În
secția de antichități din Grecia antică de la Muzeul de Arte
Frumoase din Budapesta sunt expuse și 20 de fotografii de
colecționari. Acestea se pierd pe întinderea monumentală a
pereților, iar când ajungi în fața lor, observi că, printr-un
subtil reflex de respingere, vizitatorii se îndepărtează în loc
să se apropie. Poate pentru că, printre statuile de marmură și
obiectele prețioase din vitrine, fotografiile de la începutul
veacului par mai vechi decât antichitățile. Oricum anacronice.
E pentru prima oară când văd prezentate într-un muzeu și
fotografii ale donatorilor. Cu totul vreo 20. Le-am numărat sub
privirile circumspecte ale îngrijitorilor de sală și nu garantez
că le-am inventariat chiar pe toate. Universitari
bărboși, slujbași în uniformă de cancelarie, generali bătrâni,
medici dedicați profesiei, cu toții având gustul obiectelor din
vechime, într-un cuvânt colecționari. Oameni care nu au avut
ambiția de a aduna averi pentru ei, vrând doar să cheltuiască
averea pentru o colecție, iar colecția să o lase statului.Nici un
psihiatru sau psiholog nu s-a încumetat să analizeze determinările
intime ale colecționarului, omul care adună ca să dăruiască,
persoană cam asocială, în stare să își sărăcească familia cu
pasiunea sa și care nu se simte împlinită sufletește dacă nu își
vede tezaurul într-un muzeu expus, cel mai adesea fără a se pomeni
și numele donatorului. La New York, gigantul Muzeu Metropolitan a
dat nume unor săli dupa numele unor faimoși donatori milionari:
Mellon, Rockefeller sau Ford. La
Budapesta, răsplata este mai modestă: o fotografie în prejma
colecției. La fotografii, lumea se uită cu atenție doar când un
excentric întârzie înaintea lor, ca să citească explicația de
sub imagine. De altfel fotografiile sunt prea mici ca să atragă
atenția. Este o răsplată față de care parcă și Muzeul are
unele rețineri. Ca în toate cazurile, când o faptă de cultura nu
are precedent. O explicație a bizareriei destinului de colecționar
o avem chiar în impresia de protecție solidă ce o impune Muzeul de
Belle Arte Budapesta. Colecționarii știu că numai un muzeu
national știe să le continue strădania, că familia sau
moștenitorii ar putea strica repede ceea ce au clădit ei într-o
viață . Și toate acestea doar pentru un simplu „mulțumesc”.
Endre
Libus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.