Deta promovează folclorul autentic

Duminică, 11 martie, Formaţia de dansuri populare a Casei de cultură orăşeneşti Deta, a fost invitată şi a participat în direct, la emisiunea „Cântecul de acasă”, de la TVR 2 Timişoara, transmisiune moderată de cunoscuţii interpreţi de muzică populară Tiberiu Ceia şi Felicia Stoian. Formaţia noastră a evoluat la începutul emisiunii, în deschidere cu o suită de dansuri populare din zona de şes a Banatului după care a prezentat diferite dansuri alături de apreciaţi solişti de muzică populară din Banat cât şi din zona Olteniei şi a Bihorului. În primul rând aş dori să menţionez participarea solistei vocale Ramona Mercescu din Deta, Otilia Duma precum şi a cunoscutului saxofonist Marius Cîrnu. La fel ca întotdeauna, aceste tinere vlăstare ale oraşului Deta, au reprezentat oraşul nostru cu cinste, mândrie şi devotament, prin portul popular original, prin ţinuta de excepţie şi coregrafia autentică a suitei de dansuri prezentată. Intrând în casele dumneavoastră prin intermediul media, formaţia de dansuri populare a Casei de cultură, cred că a adus o rază de lumină şi zâmbet, făcându-vă să uitaţi pentru moment de problemele cotidiene. Doresc să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local al oraşului Deta pentru sprijinul acordat în tot ceea ce înseamnă folclor şi cultură în oraşul nostru. Ovidiu Ivancea, director al Casei de cultură orăşeneşti Deta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.