfel de elevi minunaţi le-au trecut pragul căminului. Speranţa noastră este ca această acţiune să continue, iar tinerii să-şi găsească mereu timp pentru cei care suferă în tăcere. Adresăm mulţumiri celor care, prin donaţiile lor, au făcut posibilă derularea acestui proiect: Ana - Ştefania Ciobanu, Gheorghe Robu, Petru Roman, Afrodita Abrudan, Ioan Prisăcean, S.C. Petunix S.R.L., S.C. M - Nicola S.R.L., S.C. Optirox S.R.L şi TRW. Prof. Tanko Maria.

Izolaţi în case de bătrâni, neglijaţi de societate şi uneori de propriile familii, invizibili pentru cei tineri şi sănătoşi, foarte mulţi dintre bătrânii noştri se confruntă zi de zi cu sentimentul dureros al singurătăţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.