Oamenii sunt principalul nostru capital






Spune managerul societăţii Lux SRL, Edita Balint



Societatea Lux SRL este o firmă de tradiţie pentru oraşul Deta. Înfiinţată în 1990 la Timişoara, firma şi-a început activitatea la Deta în 1992. Fondatoarea acestei societăţi de producţie, Edita Balint a devenit cunoscută la noi în oraş şi a devenit o persoană extrem de apreciată. „Societatea produce încă de la înfiinţare perne pentru mobilier de grădină. Producţia noastră este destinată exclusiv exportului în Suedia”, ne-a spus managerul şi acţionarul principal al societăţii, Edita Balint. „In acest moment avem doar 55 de angajaţi din Deta şi Opatiţa. Spun doar, pentru că am avut şi peste 100 de angajaţi, dar în ultimii trei ani am fost nevoiţi să ne reducem activitatea din cauza crizei care nu ne-a ocolit nici pe noi. Avem noroc cu partenerul nostru din Suedia care este foarte înţelegător şi care ne-a permis să ne menţinem activitatea la un nivel rezonabil. În Suedia efectele crizei nu au fost la fel de puternice şi astfel am reuşit să ne menţinem pe nivelul de plutire. Acum încep să apară semne de revenire şi avem promisiuni de continuitate din Suedia. Acest lucru ne face să fim optimişti şi să trecem mai uşor peste greutăţile de zi cu zi”, ne-a mai spus doamna Balint. Managerul de la Lux SRL spune că nu ar fi reuşit să facă nimic fără sprijinul autorităţilor locale, dar mai ales fără oamenii care lucrează şi au lucrat la firmă. „Am colaborat bine cu Primăria şi am găsit înţelegere la autorităţile locale. Pe lângă problemele legate de utilităţi şi infrastructură am fost sprijinită şi în 2008 când am achiziţionat terenul pentru construirea noii hale de producţie. Fac toate eforturile pentru a dezvolta producţia şi pentru a angaja mai mulţi oameni. Am însă probleme cu găsirea forţei de muncă, oamenii calificaţi sunt greu de găsit. Nu putem oferi salarii foarte mari, dar dăm totuşi peste 50 de locuri de muncă acestei comunităţi şi eu sper că în doi sau trei ani să ajungem acolo de unde am plecat, adică la peste 100 de locuri de muncă. Pot să spun că m-am ataşat de acest frumos oraş şi de oamenii de aici. Aceşti oameni sunt principalul nostru capital şi de fiecare dată când sunt nevoită să iau o decizie managerială la ei mă gândesc în primul rând. Îi apreciez foarte mult pe oamenii cu care lucrez şi pe cei care au stat alături de mine în ultimii 20 de ani. Aceşti oameni minunaţi au trecut de multe ori peste problemele materiale şi au rămas alături de mine. Vreau să le mulţumesc din inimă. Se spune că afacerile nu se fac cu sufletul, dar eu nu pot altfel. Dacă nu pun suflet în ceea ce fac, dacă nu mă gândesc la oameni nu pot face nimic durabil”, a mai spus doamna Edita Balint.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.