Sportul uneşte tinerii din Deta şi Bordany

Îmbunătăţirea comunicării între tineri prin sport şi preluarea unor modele de bună practică în activităţile sportive sunt obiectivele unui proiect european de peste 100 mii de euro


Vineri, 18 martie, în sala de conferinţe din Deta a fost lansat proiectul “Sportul - un limbaj comun ce ne apropie”, ale cărui activităţi sunt finanţate de către Uniunea Europeană prin Programul de cooperare transfrontalieră HURO Cross-Border Co-operation Programul 2007-2013. Proiectul se întinde pe durata unui an şi vizează organizarea a două tabere sportive, câte una de fiecare parte a graniţei, cu o durată de 7 zile fiecare, la care vor participa 200 de elevi cu vârstă de maxim 15 ani. Mai mult decât atât, localităţile Deta şi Bordany vor beneficia de două activităţi sportive de masă, sub forma crosului, cu intenţia clară de a transfera modelul de bună practică, de la Bordany, la Deta. ”Proiectul va avea nişte rezultate vizibile. Vom organiza competiţii sportive între tineri, avem în plan modernizarea a două baze sportive şi vom realiza o pagină web care va fi folosită în comun de către cele două comunităţi, de la Deta, respectiv de la Bordany. Este un proiect important pentru localitatea noastră, primim 111.427 euro de la Uniunea Europeană, iar primăria Deta trebuie să contribuie doar cu 1.212 euro. Calculaţi rentabilitatea şi gândiţi-vă, în absenţa sprijinului european, când ar fi putut tinerii noştri să beneficieze de atâţia bani pentru activităţile sportive? Primăria procedează foarte bine atunci când sprijină proiectele europene, mai ales în cazul unor cofinanţări atât de mici” ne-a spus Ioan Iovan, coordonatorul proiectului „Sportul - un limbaj comun ce ne apropie”. “Atunci când sportul întâlneşte educaţia, îndrăznesc să spun că se naşte un instrument care formează cetăţeni mai buni. Pe lângă dezvoltarea fizică, tinerii care se implică în astfel de proiecte, îşi dezvoltă în egală măsură şi deprinderile sociale. Sportul, atunci când este coordonat de adulţi responsabili, învaţă tinerii ce înseamnă respectul faţă de ceilalţi, respectul faţă de reguli şi acceptarea disciplinei de grup. Sportul presupune integrare, implicare în viaţă şi în societate, de aceea serveşte ca element de promovare a cetăţeniei active şi stimulează tinerii să participe la viaţa comunităţii” a declarat primarul oraşului Deta, Petru Roman. La evenimentul de lansare al proiectului european au participat din partea maghiară primarul comunei Bordany, Tanács Gábor, secretarul comunei, dr. Kerekes Tibor, consilieri locali, reprezentanţi ai instituţiilor locale şi reprezentanţi ai societăţii civile. Partea româna, din Deta, a fost prezentă prin primarul Petru Roman, viceprimarul Gerhart Samantu, secretarul oraşului Deta, Coralia Sculean, şi la fel ca în cazul vecinilor nostri, prin consilieri locali şi reprezentanţi ai instituţii locale şi ai societăţii civile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.