Editorial Petru Roman

Simbol al orașului readus la viață

Sunt foarte bucuros că după foarte mulți ani am reușit împreună cu Biserica Catolică din orașul nostru să repornim ceasul din turnul bisericii. Am readus la viață un simbol al orașului și chiar dacă pentru unii acest ceas poate părea neînsemnat, eu sunt convins că pentru cei mai mulți dintre dumneavoastră el reprezintă un motiv de mândrie. Pot să vă spun că pentru mine, repornirea acestui orologiu este cel mai frumos cadou de Paști. Mă bucur că și consilierii locali au înțeles că Deta are nevoie de acest simbol și au aprobat alocarea fondurilor necesare pentru lucrările de reparații și reabilitare. Și cum nimic nu este întâmplător în lume, iată că renașterea simbolului  a avut loc acum, în pragul Sfintelor Sărbători Pascale, care în 2014, sunt celebrate împreună de ortodoxi și catolici. De aceea vreau să le urez tuturor locuitorilor din Deta un Paște liniștit alături de cei dragi. Să aveți o masă îmbelșugată și să fiți înconjurați de oameni la care țineți. Să nu uitați să veniți la biserică la miezul nopții și să aruncați o privire și spre ceasul din turlă așa cum au făcut generații întregi de locuitori ai orașului nostru. Hristos a Înviat! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.