La
cincizeci de zile după Paște si zece zile de la Înălțare, în
duminica a opta, întreaga comunitate ortodoxă română,
sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh, Cincizecimea sau, așa cum
e mai cunoscut tuturor, Rusaliile.
Această
sărbătoare este harmul Bisericii Ortodoxe Române din Deta, ocazie
cu care orașul nostru sărbătorește Ruga.
Bănățenii,
oameni gospodari și mândri ca nimeni alții, s-au pregătit din
timp, să-și poată primi musafirii așa cum se cuvine. Orașul a
fost aramjat pentru sărbătoare, s-a tuns iarba, s-au văruit pomii
și bordurile, iar stâlpii pentru iluminat stradal au fost
împodobiți cu ghivece cu flori naturale decorative, făcându-se
totodată curățenie generală în parcul orașului. În ceea ce
privește divertismentul, pe platoul special amenajat pentru astfel
de evenimente, publicul s-a delectat în prima seară cu formația de
muzică populară condusă de renumitul acordeonist Iota Maxim, iar
în cea de-a doua seară de voie bună, cunoscuta interpreta de
muzică populară, Carmen Biruiescu, alături de Titian Puichita și
o orchestra de excepție, au oferit tuturor celor prezenți o seara
de neuitat. Spre deliciul gurmanzilor și pofticioșilor, la Rugă au
fost prezente și câteva standuri comerciale, care au servit cele
mai bune preparate la grătar și cele mai reci răcoritoare. Ovidiu
Ivancea,
director al Centrului Cultural al orasului Deta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.