Important în trafic

ATUNCI CÂND SUNTEŢI PASAGER:
·        Minorii care nu au împlinit vârsta de 12 ani nu au dreptul de a călători pe locul din faţă al autovehiculelor;
·        Folosiţi centura de siguranţă indiferent că vă aflaţi pe locurile din faţă sau spate ale autovehiculelor, aceasta vă poate salva viaţa în cazul unui accident rutier;
·        Când călătoriţi cu mijloacele de transport în comun respectaţi următoarele măsuri pentru propria siguranţă:
-          nu vă urcaţi într-un astfel de vehicul aglomerat;
-          dacă nu aveţi loc pe scaune, sprijiniţi-vă întotdeauna de barele şi mânerele specifice din mijlocul de transport în comun; 
-          nu staţionaţi pe scări;
-          nu încercaţi să coborâţi/urcaţi dacă vehiculul se află în mişcare;
-          respectaţi indicatoarele cu privire la uşile de urcare şi de coborâre;
     -   atunci când aşteptaţi în staţie nu pătrundeţi pe parte carosabilă a străzii, nu vă jucaţi în staţie, nu vă apropiaţi foarte mult de mijlocul de transport în comun atunci când acesta se apropie şi nu încercaţi să urcaţi cât timp vehiculul se află în mişcare.
Atunci când folosiţi patine cu role sau skateboard-ul:
·        Este interzisă folosirea patinelor cu role sau a skateboard-ul pe parte carosabilă a drumurilor publice, această măsură fiind menită a proteja persoanele (de regulă minorii) care practică aceste activităţi sportive de agrement și odată ce ar pătrunde în stradă s-ar expune unui risc major;
·        Folosiţi întotdeauna casca de protecţie;
·        Folosiţi pistele special amenajate sau parcurile specifice acestui gen de activităţi;
·        Nu vă agăţaţi de alte vehicule aflate în mers (autoturisme sau mijloace de transport în comun) deoarece vă veţi expune unui risc major şi veţi încălca legislaţia rutieră;

Rubrică asigurată de Comisar Șef de Poliție Glăvan Cornel, Șeful Poliției orașului Deta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.