Fiind cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, pregătirile pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului au început, în orice gospodărie, cu o săptămână înainte, în săptămâna numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

Astfel, fiecare gospodină a început să pregătească bucatele alese, creştinii s-au pregătit sufleteşte, mergând la denii, iar copiii şi-au pregătit din timp cuiburile pentru generosul iepuraş ce urma să sosească. Datorită susţinerii şi sprijinului acordat de către Uninunea Sârbilor şi Primăria Dera, copiii ansamblului „Sveti Nikola” din Deta au reuşit să vestească sosirea Paştelui, în oraşul nostru, într-un mod diferit şi deosebit, prin muncă, talent şi dăruire. Cu mare entuziasm şi-au dat întâlnire în Marţea Mare în faţa muzeului oraşului, unde îi aşteptau vesele şi nerăbdătoare, pensulele, tempera, şi doamna profesoară de arte plastice Mira Popovici pentru a crea picturi închinate sărbătorilor pascale şi marilor sfinţi ai creştinătăţii. De aici şi până la realizarea unei colecţii de picturi a fost un singur pas. După rugăciunea „Tatăl nostru” şi câteva ore de muncă, în faţa aprecierilor şi zâmbetelor de mulţumire şi satisfacţie ale cetăţenilor oraşului Deta, în Miercurea Mare a urmat o expoziţie extraordinară şi chair emoţionantă de icoane pictate pe sticlă, pânză, felicitări şi picturi specifice realizate pe ouă sau chiar piatră. Expoziţia s-a dovedit a fi un real succes, realizând un traseu spiritual spre sufletele oamenilor care s-au bucurat şi au admirat dorinţa şi inocenţa unor copii, care au demonstrat că exisă voinţă şi credinţă în tradiţie, în lucruri curate şi sincere şi de asemenea că nu este necesar să urmezi o şcoală de artă pentru a realiza o „capodoperă”. La finalul activităţii fiecare copil a plecat acasă mândru şi cu ochii străpunşi de lumină şi fericire, cu lucrările sale, urmând ca de acum înainte, să îi ocrotească odaia o icoană realizată de el însuşi.
(Diana Tătăruşanu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.