Editorial Petru Roman

Bani europeni pentru oraș

Iată că am reușit să începem un nou proiect cu finanțare transfrontalieră împreună cu prietenii noștri din Serbia. Suma nu este foarte foarte mare, dar sunt bani care vin în comunitatea noastră și care ne ajută să ne dezvoltăm. Ne-am concentrat foarte mult în ultimii ani pe accesarea fondurilor europene transfrontaliere pentru că am văzut în aceste finanțări o oportunitate importantă în condițiile în care nu ne-am bucurat de generozitatea autorităților județene și cu atât mai puțin a celor de la București. Ne-am mai lovit de o problemă legată de dimensiunea orașului nostru. Pentru că avem sub 10 mii de locuitori nu putem să depunem proiecte la categoria orașelor, dar, în același timp, pentru că suntem totuși oraș nu putem să ne încadram nici la finanțările destinate mediului rural. Suntem prinși cumva între reglementări și reguli. Astfel că, în momentul în care au fost lansate finanțările transfrontaliere am depus mai mult de 10 proiecte și am reușit să atragem o sumă consistentă din aceste proiecte. Acum, noua noastră colaborare cu Vârșeț ne aduce aproape jumătate de milion de euro. Este pentru noi un proiect pilot și sunt sigur că este doar începutul unei serii mai lungi de finanțări din care vom avea numai de câștigat.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.