Participare la Festivalul „Lada cu zestre”, faza județeană


În prima săptămână a lunii mai, la Timișoara, Centrul Cultural al orașului Deta a concurat în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente cultural-artistic, festivalul „Lada cu zestre”. Cu toate formațiile calificate la faza zonală și cu peste 150 de persoane implicate în actul cultural, Centru Cultural din orașul nostru a impresionat prin calitatea spectacolelor oferite, a seriozității și dedicării cu care s-au prezentat în fața publicului.

Secțiunea coregrafie a festivalului a fost repartizată la Casa Armatei, iar corurile, grupurile vocale, instrumentale, tarafurile, orchestrele și interpretii vocali la Centrul de Cultura și Arta al județului Timiș. Deta a deschis programul de duminică al „Lăzii cu zestre” cu o interpretare a Corului Mixt Deta. Artiștii noștri au prezentat două piese prelucrări din folclor care au reușit să scoată în evidență munca de peste doi ani de zile, prin stilul de interpretare unic, prin acuratețea vocilor și prin ținuta scenică impecabilă. A urmat Corul Mixt al minorității maghiare care a adus pe scena instrumente tradiționale precum titera, vioara, flautul și acordeonul, iar cu vocile aduse la unison au reușit să atragă interesul juriului. Tânărul Deian Giurgev a primit aprecieri din partea publicului la secțiunea soliști instrumentiști, interpretând mai multe piese sârbești la armonică. Partea coregrafică a fost asigurată de Ansamblul de dansuri populare bulgărești, urmat de Ansamblul de dansuri populare sârbești-tineret, Ansamblul de dansuri populare maghiare, Ansamblul de dansuri tradiționale germane, Ansamblul de dansuri populare sârbești - grupa mijlocie, iar în încheiere, Ansamblurile de dansuri populare românești - copii, tineret, seniori și pensionari, aceștia din urmă prezentând un dans pe generații. Toate formațiile noastre au avut o evoluție scenică deosebită, au dat tot ce au avut mai bun cu gândul de a impresiona juriul și publicul prezent, fiecare sperând ca în urma jurizării să obțină un loc cât mai sus.

În urma unei jurizări riguroase, formațiile artistice ale Centrului Cultural al orașului Deta au obținut rezultate foarte bune:

  1. SECTIUNEA MUZICALĂ

  1. Coruri adulți

Corul Mixt românesc - Premiul II
Corul Mixt maghiar - Premiul Special

  1. Soliști instrumentiști, categoria 13 - 18 ani

Deian Giurgev - Premiul I

  1. SECTIUNEA COREGRAFIE

  1. Ansambluri de dansuri pe generații

Ansamblurile de dansuri populare românești - Premiul I

b) Formație mixtă de dansuri - etnia maghiară, categoria 8 - 14 ani
Ansamblul de dansuri populare maghiare - Premiul III
  1. Formație mixtă de dansuri - etnia germană, categoria 8 - 14 ani
Ansamblul de dansuri tradiționale germane - Premiul I
  1. Grup dansatori - etnia bulgară, categoria 8 - 14 ani
Ansamblul de dansuri populare bulgărești - Premiul al II-lea
e) Grup dansatori - etnia sârbă, categoria peste 14 ani

Ansamblul de dansuri populare sârbești, tineret - Premiul II

f) Grup dansatori – etnia sârbă, categoria 8 – 14 ani

Ansamblul de dansuri populare sârbești, grupa mijlocie - Premiul III

  1. SECȚIUNEA GASTRONOMIE

a) Cel mai competitiv produs gastronomic - individual – etnii

AS. REVUCZKY GRYULA: Desertul îngerilor și băutura sfinților - Premiul I.

Trofeul Festivalului a fost câștigat de comuna Giarmata, locul întâi a fost atribuit comunei Checea, iar orașul Deta a obținut locul al doilea, urmat de comuna Dudeștii Noi pe locul al treilea. Toți cei implicați în acest Festival concurs au reprezentat orașul Deta cu cinste și mândrie, motiv pentru care merită considerația și aprecierea noastră a tuturor. Însă merită menționat că toate rezultatele de excepție nu ar fi fost posibile fără sprijinul primarului și al Consiliului Local Deta, căci dincolo de munca și entuziasmul artiștilor și al coordonatorilor, există aspecte care țin de infrastructură și înțelegerea culturii de către administrația locală. (Ovidiu Ivancea - director al Centrului Cultural al orașului Deta)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.