Sprijin pentru cheltuieli de funcţionare şi animare


Grupul de Acţiune Locală Asociaţia „Timiş Torontal Bârzava” a semnat în calitate de beneficiar, contractul subsecvent de finanţare, submăsura 19.4 Sprijin pentru cheltuieli de funcţionare şi animare în valoare de 692.662 euro, suma alocată pentru perioada de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală ( P.N.D.R.) 2014-2020, măsura 19 Leader.

Submăsura 19.4 crează condiţiile ca beneficiarii submăsurii 19.2 ”Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” în valoare de 2.797. 297 euro, entități juridice private/publice, să accesze fișele măsurii din Strategia de Dezvoltare Locala, cu respectarea prevederilor din Regulamentului Uniunii Europene 1305/201 și atingerea obiectivele sale, respectiv:
  • Stimularea inovării;
  • Consolidarea identității locale și a profilului local;
  • Îmbunătățirea calității vieții și a atractivității zonei locale;
  • Soluționarea problemelor demografice;
  • Crearea și păstrarea locurilor de muncă în zonele LEADER;
  • Îmbunătățirea egalității de șanse pentru tineri, femei, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități și membrii minorităților;
  • Creșterea competitivității la nivel local;
  • Conservarea resurselor și protecția mediului natural;
  • Aplicarea unei abordări integrate și multisectoriale.
Din componenţa parteneriatului public-privat a G.A.L. Asociaţia ”Timiş Torontal Bârzava” fac parte următoarele U.A.T.: Consiliul Judetean Timiş, Deta, Gătaia, Banloc, Birda, Denta, Ghilad, Giera, Jamu Mare, Jebel, Liebling, Livezile, Moraviţa, Pădureni, Voiteg (din judeţul Timiş) şi Berzovia, Forotic si Măureni și Doclin (din judeţul Caraş Severin). Pe lângă parteneri publici, din asociaţie mai fac parte 29 de societăti comerciale, PFA, II şi 9 asociaţii non-guvernamentale.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.