VESTEA BUNĂ

Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” (Luca 2:10-12).
Vestea bună care a fost adusă de îngeri pentru noi oamenii, este că Dumnezeu, la vremea împlinirii, a trimis în lumea noastră pe singurul Lui Fiu, care prin trăirea, ascultarea şi jertfirea Lui să ne împace cu Tatăl. Pentru aceasta a venit El aici jos în valea plângerii, pentru ca să ne salveze de sub robia şi povara păcatului şi să ne strămute în Împărăţia Lui Dumnezeu.

Atunci când Domnul Isus a venit, lumea era cuprinsă de teamă, disperare şi înfăşurată în întuneric. La vederea semnelor care au precedat naşterea Domnului oamenii au reacţionat diferit. Păstorii din câmp s-au înfricoşat, dar după ce la îndemnul îngerilor au mers în locul indicat şi au văzut că ceea ce li s-a spus este adevărat ei au plecat slăvind şi lăudând pe Dumnezeu. Magii când au văzut steaua în răsărit au venit să i se închine, i-au adus daruri Celui născut în iesle şi au plecat înapoi plini de bucurie. Tot aşa astăzi, când din nou sărbătorim pe Cel născut în iesle, oamenii vor reacţiona diferit. Unii vor fi plini de frică, alţii vor încerca să dea o semnificaţie aparte acestor sărbători pentru a putea să se simtă bine, iar alţii care înţeleg adevărata semnificaţie a naşterii Domnului Isus Hristos i se vor închina, vor slăvi, vor lăuda şi se vor bucura cu adevărat, pentru că Dumnezeu, atât de mult a iubit lumea, încât a trimis pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Şi acum Domnul Isus doreşte să aducă bucurie într-o lume întristată, într-o lume care confundă pe Cel care trebuie sărbătorit cu sărbătoarea, lumină pentru omenirea care se află în întuneric, iertare şi viaţă veşnică pentru fiecare păcătos lipsit de speranţă. Pentru fiecare om pierdut în negura păcatului, Isus Hristos reprezintă singura cale de salvare. Oricât de departe v-aţi afla de Dumnezeu, prin Isus Hristos Îl puteţi găsi pe Dumnezeu, puteţi veni la El pentru a fi apoi umpluţi de bucuria veşnică.


Biserica creştină Baptistă „Beraca” din Deta, vă doreşte sărbători pline de pace, bucurie, sănătate şi multe binecuvântări cereşti şi pământeşti, din partea celui ce este pururi veşnic. Diacon, BELCIUG AUREL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.