Participare la Lada cu zestre


Pentru prima dată, Centrul Cultural al oraşului Deta, s-a prezentat cea de-a noua ediție a Festivalului concurs de emulaţie folclorică „Lada cu zestre” cu toate formaţiile de dansuri populare aflate sub egida instituţiei. În cadrul fazei zonale a competiției, desfășurată în orașul Gătaia, Centrul Cultural Deta a oferit tot ce a avut mai bun, mai performat și mai reprezentativ pentru oraşul Deta.


În deschidere, Formaţia de dansuri populare româneşti s-a prezentat cu un dans de fete specific zonei de pustă a Banatului. Formaţia de dansuri populare sârbeşti a adus în atenția publicului o suită de dansuri populare originale din zona Banatului sârbesc, iar Formaţia de dansuri populare maghiar a strălucit pe scena cu o suită de dansuri populare tradiţionale maghiare, tot din Banatul de câmpie. Formaţia de dansuri germane nu s-a lăsat mai prejos și a uimit spectatorii cu dansuri precum marşul, polka şi valsul nemţesc. În încheiere, marea surpriză pentru toţi cei prezenţi la eveniment, a fost prezenţa Formaţiei de dansuri populare româneşti mixte, proaspăt înfiinţată, evoluând pentru prima dată într-un spectacol. Compusă din iubitori ai dansului popular românesc, cetăţeni ai oraşului nostru ajunşi deja la o anumită maturitate, formația a dat olecție de pasiune, sârguinţă şi nu în ultimul rând experienţă de viaţă. Munca asiduă depusă la zecile de repetiţii, profesionalismul instructorilor coregrafi care au reuşit să pună în scenă tot ce este mai frumos, respectarea şi valorificarea paşilor de dans din folclorul autentic, originalitatea costumelor populare, toate au condus la calificarea tuturor formaţiilor la faza judeţeană care va avea loc în luna iunie la Timişoara.



Prezența primarului oraşului nostru, domnul Petru Roman și susţinerea publicului prin repetatele ropote de aplauze, a creat o stare de excepție în sufletul fiecărui membru al acestor formaţii. Mulţumesc tuturor formaţiilor pentru prestaţia avută, și desigur, mulțumesc instructorilor și conducerii Primăriei oraşului Deta, pentru sprijinul acordat ori de câte ori este nevoie. Ovidiu Ivancea, director al Centrul Cultural Deta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.