Editorial Petru Roman

Priorități pentru noul an
Deși ne aflăm la începutul unui an care se prefigurează ca fiind unul greu din punct de vedere economic, primăria nu va întrerupe programul de investiții și reabilitări început în anii trecuți. Unii spun că ne așteaptă încă un an de criză economică, atât pe plan național cât și european. În ciuda acestor dificultăți nu avem de gând să renunțăm la proiectele noastre locale. Vom găsi surse de finanțare alternative, vom căuta programe cu finanțare europeană și nu în ultimul rând ne vom baza pe bugetul local. Avem stabilite o serie de priorități și ne vom ține de ele. În principal am ales să facem lucrări în zona în care aveam nevoie imediată de intervenții. Fie că e vorba de sistemul de alimentare cu apă, de canalizare, de centrul cultural multifuncțional sau de lucrările la spital și la baza de agrement, toate se află pe lista lucrărilor care vor fi făcute în acest an. Atunci când am stabilit prioritățile orașului am ținut cont în primul rând de nevoile dumneavoastră, ale locuitorilor. Vă asigur că nu facem nimic doar de dragul de a bifa o realizare. Tot ce am făcut și tot ce vom face în continuare ține cont de prioritățile cetățenilor, ale plătitorilor de taxe și impozite. Mulți colegi m-au întrebat care e secretul orașului Deta, cum poate orașul nostru să se dezvolte în timp ce alții nu au bani de curent la primărie. Le-am răspuns simplu. Nu avem niciun secret, singura explicație este faptul că avem locuitori responsabili care își plătesc datoriile față de comunitate și cei care administrează orașul țin cont de prioritățile oamenilor.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.