Rezultate excelente ale sportului din Deta


Orașul Deta a avut o perioadă foarte bună pe plan sportiv. Asociația sportivă orășenească Deta a obținut în ultimele luni o serie de rezultate care au arătat că investițiile în această zonă au început să dea roade. Noua conducere ASO Deta formată din Călin Roman - președinte, Radu Ștefan Telbisz - vicepreședinte și Ovidiu Beleuț - membru, instalată în august 2016 a reușit să reorganizeze clubul și să pună mișcarea sportivă din orașul nostru pe o direcție performantă.

ASO a fost organizată pe 4 secții, cea de kickbox condusă de antrenorul Dan Pantiș, cea de handbal fete coordonată de antrenorul Francisc Szabo, cea de badminton condusă de antrenorul Radu Rotar și nu în ultimul rând, secția de fotbal compusă din 4 echipe, două de seniori și două de juniori. La seniori, echipa de fotbal din Deta este antrenată de Florin Albu jr, iar cea din Opatița de Viorel Țăran, iar la juniori cele două echipe sunt antrenate de Nicolae Nogai. Toate aceste echipe au obținut rezultate excelente pe parcursul ultimelor luni, dar echipele de fotbal s-au remarcat în mod special. Echipa de seniori ASO Deta a revenit în acest an în liga a IV-a după un sezon cu jocuri foarte bune. Fotbaliștii din Deta și-au învins toți adversarii din campionat și au încheiat pe primul loc în seria a doua a campionatului județean reușind astfel promovarea în eșalonul superior. În paralel, echipa a jucat foarte bine și în Cupa României, faza județeană, reușind să se califice în finala cupei județului Timiș. Noua conducere a echipei a pus la punct un sistem de joc eficient, formând o echipă care are în componență atât jucători tineri și entuziaști, cât și fotbaliști cu experiență. Lotul a fost schimbat în proporție de 75% și, după multă muncă și efort, s-a format un grup bine sudat capabil să câștige meciuri grele. Spectatorii au început să vină în număr tot mai mare la stadion văzând că echipa începe să joace și să obțină rezultate. În campionatul care începe în 12 august, ASO Deta va juca în Liga a 4-a unde adversarii vor fi mai puternici, echipa noastră având nevoie în continuare de o susținere cât mai mare din partea publicului din oraș.

Nici echipa din Opatița nu s-a lăsat mai prejos terminând campionatul pe locul 1, însă, deocamdată, din cauza unor interpretari ale regulamentului, promovarea nu a fost validată. Acest lucru nu știrbește însă cu nimic efortul și munca depusă de inimoșii jucători din Opatița.


LOTUL ECHIPEI ASO DETA

PORTARI: Florin Brădău, Mihai Bocşa
FUNDAŞI: Flavius Minea, Cosmin Goia, Remus Moga, Dan Brădean, Vlad Jarcalete, Ovidiu Semeniuc, Frank Alexandru
MIJLOCAŞI: Cătălin Baidoc, Tibeiru Popoviciu, Patrik Chiticaru, George Marcu, Marius Horţ, Gabriel Grădinaru
ATACANŢI: Florin Natanticu, Remus Bărburescu, Denis Radu, Sorin Gheju.
ANTRENOR: Florin Albu jr
DIRECTOR COMPETIȚIE: Florin Albu senior
ORGANIZATOR COMPETIŢIE: Mato Petru
SPONZORI: SC SILINIUS SRL
POENARU EUSEBIU
SC VOPSITORIA STOIN SRL


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.