Îmi aduc aminte de
Ghilad, locul de vis (anii de gradinita) al copilariei mele, satul
din Câmpia Bănățeană în care primăvara parcă stă ascunsă în
inimile copacilor. Cu mulți ani în urmă, călcând pragul casei cu
numărul 1043, de la capătul satului dinspre Deta, o casă inundată
de viță de vie și plină de zumzetul stupilor de albine, am
descoperit o lume magică, o frescă a Ghiladului cu zeci de tablouri
inundate de lumină. Din mijlocul lor, timid și modest, mi-a zâmbit
Viorel Cristea (1947-1992), pictorul plaiurilor bănățene, care,
alături de Ion Niță Nicodim din Brusturi, reprezintă emblema
picturii naive din țara noastră.
„Cred că trăiesc
cu adevărat pictând” mi-a mărturisit cu modestie artistul la
prima vizită la el acasa. M-am simțit atras din prima clipă de
felul în care a pus pe pânză tot ce e frumos la sat, obiceiurile,
muncile pe câmp, depărtarea, pădurile, anotimpurile - mai ales
iarna sau sărbătorile precum Sânzienele când se culeg florile
galbene și se aruncă pe case. Dar peisajele sale nu erau pustii,
își făcea simțită prezența o vietate, o fiinta, ceva care să
dea viață picturii. În privirile senine și aproape copilărești
ale acestui fecior de țăran din Ghilad am descoperit o lumină
blândă interioară și o nostalgie fără margini. Claustrat luni
în șir în odăile tăcute ale casei părintești, el a pictat cu
frenezia lui Van Gogh si cu puritatea naivă a lui Rousseau Vamesul,
tablourile sale devenind oglinda sufletului său.
Ca să aduc o pată de culoare și bucurie în casa pictorului, pe lângă medicamentele necesare am adus si albumele „Impresiile mele din orașul luminilor, Paris”. Am vizitat astfel împreună Muzeul Louvre, am admirat Gioconda lui Leonardo, Venus din Milo și am hoinărit pe colina Montmartre, prin biserica Sacre Coeur și grădina lui Renoir. Am purtat dialoguri cu Manet , Degas si Picasso, iar seara, alături de excentricul Toulouse Lautrec în care pictorul nostru se recunoaște, am fost oaspeții celebrului cabaret Moulin Rouge. A doua zi am ajuns în atelierul Brâncusului nostru din Montparnasse, conversând cu Modigliani si cu marea doamna a pianisticii romanesti Cella Delavrancea.
Astăzi, răsfoind
jurnalul-confidentul pictorului și privind tablourile sale -
Anotimpurile din modesta mea colecție, îmi dau seama că monotonia
vieții lui de zi cu zi era compensată de intense trăiri
interioare, marcate de alternanța anotimpurilor cu miracolul
prefacerilor din natură. Pentru el, viața a însemnat primăvara cu
copacii împovărați de flori, veri calde cu lanuri intense de
floarea soarelui, toamna care oferea roadele ei și iarna pe cât de
geroasa pe atât de frumoasa (E iarăși iarnă la Ghilad).
Dupa crearea acestor
opere minunate, el ne părăsește la doar 45 de ani, pentru
totdeauna. Trupul său încercat s-a reîntors în pământul
strămoșesc al Ghiladului și sufletul eliberat din trupul fragil a
urcat spre ceruri, dar picturile au rămas în colecții particulare
din țară și din SUA până în Thailanda.Mare mi-a fost bucuria
când, recent, am avut ocazia să admir unele picturi în celebrul
muzeu de artă naivă din Zagreb-Croatia.
Sunt convins că
pentru noi, bănățenii, bogata operă a pictorului Viorel Cristea
reprezintă un uriaș iconostas. Un iconostas al altarului vieții,
al biruinței vieții, căci neprețuita putere a creației l-a
ridicat învingător peste moarte. Endre
Libus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.